Decizia Curtii Constitutionale din 4 martie prin care se revine la alegerea directa a sefului statului este una revoluționara.
Odată cu încheierea mandatului lui Nicolae Timofti, există toate premisele să se finalizeze şi una din cele mai nefaste perioade din scurta şi tumultuoasa istorie a Republicii Moldova. O perioadă în care, începând cu anul 2000, instituţia prezidenţială a fost subordonata partidelor politice si devalorizată la maxim.
Am avut un preşedintele-stat, cu apucaturi dictatoriale Vladimir Voronin, care a încercat să-și sobordoneze totalmente institutiile de stat si clasa politică, si care a plecat doar in urma unor manifestatii de strada, atunci cind la sapte aprilie 2009, chiar in ultima zi de mandat , tinerii au rabufnit la Chisinau și au cerut o noua guvernare.
Dar am avut si un președintele aproape invizibil Nicolae Timofti, care, spre deosebire de Voronin, a ajuns ostaticul ambițiilor unor oameni politici, culminind cu acel spectacol penibil – al desemnării lui Ion Sturza drept candidat la funcția de premier, neglijând voința majorității parlamentare.
Decizia istorică recentă a Curții Constituționale în problema alegerii șefului statului este un prim semnal că actuala stare de fapt ar putea fi, totuși depășită. Pentru prima data din 1996 încoace, cetățenii Republicii Moldova vor avea șansa să-și aleagă direct șeful statului.
În acest an, moldovenii au, în sfârșit posibilitatea să aibă o preşedinţie care să pornească ruperea unui cerc vicios.
Să aleagă o personalitate care poate să pună în practică un model, care să se bazeze pe respectul față de Constituţie, un preşedinte care se fie deasupra intereselor de partid.
De obicei regimurile semiprezidentiale se caracterizeaza printrun echilibru între un Presedinte puternic, jucator, ales de popor, și un Premier puternic numit de Parlament.
Este important ca sa fie delimitate clar in Constituție imputernicirile Președintelui și Premierului, astfel ca sa nu existe conflicte între aceste instituții.
Reesind din disputa geopolitica, Est versus Vest, este evident ca vom avea și la alegerile prezidentiale în prim plan confruntarea candidatilor pe subiectul integrarii RM in UE sau în spatiul euroasiatic condus de Kremlin.
Cu siguranta ca vom avea un tur doi, in care unul dintre candidati va fi trimis de electoratul prorus si celalat de electoratul proeuropean și proromanesc.
Tocmai din acest motiv , alegerile prezidentiale vor fi cruciale. pentru ca viitorul Președinte va putea sa dicteze și politica externa a R.Moldova.
Daca va cistiga un Presedinte proeuropean, avind sprijinul actualei majoritati parlamentare proeuropene, RM va avea o stabilitate si continuitate în politica externa a tarii.
Dar daca va cistiga un candidat antieuropean, prorus, putem sa presupunem ca RM va fi aruncata în razboi intre Presedintie, Parlament si Guvern, haos institutional și chiar razboi civil.
Tocmai de asta ar fi bine ca principalele partide proeuropene, in primul rind cele de la guvernare sa identifice o tactica comuna si un candidat care va fi capabil să dalogheze eficient cu poporul, cu actorii politici, dar şi cu structurile internaţionale, dar care va avea un rol cardinal în procesul de recredibilizare a instituţiei prezidenţiale.
Pina la 30 octombrie nu este chiar atit de mult timp, discutiile si negocierile ar trebui deja sa inceapa.
Centru de consultanta si analiza politica Rating
Roman Mihăeş 