Preşedintele Timofti, decoraţiile si ultimatumurile antieuropene

Presedintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat ca a expirat termenul, si motiunea de cenzura nu a fost depusa de catre comunisti.

Astfel incepind de astazi putem constata sfirsitul sezonului politic din sesiunea de primavara/vara si intrarea in vacanta scurta pina in luna septembrie.

Cea mai mare realizare  a acestui sezon politic este fara indoiala semnarea, apoi ratificarea Acordurilor de asociere si liber schimb cu UE.

Presedintele Timofti, a apreciat corect meritele unor deputati si demnitari din cadrul CPE, si i-a decorat pentru contributia decisiva la asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană .

Cred ca ar trebui sa mai urmeze un decret prin care sa fie apreciati si cei din societatea civila, presa, mediul academic, si alte domenii, care au contribuit la succesul european al R.Moldova.

Orice ar spune circotasii cu simbrie, care au sarit mediat cu critici si atacuri, Vlad Plahotniuc a meritat Ordinul Republicii.

Fara contributia esentiala a lui Vlad Plahotniuc , nu ar fi fot posibile nici AIE-1,  AIE-2, CPE, si nici semnarea si ratificarea Acordurilor istorice cu UE.

In ultimii citiva ani, sculele antieuropene au lovit cu inversunare in Vlad Plahotniuc,  incercind sa-l santajeze si sa-l determine  sa scoata PD din AIE/CPE, astfel ca RM sa abandoneze cursul de integrare europeana.

In contextul razboiului din Ucraina, si presiunlor foate dure din partea FR asupra RM, trebuie sa apreciem pacea din tara noastra.

In R.Moldova nu se impusca, si fara indoiala e  si un merit al guvernarii.

Pe data de 2 iulie, atunci cind in Parlament se vota ratificarea Acordurilor cu UE, opozitia antieuropeana nu a reusit sa destablizeze situatia, nici la Balti, nici la Comrat, nici in Chisinau.

Fortele antieuropene nu au reuit sa organizeze nici macar un miting de protest.

RM a fost ajutata masiv de UE, si am avut de profitat din cauza crizei dn Ucraina.

Lui Putin nu i-a resit  crearea Novorusiei, printr-o operatiune rapida, asemanatoare celei din Crimeea.

Ucraina si-a revenit, poporul ucrainean lupta pentru integritate teritoriala, si pentru libertate.

La toamna vom avea campanie electorala si alegeri parlamentare.

Exista toate premisele pentru victoria fortelor proeuropene.

Alternativa la asocierea RM cu UE nu exista.

La est e  razboi si dictatura.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: