Băsescu susține integritatea teritorială a R.Moldova și le dă replica lui Dungaciu și Dughin

In cadrul interviului pentru Radio Europa Libera, Presedintele Basescu, fiind intrebat despre transnistria, a declarat ca ‘Chișinăul are obligația să lupte diplomatic pentru fiecare palmă de pămînt care-i aparține” si ca „România solicită de multă vreme aplicarea deciziei de la Istanbul din 1999, în baza căreia Federația Rusă trebuie să-și retragă trupele și armamentul.”

Basescu a mai declarat ca UE nu va mai repeta eroarea pe care a făcut-o în cazul Ciprului, si ca speranța că problema transnistreană se va rezolva, există , fiind vorba de un proces indelungat.

Astfel temerile unor analisti, ca incalzirea relatiilor dintre Rusia si Romania,( in rezultatul ultimelor evenimente cum ar fi vizita lui Patrusev la Bucuresti , si a Ministrului Corlatean la Moscova), va afecta sustinerea de catre Romania a R.Moldova in ce priveste diferendul transnistrean, au fost spulberate de Presedintele Basescu.

Pozitia si opinia Bucurestiului oficial conteaza pentru Rusia, deoarece Romania s-a fortificat in ultimul deceniu, a devenit un actor regional important dupa aderarea la UE si NATO, fara de care nu se poate lua nicio decizie importanta in zona,  existind si avantajul parteneriatului strategic dintre Romania si SUA, inclusiv materializat prin bazele militare americane de pe teritoriul romanesc si scutul antiracheta de la Deveselu.

Trebuie sa mentionam in acest context, si Declaratia speciala a Congresului SUA privind situatia din R.Moldova din 11 iulie 2013, in care printre altele se mentioneaza: „susţinem Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, adoptată unanim la 21 iunie 2013, şi îndemnăm liderii autoproclamatei regiuni transnistrene, precum şi părţile implicate în procesul de negociere în formatul 5+2, să reia negocierile privind statutul juridic al regiunii transnistrene şi rolul său legitim în componenţa Republicii Moldova”.

Astfel atit Romania, cit si SUA, sustin reglementarea conflictului transnistrean prin reintregirea teritoriala a R.Moldova si retragerea trupelor ruse.

Iar faptul ca unii analisti si ziaristi din Romania, in speta Dan Dungaciu, au inceput sa promoveze tema separarii Transnistriei si chiar recunoasterii independentei acesteia pe modelul Kosovo, este opinia lor personala si nu exprima pozitia oficiala a statului roman.

Este stranie opinia convergenta a lui Dan Dungaciu cu separatistii transnistreni, incepind cu Smirnov si terminind cu Sevciuk, care vine sa sustina un rapt teritorial din trupul R.Moldova, care poate deveni un Kaliningrad-2,  si care este in disonanta cu pozitia oficiala a Presedintelui Romaniei, a Congresului SUA si a UE.

In confruntarea cu separatistii transnistreni, sustinuti de unele cercuri guvernamentale de la Moskova, este foarte importanta sustinerea pentru integritate teritorilala, acordata de catre principalii parteneri de dezvoltare a R.M, in speta UE, SUA , Romania si alte tari si organizatii internationale.

Regiunile separatiste din spatiul european sunt interconectate, se sustin reciproc  si urmaresc atent  pozitia tarilor recunoscute si masurile de contracare a separatismului.

In speta, si in Ucraina, si in Romania sunt focare de separatism teritorial, care urmaresc atent evolutia conflictului transnistrean, iar in cazul recunoasterii independentei transnistriei, acest eveniment va avea  cu siguranta un rol de declansator care ar putea sa genereze tensiuni in Ardeal, si in Krimea, care se pot solda chiar si cu  confruntari  singeroase.

Iar revenind la R.Moldova, recunoasterea unilaterala a independentei transnistriei, dimpotriva va stopa integrarea europeana a R.M., si va avea drept posibila consecinta si pierderea nordului in frunte cu rusificatul oras Balti si a Gagauziei.

Se va declansa  fenomenul avalansei separatiste pe care Chisinaul oficial nu-l va putea opri.

Transnistria nu este Kosovo, iar Romania nu este Iugoslavia.

R.Moldova si Romania NICIODATA nu trebuie sa recunoasca independenta Transnistriei.

16 Răspunsuri to “Băsescu susține integritatea teritorială a R.Moldova și le dă replica lui Dungaciu și Dughin”

  1. opinie Says:

    Dl Basescu spune pozitia oficiala asa este primit in cercurile diplomatice.

    Iar realitatea este alta si dl Basescu stie despre asta.

  2. Nicu Says:

    inca o data Mihaes da dovada de o minte lucida si patriotizm sincer, omul e convins in ce zice si ne convinge si pe noi., e o calitate rara intre blogeri si analisti

  3. romanmihaes Says:

    Realitatea e simpla, trebuie sa luptam pentru reintregire, sa mergem ferm pe calea europenizarii si in perspectiva separatismul va cadea

  4. opinie Says:

    Dl Mihaies sunteti pe alta planeta

  5. opinie Says:

    Potrivit politologului Oazu Nantoi, există două motive principale pentru care Republica Moldova nu are șanse de a se integra în UE.

