Archive for mai 2013

Coalitia proeuropeana e functionala: UE 3 – Rusia 0

mai 31, 2013

Dupa o criza politica profunda, in care partidele membre ale fostei AIE s-au macelarit si au incercat sa se distruga reciproc, in sfirsit a venit si tratatul de pace.

Orice razboi se termina cu pace, si e adevarata zicala, ca mai bine o pace strimba decit un razboi drept.

Ieri, odata cu semnarea Acordului de formare a noii majorităţi parlamentare , alegerea Presedintelui Parlamentului si investirea Guvernului, putem sa declaram ca criza politica a fost depasita, si va fi continuata politica de integrare europeana, astfel ca avem sanse ca R.Moldova sa obtina rezultate bune la Vilnius.

Trebuie sa mentionam, ca depasirea crizei politice a fost posibila in mare parte datorita maturitatii politice si intelepciunii liderului PD , Marian Lupu si a intregii echipe democrate.
In acest sens si Vlad Filat i-a adus multumiri lui Marian Lupu.

Dupa ziua neagra de 3 mai, parea ca pacea intre PLDM si PD este imposibila, atunci cind Filat a cazut in capcana razbunarii pusa abil de Voronin si Tkaciuk, si cind democratia moldoveneasca a fost violata.

Prin pachetul de legi din 3 mai votat impreuna cu PLDM, comunistii au incercat sa obtina citeva obiective importante pentru ei.

In primul rind au dorit sa obtina revenirea la sistemul de vot proportional care ii avantajeaza, si au reusit, in rindul doi sa distanteze definitiv partidele liant ale AIE, PD si PLDM, si in final sa obtina declansarea alegerilor parlamentare anticipate.

Trebuie sa constatam ca Voronin, iar impreuna cu el si Rusia, au pierdut a treia oara dupa 2009, in tentativa de a forma guvernari antieuropene.

Si dupa alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, si dupa cele din 28 noiembrie 2010, si dupa caderea Guvernului Filat, comunistii nu au reusit sa revina la guvernare si de fiecare data s-au format aliante proeuropene.

Meritul cel mai mare pentru reusita formarii Guvernului Leanca, ii apartine lui Stefan Fule.
El a reusit in timpul vizitei sale la Chisinau sa-i aseze pe liderii PD si PLDM la masa tratativelor.

Astfel R.Moldova va merge la sumitul de la Vilnius, cu un guvern proeuropean, si cu o majoritate politica in Parlament capabila sa efectueze reformele proeuropene.

In acelasi timp, trebuie sa constientizam ca Guvernul Leanca va fu unul de scurta durata, are principala misiune obtinerea unor rezultate pozitive la Vilnius pentru ca cursul proeuropean sa devina ireversibil.

Marea batalie intre partide se va da in viitoarea campanie electorala, unde poporul va decide cine a avut dreptate.

Iar ca sa nu revina fortele antieuropene si antinationale la putere, actuala guvernare trebuie sa demonstreze curaj in lupta impotriva coruptiei si a saraciei.

De asemenea ar trebui sa fie modificat art.78 din Constituie ca sa nu fie blocata dupa alegeri procedura de alegere a sefului statului, si de modificat iarasi Codul electoral, caci votul mixt este in interesele cetatenilor.

Iar noi societatea civila si comentatorii politici, trebuie sa criticam dur guvernarea, atunci cind greseste, sa nu creada politicienii ca pot sa se ascunda in spatele lozincilor proeuropene.

L-am criticat dur pe Vlad Filat pentru legile votate la 3 mai impreuna cu Voronin, iar azi doresc sa apreciez ca a facut un pas inapoi, si chiar daca nu ocupa nici o functie inalta in stat, a preferat sa faca o pace proeuropeana cu PD , decit sa arunce tara in haos si alegeri anticipate.

 

Din cauza crizei politice declanşate de Filat, R.Moldova a ratat finanţări externe în mărime de peste 300 de milioane de lei

mai 27, 2013

Criza politica de la Chisinau, declansata de Filat si PLDM la 13 februarie, incepe sa produca pierderi financiare, care pot sa aduca in viitorul apropiat, la incapacitate de plati, blocaje la plata salariilor, pensiilor si altor plati obligatorii.

R.Moldova este un stat cu o economie distrusa şi furata, asistat de UE, FMI şi alti parteneri de dezvoltare.

Conform unor surse, asistenţa externă constituie circa 30% din încasările bugetare.

Cu alte cuvinte, circa 30% din cheltuelile bugetare pentru pensii, salarii şi altele vin din afară, din granturi şi donatii europene şi occidentale.

În aceste conditii, Filat şi PLDM nu se gîndesc la pensionari, elevi, bugetari şi la interesele tarii, ci cum să-i fraiereasca pe cei din PD şi sa declanşeze alegeri parlamentare anticipate.

-„Republica Moldova a ratat finanţări externe în mărime de peste 300 de milioane de lei, în primele patru luni ale acestui an. Cu această sumă, Ministerul Finanţelor ar fi reuşit să acopere integral deficitul bugetar de peste 220 de milioane de lei, înregistrat la sfârşitul lunii aprilie.

Într-un raport al Ministerului Finanţelor se arată că, din suma planificată de peste jumătate de miliard de lei, la bugetul de stat au intrat finanţări externe de doar 200 de milioane de lei. Cei mai mulţi bani atraşi de Moldova sunt credite nerambursabile. Criza politică internă a făcut mai dificil dialogul Chişinăului cu finanţatorii externi, iar relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional sunt practic blocate”.

http://www.publika.md/finantari-externe-de-peste-300-de-milioane-de-lei–ratate–ce-ar-fi-reusit-sa-faca-moldova-cu-acesti-bani_1416921.html

Filat contra UE şi PLDM?

Informatia care vine dinspre negociatorii PLDM şi PD, nu este deloc optimista.

Cei din PLDM pun conditii de neacceptat celor din PD, şi încearca sa-i determine  sa refuze votarea guvernulu Leanca în Parlament.

Voronin si comunistii urmaresc linistiţi negocierile, ei doresc anticipate la toamna, dar le convin ambele variante.

Ei stiu ce vrea Filat, şi anume, sa facă presiuni asupra PD-lui, sa puna conditii inacceptabile, ca sa nu fe votat guvernul de doua ori în Parlament şi sa fie declansate alegerile parlamentare anticipate.

Iar daca totusi se voteaza guvernul, s-ar putea ca apoi Leancă impreuna cu Timofti, în 2-3 luni sa scoata miniștrii PD, apoi Filat devine prim-vice-premier şi împreuna cu comunistii ataca şi subordoneaza politic Curtea Constitutionala, Procurorul General, CNA şi alte institutii.

Este demn de apreciat efortul Vicepreşedintelui Parlamentului European, Jacek Protasiewicz, europarlamentarului Libor Roucek, dar şi alţor membri ai Parlamentului European, de a indemna si ajuta deputati moldoveni sa depaseasca criza politica.

Insa degeaba au venit Stefan Fule si deputatii din Parlamentul European la Chisinau, sa-i convinga pe cei din PLDM sa formeze un guvern functional pentru a obtine anumite rezultate pozitive la Vilnius, daca Filat are întelegeri oculte cu Voronin.

Pina joi a mai ramas foarte putin timp, iar pentru a debloca negocierile, este deja cazul sa se intilneasca liderii partidelor, Filat/Leanca şi Lupu/Plahotniuc, ca sa tranşeze detaliile privind formarea unui nou guvern.

Primul pas trebuie sa-l faca cei din PLDM , sa accepte ca mai întîi să fie votat Presedintele Parlamentului, apoi sa fie investit Guvernul.

Din cauza ambitiilor şi tradarii lui Filat şi a PLDM, este posibila ratarea semnarii Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb la summit-ul de la Vilnius din toamnă.

Daca Filat a optat pentru Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, vom afla foarte degraba.

Vom avea guvern investit dacă Filat nu trișează cu Voronin

mai 24, 2013

Datele problemei sunt clare, UE dorește ca R.Moldova să vina la sumitul de la Vilnius cu un nou Guvern proeuropean, cu puteri depline, în frunte cu Iurie Leanca, în formatul PLDM, PD si PL.

Stefan Fule a venit la Chișinau anume cu această misiune, de a debloca relațiile dintre fostii parteneri AIE, și de a facilita formarea unui nou guvern proeuropean.

Pe de alta parte Rogozin a chemat R.Moldova în structurile eurasiatice, si Rusiei evident i-ar conveni alegerile parlamentare anticipate, la care comuniștii și fortele antieuropene au șanse mari de victorie.

Ultimele sondaje arata o cadere catastrofala a PLDM în preferintele electoratului, de la circa 25% în noiembrie anul trecut, la doar 12% in mai prezent.

Interesul național de integrare europeană si logica elementara politică ar trebui să-i determine pe cei din PLDM, alături de cei din PD și PL să formeze rapid un nou guvern.

Însa, deocamdată nu este clară intenția reală a PLDM, doresc în mod sincer un nou guvern, sau doar mimează
negocierile cu PD?

Conform unor surse, Filat nu vrea instalarea unui Guvern Leanca, ci doar un interimat prelungit pînă la toamnă.

Filat are anumite întelegeri oculte cu Voronin și Tkaciuk, de a declansa alegeri parlamentare anticipate în toamna, pîna atunci de a distruge potențialul electoral al PD și PL, si de a instaura un sistem bipartid, cu admiterea unui al treilea partid mic in Parlament, în calitate de opozitie permanenta.

Pentru Filat personal, instalarea unui guvern în frunte cu Leanca, ar însemna să stea în umbra înca circa aproape doi ani, ceea ce îi poate fi fatal pentru cariera sa politica, și poate duce la pierderea presedinției PLDM.

Este usor de observat ca presa filatelista, si o mare parte din analiștii  și ziaristii de curte, încearca sa determine nevotarea guvernului împreuna cu PD.

Pe de alta parte, exista interesul lui Leanca, a oamenilor de afaceri care graviteaza în jurul acestui partid și a actualilor deputati din fractiunea PLDM de a vota un guvern împreuna cu PD, ceea ce ar mentine partidul la guvernare și le-ar asigura aflarea în Parlament pina la finalizarea mandatului actualului legislativ.

In contextul negocierilor  privind formarea unui nou guvern, dintre PLDM, PD si liberalii reformatori, au aparut anumite divergente.

Probabil ca Filat și Streleț, special pun condiții neacceptabile, ca să nu fie posibila votarea guvernului de catre cei din PD.

Astfel, Streleț a propus ca mai întii sa fie investit guvernul , apoi să fie votat și Președintele Parlamentului.

De ce Filat și Strelet doresc sa fie aminată alegerea Spikerului?

Filat și PLDM sunt renumiți pentru faptul ca nu se țin de cuvînt si își tradează partenerii, ceea ce au demonstrat la 13 februarie și la 3 mai în Parlament.

Cei din PD nu au nici un fel de garanții, ca în cazul investirii Guvernului, apoi să fie destituiți miniștrii și functionarii  sai de catre Leanca și Timofti.

Probabil ca cea mai buna soluție pentru a avea garantii, ar fi rocada între PD și PLDM, si anume functia de Președinte a Parlamentului sa revina PLDM, iar cea de Premier celor din PD.

Dar asta e o discutie ce poate fi pornită doar dupa prima încercare de a investi guvernul în Parlament.

În cazul, in care totuși se vor decide să formeze un nou guvern, cei din PLDM vor încerca sa faca întelegeri tehnice cu cei din PD, sa poata apoi oricînd sa schimbe regulile jocului.

Posibil ca dupa investirea guvernului sa refuze sa mai voteze pentru un candidat al PD la functia de Președinte al Parlamentului, și sa-l voteze apoi sau pe Hadirca sau chiar pe Voronin în aceasta funcție.

Pentru ca sa nu fie surprize de acest gen, iar de la Filat poti sa te aștepti la orice, ar fi bine ca procesul de votare a Presedintelui Parlamentului și Guvernului sa fie sincronizat.

Astfel, mai întii sa fie votat Președintele Parlamentului, iar in aceasi zi la un interval scurt de timp sa fie investit și Guvernul.

In plus, în acordul de funcționare a Coalitiei, trebuie sa fie prevazută și crearea unei majoritati parlamentare stabile, care sa-și coordoneze actiunile, astfel încit partidele membre să nu-și tradeze aliatii și sa nu voteze proiecte de legi cu opozitia parlamentara.

Daca opozitia parlamentara va dori sa sustina proiecte ale coalitiei e bine, dar nu invers.

In concluzie, sansa ca sa fie investit Guvernul Leanca exista, însa e nevoie ca Filat sa renunte la întelegerile oculte cu Voronin, si de corectitudine din partea tuturor componentelor.

Pentru a putea sa lucreze împreuna în viitorul guvern, e nevoie de un pact de neagresiune între PD si PLDM pina la viitoarea campanie electorala.

Filat și PCRM contra Curții Constituționale

mai 23, 2013

La 3 mai deputații PCRM și PLDM au votat un proiect de lege, care permitea Parlamentului cu 61 de mandate să demită orice judecător al CC, pentru încălcarea jurămîntului sau pentru pierderea încrederii.

Însă reacția dură a UE, a Consiliului Europei și a Comisiei de la Veneția l-a determinat pe Președintele Timofti să întoarcă legea înapoi în Parlament.

Astazi, în mod surprinzător șeful fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț a declarat în fața presei că analizează cu multă atenţie practica altor state, aproximativ 25 la număr, privind mecanismele şi motivele de revocare a judecatorilor si ca gradul de inamovibilitate a acestora nu poate fi tratat ca o totală lipsă de responsabilitate faţă de societate şi procesul politic din Republica Moldova.

Și iarași Comisia de la Veneția critică PLDM pentru noua încercare de revocare a judecătorilor Curții Constituționale.

Într-un interviu pentru radio Europa Libera, reprezentantul Comisiei de la Veneţia nu este de acord cu proiectul PLDM privind demiterea judecătorilor Curţii Constituţionale şi reiterează faptul că această prevedere este anticonstituţională şi este împotriva normelor europene.

Ar trebui să insistam pe faptul că Curtea Constituționala este unicul organ de jurisdicție constituțională, autonom si independent de puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecatorească avînd sarcina privind garantarea supremației Constituției.

Recentele hotăriri ale Curtii, în ce privește examinarea constitutionalității setului de legi din 3 mai, ne demonstrează ca aceasta nu poate fi invinuită de partizanat politic.

Iar declarațiile dure impotriva Curtii Constitutionale din ultimele zile, formulate de catre  PLDM și mai ales PCRM , care au cerut declararea starii de necesitate, poate fi catalogata ca isterie nejustificată.

În contextul negocierilor privind formarea unui nou guvern, ne așteptăm ca cei din PLDM să înteleaga că  atacurile impotriva independentei Curții Constituționale sunt inadmisibile.

Din pacate Vladimir Filat a intrat în complicitate cu Voronin și Tkaciuk, este inrăit și e greu de crezut că mai poate fi recuperat pentru cauza europenizării R.Moldova.

Speranta este că se va reuși formarea unui nou Guvern, între PLDM, PD si PL, cu Iurie Leanca în frunte, care să reuseasca cel puțin parafarea unui Acord de asociere între R.M. și UE la Vilnius.

Dar pentru a reuși, Leanca si PLDM trebuie să se desparta de Vladimir Filat si frustrările lui, și de încercarile acestuia de a ucide PLDM si democrația moldoveneasca în alegeri anticipate, care vor fi doar in interesul PCRM si a lui Voronin.

Stop comunism! Moldova făra Voronin și făra comuniști!

Iți mai aduci aminte Filat cum ai mințit alegătorii anticomuniști?
Știu ca nu îți este rușine.

Momentul adevarului: ce doresc Filat si PLDM, guvernare cu PD sau alegeri anticipate?

mai 21, 2013

Astazi au demarat in sfirsit negocierile privind programul si componenta guvernului intre reprezentantii PLDM si PD.

Cei din PLDM, au venit cu un document pregatit de acasa, in care se regasesc foarte multe chestiuni discutabile.

E cazul sa ne intrebam, de ce s-a ajuns pina aici?

Ce a vrut sa obtina Filat cind a declansat criza politica si ce a obtinut?

Dupa declaratia din 13 februarie, atunci cind a scos PLDM din acordul AIE, era clar ca Filat a dorit sa obtina de la PCRM, in schimbul distrugerii Aliantei, puterea totala si controlul asupra justitiei.

Iar astazi este foarte clar ce a obtinut, a pierdut puterea, nu mai este Premier, nici nu mai poate candida la aceasta functie, dar mai grav e ca a pierdut increderea UE si a populatiei.

Este evident ca votul comun din 3 mai pentru pachetele de legi anticonstitutionale  a fost o gresala politica grava de calcul  a fostului premier, motivat de dorinta de a obtine cit mai multe pirghii si putere.

Din cauza lipsei de expertiza calitativa si a perceptiei gresite, Filat si PLDM au ajuns sa coboare la ‘inaltimea” unor politicieni radicali si nefrecventabili ca Voronin si Tkaciuk.

Macar si din respect pentru UE, Voronin putea sa se intilneasca cu Comisarul Stefan Fule.

Din 13 februarie pana azi, Filat continua opera de marginalizare a sa si a PLDM, sondajul IPP a aratat pentru acest partid doar circa 12% intentia de vot, iar dupa votul comun cu PCRM din 3 mai la sigur scorul acestui partid va scadea si mai mult.

Setea de putere absoluta l-a dezgolit pe Filat de putere si a aratat populatiei si partenerilor ca “regele e gol”.

Astfel ca negocierile dintre PLDM si PD, trebuiesc eliberate de fenomenul Filat, care poate doar sa impiedice orice compromis intre aceste doua partide.

Filat este un politician ranit si ratat, care vrea razboi, vrea alegeri anticipate, dupa care spera sa revina in vreo functie , gen premier sau Presedinte al tarii.

PLDM trebuie sa stopeze orice colaborare cu PCRM, si sa demonstreze ca prin compromis doreste formarea unui nou Guvern proeuropean.

 

Fule contra Rogozin. Tandemul Filat/Voronin prezintă pericol pentru statalitatea moldovenească

mai 20, 2013

Comisarul European pentru Extindere, Stefan Fule, a venit la Chisinau, întro vizită de tocmai două zile, cu intenția declarată de a salva cursul proeuropean al țarii.

Este evident ca UE a fost consternată de acțiunile antieuropene ale tandemul Filat/Voronin, care prezintă pericol pentru independenta și statalitatea moldovenească.

Deoarece Filat și Voronin au aruncat țara în haos, fiind ghidati de Rogozin către cedari care pot să se termine cu capitularea în fața separatiștilor transnistreni.

Acțiunile provocatoare a separatiștilor transnistreni, inclusiv intenția de a muta Sovietul Suprem la Tighina nu sunt intimplatoare.

Stefan Fule a avut mai multe întilniri cu diverși actori politici și oficiali , însa impresia este că nu a reusit să deblocheze relațiile ostile între foștii aliati de AIE.

Dar înaintea domnului Fule, la Chișinau a fost  Rogozin, care a îndemnat R.Moldova să se integreze în spațiul euroasiatic, și care a reusit să consolideze tandemul Filat/Voronin.

Daca a cistigat Fule sau Rogozin vom vedea foarte curînd în Parlament,  atunci cind se va vota investirea Guvernului Leanca.

Din pacate R.Moldova dintro poveste de succes, s-a transformat întro mare deziluzie și chiar o mare problemă pentru UE.

O veste buna vine dinspre Ucraina, care după victoria lui Ianukovici părea că a ramas în urma R.Moldova.

Recent Comisia Europeană a solicitat Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene mandatul pentru semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina, care include dispoziția privind crearea Zonei de Comerţ Liber.

De aici ne va veni și nouă salvarea, chiar daca R.M. nu obtine nimic la Vilnius, dupa semnarea Acordului de Asociere de catre UE si Ucraina, între noi și Rusia va fi un spatiu asociat la valorile europene, care inevitabil se va extinde și asupra noastra.

Curtea a constatat că revocarea din funcţie a Procurorului General a avut loc cu eludarea normelor legale în acest sens, fiind adoptată fără propunerea Preşedintelui Parlamentului şi respectarea celorlalte cerinţe legale.

Decizia de azi a Curtii Constituționale prin care Corneliu Gurin a fost repus în functia de Procuror General nu a surprins pe nimeni.

Sa ne aducem aminte ca la 2 mai, Voronin a cerut o pauză pentru a fi votat Președintele Parlamentului, el întelegea ca revocarea Procurorului General conform Constitutiei poate fi ceruta doar de catre Spiker.

Curtea a mai reţinut că: „Hotărârea privind numirea în funcţie a Procurorului General se adoptă cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi. Potrivit stenogramei, la şedinţa Parlamentului s-a înregistrat prezenţa a 95 deputaţi. În acest context, majoritatea deputaţilor prezenţi a constituit 48 de deputaţi. Astfel, chiar şi în eventualitatea anulării a două voturi din cele 51, ar rezulta 49 de voturi pro, ceea ce reprezintă mai mult decât majoritatea deputaţilor prezenţi, necesară pentru adoptarea hotărârii”.

Iar cel mai important argument al Curtii mi se pare cel conform caruia votul in Parlament odată consumat nu poate fi revizuit.

Curtea a argumentat ca „O procedură de revizuire a votului nu este şi nici nu poate fi prevăzută, deoarece ar zădărnici tot procesul legislativ şi ar compromite autoritatea legislativă a statului, ar afecta securitatea raporturilor juridice şi chiar securitatea naţională, dacă s-ar admite posibilitatea revenirii, după o perioadă de timp, la voturile exprimate pentru adoptarea unor hotărâri sau legi, reieşind din interese politice sau personale de moment”.

Aceasta argumentare a Curtii va opri prostituarea deputaților în Parlament, care azi voteaza una, mîine alta.

În concluzie, CC vegheaza la respectarea Constitutiei, și in acest context Filat și Voronin trebuie să se conformeze și sa învete lectia democratiei.

Curtea îi dă peste mîini lui Filat care îl împinge pe Timofti spre demisie

mai 18, 2013

La 3 mai, Filat a obtinut de la Voronin o serie de concesii, printre care si imputerniciri sporite pentru Premierul  interimar, în schimbul anulării votului mixt.

Dacă nu intervenea promt UE și alti oficiali europeni, Filat și Voronin ar fi instalat un regim autoritar asemănator celui comunist de pîna la guvernarea AIE-1.

De fapt, logica acordării unor împuterniciri sporite Premierului interimar era simplă, sa demita toți miniștrii PD și PL, si sa guverneze PLDM și PCRM împreuna, pîna la alegerile parlamentare anticipate sau la termen.

Am impresia ca cerintele lui Voronin de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate erau regizate împreuna cu Filat, pentru ași amăgi alegătorii, că chipurile comuniștii nu recunosc legitimitatea Parlamentului și a Presedintelui țării.

În realitate, Filat si Voronin dupa 3 mai  au format o majoritate parlamentara confortabila de 75 de mandate, și au început sa guverneze în comun.

Însa Curtea Constitutionala, a restabuilit legalitatea, si le-a dat peste mîna.

Din acest moment, Filat si Voronin, sau vor trebui să instaleze împreuna un Guvern, în frunte cu Leanca sau cu altcineva, sau vor trebui pe bune să declanșeze alegeri parlamentare anticipate.

Nu degeaba UE a cerut ca Filat și Voronin să nu atenteze la independența Curtii Constitutionale, căci a rămas ultima reduta a respectării Constitutiei și legii în R.Moldova.

Astfel, „Curtea a reţinut că, în condiţiile în care atât Preşedintele ţării, cât şi Guvernul, sunt emanaţia Parlamentului, Preşedintele nu poate opera remanieri guvernamentale la propunerea unei persoane care nu a fost învestită prin vot de încredere a Parlamentului în calitate de Prim-ministru şi care, deci, nu a format lista Guvernului pe care urmăreşte să o modifice”.

Pe buna dreptate, cum poate un Premier interimar, care nu a primit mandatl de incredere a Parlamentului să opereze remanieri guvernamentale?

In special Curtea: „a statuat că atribuirea de competenţe identice unui Prim-ministru interimar, numit din rândul membrilor unui Guvern demis, exceptat de orice formă de control parlamentar, cu cele ale unui Prim-ministru titular, prin definiţie, este contrară spiritului Constituţiei şi reprezintă un pericol pentru democraţia parlamentară. În acest context, Curtea a constatat că într-un stat de drept este inadmisibilă adoptarea de norme ce ar permite permanentizarea unei guvernări interimare”.

Iată esența deciziei Curtii, cu care ar trebui să fie de acord și Filat, și Timofti, dacă se considera juriști, că „atribuirea de competenţe identice unui Prim-ministru interimar, numit din rândul membrilor unui Guvern demis, exceptat de orice formă de control parlamentar, cu cele ale unui Prim-ministru titular, prin definiţie, este contrară spiritului Constituţiei şi reprezintă un pericol pentru democraţia parlamentară.”

Ați uitat că R. Moldova este o Republică parlamentară?

Sau deja ați decis că puteti guverna așa cum va place vouă, în spiritul unei Republici prezidentiale?

Filat cel puțin în mandatul actualului Parlament, nu mai poate deveni Premier, si este evident că țintește functia d-lui Timofti, de Presedinte al R.Moldova, si il impinge pe acesta să semneze legi si decrete care din start e clar ca sunt neconstitutionale.

O să vina ziua cînd Filat îi va spune lui Timofti, că deoarece și-a pierdut integritatea și credibilitatea și a incalcat de nenumărate ori Constituția va trebui să demisioneze.

Președintele Timofti trebuie să decida, sau este în serviciul țarii , sau a lui Filat și Voronin.

Filat se răzbună pe Ghimpu și dă șah PD

mai 16, 2013

Astăzi, la propunerea  premierului desemnat, Iurie Leancă,viceprim-ministrul Mihai Moldovanu şi ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru, au fost demişi.
Nu mai mira ca Președintele Nicolae Timofti a semnat decretele de demitere.

În acest mod Nicolae Timofti i-a mulțumit lui Mihai Ghimpu si PL, pentru faptul ca l-au înaintat si l-au votat  la functia de Președinte al tarii.

Astfel, războiul dintre Filat si Ghimpu a intrat intro noua faza, mai intii au fost plecati cei 7 deputati reformatori, apoi PL este exclus din Guvern.

În mod sigur, vor urma și alte măsuri de persecutare a PL-lui , posibil ca vor urma actiuni îndreptate impotriva ultimei redute a PL, a lui Dorin Chirtoaca si a Primariei Chisinau.

Dar prin aceasta actiune in forta a PLDM, se urmareste si punerea în sah a PDM-lui, prin reducerea cîmpului de manevra a acestuia privind negocierea componenței noului Guvern.

Celor din PD li s-a aratat pisica neagră, și li s-a sugerat ce se va intimpla cu miniștrii și functionarii lor, daca nu vor accepta condițiile lui Filat si a PLDM.

Astfel, putem sa concluzionam că Filat  si PLDM vor incerca totuși sa formeze un Guvern in frunte cu Leanca, dar numai în situatia în care cei din PDM vor accepta toate conditiile lor, și le vor ceda toate pirghiile și mecanismele de care aceștia au nevoie.

În caz ca nu vor reuși, Filat si PLDM vor prăvali impreuna cu cei din PCRM doua ori consecutiv componentele guvernamentale propuse și vor declansa alegeri parlamentare anticipate.

Insa daca cei din PLDM vor face presiuni mari asupra PDM, si le vor pune condiții inacceptabile, se poate intimpla ca acestia sa prefere alegerile parlamentare anticipate.

Este evident ca alegerile anticipate convind doar PCRM, si ele ar trebui evitate, inclusiv ar fi bine ca la Vilnius R.Moldova sa vina cu un Guvern proeuropean.

Insa R.Moldova are nevoie de un Guvern functional, profesionist, curațat de miniștri si funcționari corupti.

Crearea unui Guvern politic si corupt, va deveni un mormint politic comun pentru cei care îl vor forma.

Astazi Filat l-a umilit pe Ghimpu si PL, și i-a scos de la guvernare, însă mîine s-ar putea intimpla ca aceștia să cîstige.

PL are acuma sansa ca pina la viitoarele alegeri parlamentare sa se curete si să se fortifice în opoziție, daca va sti sa-si înoiasca liderul și echipa.

R.Moldova are nevoie de un partid puternic de dreapta, proromanesc si proeuropean.

Procesul etapei: UE a pierdut iar Rogozin administreaza tandemul Filat/Voronin

mai 14, 2013

La 13 februarie , odata cu parasirea de catre PLDM a acordului AIE-2, care a culminat cu demiterea Guvernului Filat la 5 martie, s-a terminat o etapa importanta in viata politica a R.Moldova, si anume decesul si sfirsitul guvernarii Aliantei pentru Integrare Europeana in formatul PL, PLDM, PD.

Intre timp, partidele fostei aliante AIE, au declansat un razboi de distrugere reciproca, si-au aplicat mai multe lovituri, folosindu-i in acest scop pe Voronin si PCRM, care fac aproape imposibila o colaborare guvernamentala , cel putin in actualul Parlament.

Culmea insa a fost votarea unui pachet de legi antidemocratice, neconstitutionale si antieuropene de catre PLDM si PCRM la 5 mai, care au trezit reactii foarte dure de la oficialii europeni.

Unii experti, in speta Dan Dungaciu, considera ca dupa acest epizod rusinos, R.Moldova a cazut de pe harta UE, nu mai indeplineste criteriile politice de asociere cu UE, si la Vilnius nu va fi semnat nici un document.

De fapt putem sa consideram ca de la 5 mai  avem o noua alianta de guvernare in tara, PLDM+PCRM, si tandemul Filat/Voronin, care insa nu vor actiona transparent, si nu vor avea un acord public de guvernare, pina la viitoarele alegeri parlamentare.

Nu vor semna nici un document oficial de colaborare, pentru ca le este rusine la ambii, si lui Filat, si lui Voronin de alianta nefireasca pe care au creat-o, pentru ca ambii sunt nevoiti de dragul unor interese economice si politice imediate, sa-si tradeze electoratul, sa-si calce in picioare programele electorale, si sa guverneze impreuna, cel putin pina la alegerile parlamentare la termen, sau anticipate.

Aceasta noua constructie politica de guvernare de la noi, PLDM+PCRM, se aseamana izbitor cu cea din Romania, PNL+PSD.

Si in Romania a fost aplicata, de catre o firma de consultanta politica din Rusia, afiliata Gazprom-lui, o tactica considerata de unii atunci ciudata si riscanta, dar care a dat rezultate, cind a fost unit un partid de centru-dreapta PNL, cu unul de centru-stinga PSD , in anul 2011, ceea ce a dus la caderea Guvernului Ungureanu, la destramarea PDL, si la o victorie zdrobitoare a USL la alegerile parlamentare.

PLDM-ul a fost curatit de anticomunisti si unionisti, Filat a redevenit centrist, a renuntat la lozinca „Moldova fara Voronin si fara comunisti”, a uitat si de 7 aprilie, si de miile de tineri pe care i-a adus in piata si care apoi au fost torturati de militia si securitatea lui Voronin.

Filat si PLDM, de frica justitiei, de frica raspunderii pentru o guvernare corupta, s-au coalizat cu Voronin si PCRM, dar nici asta nu-i salveaza.

Voronin si PCRM la rindul lor, au acceptat o alianta tactica cu Filat si PLDM, pentru a distruge AIE, si a provoca alegerile anticipate, dar si pentru a schimba vectorul de dezvoltare al tarii din cel proeuropen, in cel euroasiatic.

Incepind din 5 mai, Voronin deja nu mai cere demisia lui Timofti, si l-a albit pe Filat in Parlament, interpretind decizia Curtii Constituitonale, in sensul ca Filat mai poate pretinde in continuare la functii inalte publice in stat, inclusiv la cea de Premier.

Noua alianta de guvernare PCRM/PLDM are sub control circa 75 deputati in Parlament, ceea ce s-a demonstrat la votul pentru demiterea lui Marian Lupu.

In acest context, expertii care deservesc aceste doua proiecte, PLDM si PCRM, le-au atras atentia celor doi lideri , Filat si Voronin ca avind sub control 75 mandate de deputati, ei pot guverna fara probleme pina la viitoarele alegeri parlamentare la termen, si pot modifica inclusiv si Constitutia, iar alegerile parlamentare anticipate sunt periculoase pentru noua alianta politica deoarece exista riscul prabusirii electorale a PLDM.

In caz de alegeri parlamentare anticipate in toamna, asa cum doreste Voronin, victoria categorica a PCRM este exclusa, acest partid nu va putea sa acumuleze mai mult de 40%, iar PLDM va acumula in cel mai bun caz 15%, ceea ce ne arata si sondajul recent al IPP.

Electoratul de dreapta si centru-dreapta, care a votat pentru PLDM-ul anticomunist din 2009/2010, va migra spre PL, PNL, PAD si alte proiecte de dreapta.

Tocmai din aceste motive PLDM si Filat au tot interesul sa nu declanseze alegeri parlamentare anticipate si sa formeze un nou Guvern, sustinut politic de comunisti in Parlament.

In conditiile in care Voronin si PCRM, vor primi destule bonusuri si pirghii, inclusiv functia de Procuror General si altele, acestia nu vor avea de ales, deoarece daca nu accepta conditiile lui Filat, acesta se va intoarce inapoi la alianta cu PD si PL.

In acest context, vizita lui Rogozin, si declaratiile acestuia de la Tiraspol si  Chisinau, vin sa consfinteasca aceasta noua realitate, Rusia a obtinut distrugerea AIE, si saluta o noua configuratie politica, PLDM+PCRM.
Se stie ca Rogozin s-a intilnit la Chisinau, atit cu Voronin, cit si cu Filat, insa aceasta din urma intrevedere e tinuta in secret.

In concluzie, UE a cistigat in 2009, atunci cind a fost instalata AIE-1, apoi AIE-2 la guvernare, insa a pierdit in 2013, cind a fost distrusa AIE, si in prezent Rusia si Rogozin coordoneaza tandemul Filat+Voronin.

Insa razboiul continua, UE si Rusia lupta pentru R.Moldova, dar e pacat ca Romania e doar in rolul de observator pasiv.

Tandemul antinational Filat/Voronin a declansat teroarea antidemocratica si antieuropeana

mai 8, 2013

Nimeni si nimic nu-i mai poate opri pe Filat si Voronin, in nebunia colaborarii lor, pentru a reimparti sferele de influienta, si a se infrupta din ciolanul puterii.

O serie de functionari europeni au criticat dur legile votate vineri in Parlament, printre care si Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, a declarat că promulgarea legilor, votate în Parlament de PLDM şi PCRM, ar însemna încălcarea Constituţiei Republicii Moldova.

Cu siguranta ca R.Moldova si cetatenii sunt principali pierdanti a politicilor antieuropene generate de Filat si Voronin, deoarece UE nu va tolera o guvernare anticonstitutionala la Chisinau, si o va penaliza prin toate mijloacele disponibile, inclusiv prin retragerea sprijinului financiar.

Discursul de ieri antieuropean si grobian a lui Voronin nu a mai mirat pe nimeni, ce poti sa pretinzi de la un comunist, general de militie sovietic, care intirzie sa plece la pensie ?

Insa dupa reactiile foarte promte si categorice a mai multor oficiali europeni, care au criticat dur pachetul de legi  votat vinerea trecuta de PLDM si PCRM, ce atenteaza la statul de drept si care incalca grav Constitutia, puteam sa ne asteptam la o reactie euroconforma a liderilor PLDM, si in special a lui Vlad Filat.

Din pacate Iurie Leanca a preferat sa taca, iar Vladimir Filat astazi a aparut in fata presei cu un discurs descalificant,  si astfel si-a semnat definitiv sentinta de moarte politica.

Vladimir Filat a revenit la ceea ce a fost pina la lansarea PLDM in 2007, si anume la starea lui naturala de politician de stinga, oportunist, prorus si eurosceptic.

In loc sa se resemneze, sa recunoasca ca s-a gresit atunci cind s-a votat imprteuna cu PCRM, ca cere si el ca Presedintele Timofti sa nu promulge acele legi anticonstitutionale, Filat a citit un text rusinos scris de altii de pe o foaie, si intr-un mod jalnic a incercat sa justifice pachetul de legi votat impreuna cu comunistii.

Filat si Voronin nu se vor opri, clanurile lor s-au unit pentru a pune justitia sub controlul lor politic, pentru a imparti cascavalul puterii si pentru a-si elimina concurentii politici.

Lui Filat si virfurilor PLDM le este rusine de alianta cu Voronin si PCRM, ei prefera sa actioneze cu ei intr-un parteneriat tenebru, fara acte in regula.

Este evident ca PLDM va plati in fata electoratului democratic pentru acest mariaj politic antinational si antieuropean cu comunistii, tocmai de asta vor face tot ce le sta in puteri sa nu aiba loc alegeri parlamentare anticipate.

Astfel e posibil ca nu vor mai fi declansate alegerile parlamentare anticipate la toamna, asa cum vrea Voronin.

Filat si Lucinschi l-au prins pe Voronin intr-un joc,  in care batrinul bolsevic va fi nevoit sa accepte o guvernare tacita cu PLDM, pe care comunistii o vor sustine politic in Parlament pina la viitoarele alegeri parlamentare la termen.

Rusia a cistigat a cita oara razboiul geopolitic pentru R.M. cu UE, si de fiecare data s-au folosit de cai troieni, infiltrati in cimpul proromanesc si proeuropean.

Dar meciul inca se joaca, nu e totul pierdut, urmeaza replica UE.