    „În primul rînd, pînă nu este rezolvată problema transnistreană, nu putem face nimic.Doi – în spatele Transnistriei stă Rusia”, consideră el.

    Nantoi a calificat punctul serviciului consular al Federației Ruse la Tiraspol drept „fabrică de producere a cetățenilor ruși”, numărul cărora în Transnistria a ajuns la 180 000.

    Doctorul habilitat Victor Mocanu, a remarcat că, dacă în anul 2009 54% din populație considerau posibilă reintegrarea, apoi în 2012 – doar 28%.

    Acestea sînt rezultatele unui studiu realizat de Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AŞM și făcut public marți, la Masa rotundă „Integrarea europeană şi reintegrarea ţării – mecanisme de asigurare a modernizării statului şi societăţii” la Academia de Științe a Moldovei, relatează Infotag.

  6. Sudesius Says:

    Basescu nu da nicio replica vreunuia dintre cei doi .Mesajul lui Basescu trebuie bine inteles si bine descifrat. Pozitia exprimata de prof. Dungaciu , intr-o astfel de lumina complementara trebuie si receptata.Atunci nu se vor constata diferente intre pozitia lui Basescu si DUNGACIU.,ci tocmai complementaritatea ideilor in determinismul lor intrinsec.Si intr-un caz si in celalalt, libertatea de alegere,ALTERNATIVA- apartine exclusiv constiintei voastre exercitate deplin responsabil.In lumea de azi, nimic trainic nu se poate construi altfel.Asadar ,TRANSNISTRIA ramane punctul nodal al REPUBLICII MOLDOVA SI DE FELUL CUM SE RASPUNDE LA REALITATEA SITUATIEI DEPINDE VIITORUL VOSTRU.
    Cititi cu atentie , va rog, interviul foarte concentrat si plin de miez dat de Basescu, postului de radio Europa Libera.

  7. misu Says:

    Hotarul pe NISTRU. Romania, UE, NATO sa-si aduca armata langa Balti si in Gagauzia. In alt caz tara va fii rusificata toata pana la Prut nu doar pana la Nistru cum este in prezent. HAI SA NU VISAM, transnistria nu va mai face parte din Republica Moldova si sa adere si la UE.

  8. misu Says:

    Nu trebuie sa sacrificam viata noastra a moldovenilor doar pentru ca unii vor sa ramana cu mama rusia si stapanul lor putin.

  9. Sudesius Says:

    Misule,
    armata sunteti voi ! Voi si votul vostru unitar si in deplina cunostinta de cauza a ceea ce vreti cu adevarat. O tara este mai presusus de orice partid. O tara este eterna, un partid- oricare partid- este vremelnic.

    PS- iata cum transpare de la sine eroarea de judecata in acest caz, a d-lui Mihaes.Vizavi de ceea ce spuneam mai sus. Alaturi de constatarile lui DODON,constatarile lui MIHAES.Unul este pro -federalizarea TRANSNISTRIEI,celalat cu Transnistria incorporata unitar. Intre cele doua extreme,trebuie ales raul cel mai mic si avantajul cel mai mare.Fireste ca va invinge o anume majoritate. Aceasta majoritate nimeni nu o poate impune decat libera alegere . Atunci acel lucru e bine facut si temeinic!! Basescu si Dungaciu au acelasi punct de coincidenta si…incidenta. LA 1848 PE CAMPIA LIBERTATII DE LA BLAJ(ARDEAL) S-A SCANDAT”Noi vrem sa ne unim cu tara”. Asa le-a fost dat romanilor , dupa cate se vede pana in ziua de astazi,sa scandeze si sa-si impuna vointa.Cu alte cuvinte nimeni nu a gasit intre politicienii si elita noastra intelectuala o expresie mai exacta si mai semnificativa decat acest barbat de stat numit TRAIAN BASESCU – „noi avem un parteneriat de sange”!! Fie si atat, doar prin aceste cuvinte, si singularizarea lui Traian Basescu intre noi toti este facuta.Merita sa reflectam la ceea ce a spus cum niciunul dintre noi nu a reusit sa o spuna mai bine si mai patrunzator!!

  10. Sudesius Says:

    Daca TRANSNISTRIA ramane atasata Moldovei prin vointa majoritar populara e foarte bine. Daca nu ramane, aceeasi viziune unitara a romanilor de pretutindeni asupra lor insile trebuie sa primeze nemijlocit intre noi toti. Alta cale mai profunda si mai de scces, care sa integreze perenitatea romaneasca in lume , nu exista.

  11. Roxana Iordache Says:

    Trebuie să fie cineva ori extrem de fraier, ori să presteze regulamentar, ca să-l elogieze pe Băsescu.

    Chiar nu vă daţi seama că Băsescu e groparul cauzei reîntregirii? L-aţi votat ca nişte imbecili.

  12. Ionas Aurelian Rus Says:

    Realitatea, desigur neplacuta si cruda, este ca Republica Moldova nu poate obtine Transnistria inapoi, cel putin nu pana nu va deveni membra a Uniunii Europene. Ceea ce probabil trebuie sa aiba loc este o preocupare de 100% pe integrarea in UE si „uitarea temporara” a problemei transnistriene, dupa modelul cipriot. Nu sugerez renuntarea formala la Transnistria. Mai mult, preocuparea prea mare cu problema transnistriana „provoaca” sprijin pentru scenarii federalizatoare in Occident. Acest sprijin pentru astfel de planuri nu ar fi provocat daca nu s-ar prioritiza problema transnistriana de unii in Republica Moldova. Totusi, aceasta prioritizare nu vine din partea majoritatii populatiei; doar 28% din populatie credea in 2012 ca conflictul transnistrian poate fi rezolvat. Pierderea Transnistriei e un lucru rau, dar federalizarea RM ar fi si mai rea, si uneori trebuie preferat raul cel mai mic. Eu am sprijinit planul de regionalizare a domnului Mihaes cand l-a propus prin 2004, dar observ ca totusi domnia lui nu mai promoveaza acest plan, desi inca consider ca ar fi bun, desigur, in special deoarece e o arma impotriva planurilor federalizatoare. Ceea ce observ este ca Dan Dungaciu este cel care face ceva real si concret ca sa nu apara planuri de federalizare, in timp ce domnul Mihaes nu mai face acest lucru. Intentia mea nu este sa il critic pe domnul Mihaes (in general apreciez ce face), ci sa ii sugerez constructiv ca daca nu ii place ce face Dungaciu (adica nu ii plac mijloacele lui Dungaciu), atunci sa foloseasca mijloacele pe care dumnealui (MIhaes) le-a folosit candva in trecut …in viitor (adica sa readuca in discutie Planul Mihaes).

    Toate cele bune,

    Aurelian

    Ionas Aurelian Rus

  13. Ionas Aurelian Rus Says:

    Planul Mihaes, despre care am scris, se poate gasi in versiunea in limba engleza la http://www.minelres.lv/mailing_archive/2004-February/003188.html. Candva planul exista pe internet si in limba romana, dar acum nu il mai gasesc.

    Toate cele bune,

    Aurelian

  14. Sudesius Says:

    Eu nu stiam ca ROXANA IORDACHE e nebuna. Se vede ca nu am stiut pana acum si a reusit sa ma insele ..Asa ca nu m-as mira sa scrie si ode dedicate lui ANDREI MARGA.

  15. mariusmioc Says:

    În 2005 Băsescu avea idei mai tîmpite, bine că între timp i-a mai venit mintea la cap.
    O comparaţie greşită: Cosovo – Transnistria
    http://ro.altermedia.info/minoritati/o-comparatie-gresit-kosovo-transnistria_3120.html

  16. sviatoslav Says:

    Planul Mihaies este iresponsabil din simplul motiv ca asa numita regionalizare cu parlamente si executive locale nu este altceva decat o federalizare cu alt nume. La urma urmei „federalizare” e doar un cuvant, mult mai importanta fiind realitatea care se afla in spatele lui.
    Privind din aceasta perspectiva regionalizarea propusa de dl, Mihaies, observam ca aceasta ar duce la efecte catastrofale in conditiile actuale din R. Moldova. Decentralizarea unui stat are scopul dupa cum se stie de a eficientiza administrarea teritoriului prin delegarea de atributii organismelor locale. Acest beneficiu este insa insotit si de un risc foarte mare la adresa unitatii politice a statului. Ca acest risc nu este imaginar o dovedesc tendintele separatiste ale Gagauziei, careia i s-a oferit un cadru de guvernare chiar de catre puterea centrala.
    Decentralizarea nu este deci un proces care poate avea oricand si oricum, ci trebuie sa tina cont de conditiile existente si de limita, dupa care se trece la un proces de autonomizare a unitatilor administrative care compun statul. Cand ma refer la conditiile existente am in vedere lipsa de unitate lingvistica si de loialitate fata de unitatea proiectului politic al tarii, indiferent de numele lui Moldova sau Basarabia.
    Astfel trebuie sa se tina cont ca elitele Gagauziei, Transnistriei, precum si cele rusofone din orasul Balti sunt mai apropiate de proiectul imperial rusesc decat de unul favorabil romanofonilor, iar inzestrarea lor cu organisme politice si legislative ar favoriza nu atat randamentul lor economic, cat presiunea Rusiei asupra Chisinaului.
    Ceea ce a propus dl. Mihaies nu este altceva decat o alternativa la planul initial de inghitire a moldo-romanilor de catre Rusia: daca nu se poate dintr-o data atunci sa o facem pe bucati. Deasemenea: prin raportul de 3 regiuni rusofile la 3 romanesti devine foarte posibila deturnarea parcursului politic al Republicii Moldova inspre spatiul rusesc.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: