Voronin ii da sah lui Lupu ca sa-l prinda in capcana pe Filat

Asa cum si era de asteptat, negocierile dintre PL, PLDM si PD privind formarea unei noi aliante de guvernare nu au dat nici un rezultat.

In lipsa liderilor acestor partide, nici nu avea cum sa se ajunga la anumite intelegeri.

Recent, PCRM a inaintat o initiativa de demitere a lui Marian Lupu din functia de Presedinte al Parlamentului, si l-a pus pe Filat intr-o situatie delicata.

Pe de o parte Flat ar dori sa se razbune pe Lupu si PD pentru debarcarea sa, dar ar trebui sa inteleaga ca indiferent daca va fi sau nu demis Spikerul, in cazul participarii PLDM la vot, ofera celor din PD argumente sa-l blocheze nu  numai pe el personal, dar orice alt candidat la functia de Prim Ministru.

Daca vor sa se inteleaga sa guverneze in continuare impreuna, cei din PD si PLDM trebuie sa inceteze sa-i  mai foloseasca pe comunisti in reglarea conturilor.

Cei care au spart AIE la 13 februarie, si au inceput sa voteze impreuna cu comunistii, ar trebui sa faca primul pas spre impacare.

Comunistii doresc alegeri anticipate, care pentru Filat si PLDM inseamna moarte politica.

Filat nu are ce sa raporteze cetatenilor in caz de anticipate, Guvernul a cazut pe motiune de coruptie, integrarea europeana e suspendata, saracia si coruptia sufoca societatea.

In aceste conditii Filat nu are alta solutie decit sa se inteleaga cu cei din PD si PL, privind o noua alianta de guvernare.

In incercarea de a convinge opinia publica ca e sustinut de liderii UE, Filat a intreprins o vizita la Bruxelles, insa s-a intors fara succese.

In UE Filat nu mai e primit ca alta data.

Ba mai mult,  prin Kalman Misjei, Dan Dungaciu si alte personalitati care au expertiza pe R.Moldova, UE spune clar ca Filat nu mai poate sa pretinda la functia de Prim Ministru. 

La intoarcere, Filat a facut o declaratie ca chipurile R. Moldova are toate sansele sa semneze in toamna, la Vilnius, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana.

Insa a venit imediat replica lui Mihai Ghimpu care a declarat, ca semnarea Acordului de asociere cu UE se poate intimpla abia peste un an, argumentind ca are aceasta informatie chiar de la raportorul oficial, in timpul vizitei sale la Bruxelles.

Se apropie ziua cind Presedintele Timofti trebuie sa inainteze candidatul la functia de Prim Ministru, si ar fi de dorit ca cel care va primi mandatul sa poata sa obtina votul majoritatii deputatilor.

Conditia deblocarii este ca Filat sa renunte la nominalizare, iar PLDM sa vina cu un candidat consensual care sa poata sa se inteleaga cu cei din PL si PD.

Retragindu-se, Filat va salva si PLDM-ul  si cursul de integrare europeana a R.Moldova.

Atita doar ca Filat personal nu va fi Premier, dar astazi miza este evitarea anticipatelor si interesul national de integrare europeana.

 

21 Răspunsuri to “Voronin ii da sah lui Lupu ca sa-l prinda in capcana pe Filat”

  1. rusinica Says:

    Tu chiar lucrezi banii .Filat sa intilnit cu Merchel ,Barosso,Rompui tu esti un cretin incurabil si hamai ca toti liberalii!!!

  2. val Says:

    In situatia delicata este PD in frunte cu tambita sa Lupu.

  3. Valeriu Says:

    Si cum e in mormanul de bulbuci cu toata mafia,la vinatoare nu te chiama?

  4. Iurie Says:

    tu singur crezi in ceia ce scrii? Cum poti sa crezi in ceea ce spune Ghimpu? Si cum poti inlatura liderul celui mai mare partid? Asta mirosa de a santaj….si nu de alianta…

  5. Vlad Says:

    Si de fapt, ci nesunt alde Dan Dungaciu, daca nu niste prestataore de servici ale ex-interimatului Ghimpu? Care asa de bine l-au consiliat, inca Ghimpu a ajuns astazi un degenerat bun de trimis la bulau. Nici Lupu nu face exceptie!

  6. vasika Says:

    incideti leoarpa!ca si tu esti un hamaitor,de a lui filat!!!!!!!!!!

  7. vasika Says:

    bravo !d.mihaes!!!!!!!!!!mersi ca mai avem comentatori ,onesti ce doresc ,sincer un bine,pamantului,acesta!!!!!!!!!!!!!!

  8. Vlad Says:

    Nu te baga in seama,basinco in calduri, nu ai haz, nici minte. Risti sa afle lumea ce fel de imputiciune esti.

  9. Vlad Says:

    Si…in consecinta, Lupu’ de fatada si toata gasca de acoliti, s-au ales cu …”Sah si Mat” (afla, domnule, care e semnificatia). Si te rog, domnule formatori de opinie, sa-ti faci, macar inainte de culcare, procese de constiinta.

  10. Vivis Says:

    Mai, baieti comentatori,
    Va infierbantati prea tare si asta strica la judecata bine cumpanita. MIHAES ARE DREPTATE!! Este singura solutie care poate repara lucrurile in asa fel incat sa se poata continua integrarea europeana, evitandu-se alegerile anticipate.Altfel, orice ati face , nimeriti direct in bratele MARELUI URS ALB!
    Puneti-va picioarele in apa rece , faceti ce stiti, dar nu imbratisati alta solutie, pentru ca e necastigatoare. Nu va mai tineti de alte nazbatii ,daca vreti UE pentru R.Moldova. Daca nu vreti, nu vreti si …GATA!!
    Trebuie sa intelegeti odata ca voturile electoratului moldav i-a adus la putere pe toti reprezentantii care-i aveti acum in Parlament si va reprerezinta PERFECT!! Nicio deosebire calitativa intre electorat si clasa politica. Macar acum in ceasul al 12-lea lasati lucrurile sa se aseze in logica lor fireasca si inca pozitiva pentru intrarea in UE!! FILAT NU ARE DE CE SA SE CRAMPONEZE DE FUNCTIA DE PRIM MINISTRU DACA NU VREA SA PIARDA TOTUL SI EL SI PLDM si R. MOLDOVA!!

  11. Valeriu Says:

    Bre vivis dute tu gonas data viitoare la vînatoare cu mafia lui rahatniuc-ghimpu,la furat bănci si alte proprietati ei nu te chiama? Interpolu sa te ia

  12. Vlad Says:

    Vivis-ectie, muta-ti demagogia si intoxicatia in bortbagajul PeDeMagogilor si al paharnicilor lor politici, gen PL, rufa jiGodea, pseudo-socialistul Dodon. Valul de tiganii dinspre maiadanezii mahalelor intunecate ale Mafiei lui PolPotniuc nu mai tin. Daca, intr-adevar, cineva a dat ortul popii, apoi acestia sunt tocmai cei de mai sus, badlele care au sustinut razboiul de gherila intru pastrarea Mafiei. Din ranchiuna si din interes! Or, in Occident Mafia nu are trecere. Poate doar in EuroPapuAsia! Apopo, fiecare iesire (desantata) a lui Ghimpu a fost rasplatita cu 50.000 euro! Varsate in contul sau din Cipru! In fond, ratangii nu pot fi omorati definitiv decat cu votul cetatenilor.

  13. Tira Says:

    Concluzii stupide, aberaţii, prostii! În Cimişlia oamenii sunt parcă mai limpezi la cap. Ne faci de ruşine, pentru nişte bani murdari.

  14. c-tin Says:

    Bai,da-s rai tare puledemistii astea.cind vad ca o belesc incoltesc totul si pe toti,pideri.

  15. Antiridike Says:

    Vlad” Apopo, fiecare iesire (desantata) a lui Ghimpu a fost rasplatita cu 50.000 euro! „-am vrea si dovezi 🙂
    Vlad kiar nu te aprinde asa, Dar ce ai de spus la cele 400000de Euro „akitati” lui Sanduleac?

  16. Vivis Says:

    Mai, Vladica,
    las la o parte intreg limbajul tau de intelept al crasmelor din Chisinau si nici de restul retoricii tale de brigadir de colhoz nu ma iau. Daca nu intelegei, nu intelegi si nu-s eu nici de vina, nici pus sa te conving. Faci ce sti si gandesti cum te taie capul, nu-i problema mea,ci a ta.
    Altceva vreau insa sa -ti cer: unde-s probele demascatoare la adresa lui Ghimpu? Scoate, omule, la vedere dovezile, nu improsca zvonuri in dreapta si stanga , daca nu le ai!! Altfel calomniezi si calomnierea se pedepseste dur in tara mea , Romania. Daca la tine acasa nu e la fel , e regretabil!! Un exemplu: Basescu a castigat recent la CEDO un proces de calomnie impotriva lui CIUVICA, fost consilier al lui Emil Constantinescu !! Stii ce inseamna asta? CIUVICA E DIN PUNCT DE VEDERE MORAL si POLITIC UN OM MORT!! La fel e cazul cu D. PATRICIU si cu altii.
    La tine acasa nu exista nici cat un dram JUSTITIE !! Ceea ce ar trebui sa fie justitie se cheama…(intreaba pe dl. Mihaes ,cum se cheama) Nici Romania nu face exceptie, adevarat , dar parca exista totusi DNA si DIICOT etc. care -s chiar europene. La voi? CNA-ul supus comenzii politice ? Cel care taie si spanzura cum vrea muschii lui , pe toti politicienii ? Asta exista !! Si judecatori ca MURUIANU. sau ca si cei cu viloaiele ca niste cazemate ridicate pe banii pungasilor. Un astfel de CNA acaparat de Plahotniuc si PD i-a mancat „norocul ” si lui Filat, dezvaluindu-i telefoanele !! Cine mananca dintr-un valau cu porcii, porcii-l mananca!!
    La voi, mai Vladica, mai,lucrurile sunt atat de incalcite si de imbacsite in mintea celor mai multi , incat numai D-zeu le mai poate descalci, la urma urmei.
    Iar tu le ai incalcite parca si mai rau in tartacuta din moment ce ma consideri un adept al DRODRON-ULUI vostru …patrihot moldav!! De unde, pana unde tragi aceasta concluzie? Cat priveste pe Filat, ce-ti veni sa -l adulezi? Ai facut cu el vreo afacere ?Ce aperi la el cand nu e nimic de aparat ?! Ca Roman , Ghimpu pentru mine CONTEAZA !! E om drept, darz, si da la cap mincinosilor!!FILAT , NU!!
    Asa ca, ai dovezi impotriva lui Ghimpu si a PL sau calomniezi cu nerusinare? Nu-ti mai spala creierul in fata mea, ca vad ca-l ai spalat!!
    Cat priveste „omorarea definitiva a ratangilor” prin vot, ai grija sa nu faci si tu cu votul tau cu tot ca isteata pulime patrihoata romana de la mine de acasa, care cat p-aci sa ma aduca inapoi in vara trecuta direct in bratele ursului alb siberian de care am pomenit mai sus. Deci pune oleaca la contributie si capul. Nu mult, OLEACA!
    Acum asta se cere: FILAT sa lase locul altuia, de la el din partid sau nu, dar sa nu se mai puna el cu tot dinadinsul in fruntea bucatelor. Du-te la el si spune-i.Sunt sigur ca-ti va face un bine si tie in situatia data. Altfel… Si-a mancat norocul si odata cu el l-a mancat pe… pe al tau!!

  17. Vlad Says:

    Haorde, nene Vivi-sectie! votul meu pentru PL a fost expediat din inima Bucurestiului. Pricepi, neiculita draga? Intre timp, cel cu „arde-o la bara pe Rusia” s-a facut de cacao. Asta e, toate au un sfarsit implacabil. Inclusiv minciuna. Nu insa si prostia. Or, pasarea pre limba ei piere. Fireste, cineva din neagra departare pune botu’ la derizoriul lui Ghimpu, rade copios de jegoseniile recente tasnite cu duiumul din gura sa cat o galaxie. E un caz patologic -asta e perceptia generala! Urmarindu-i, asadar, comportamentul de Bula, de hamal politic fara discernamant si fara identitatea de alta data, vazandu-l pe juristul imoral sub senilele Vladiclanului Plahotniuc, n-ai cum sa nu razi. E un ciomp, nene, un dezaxat si e obtuz! Evident, o va pati ca orbii aceia din celebra pictura. Fiindca deja i se canta prohodul. Fiindca nu este in stare sa-si faca procese de constiinta. Fiindca a ales o cale rau-famata. Or, calea de mijloc a unui milog aservit nu duce decat la esafod. Din toata frecangeala ghimpulista, am intels un lucru: prietenii pot fi falsi, dusmanii sunt totdeauna autentici. Nu exista rusine mai mare pentru poltician, fie si de duzina, decat aceea de a-ti umple buzunarele cu stick-uri, de-a urca pe bicicleta si de-a tarcoale, ca o haimana, pe la usile oficialior europeni. Ca tta il duce capul sau de scula. daca ar fi cu un dram de glagore, ar fi putut evita soarta Atlantidei. Pa, nene!

  18. Vlad Says:

    Nicio fapta marsava nu se face fara spate tare si euro in buzunare. Iar Plaho are tunuri de euro! Iar Ghimpu, inutila sperietoare, si-a carabanit contul, undeva in Cipru, sau in Anglia? Oricum, transeea lui de lupta este imbecilizarea si intoxicarea. Ce deosebire vezi intre el si terifiantii Lupu, Dodon, jiGodea, si totti neo-bolsevicii. Niciuna! Doar daca Judecata de Acum il va readuce la mal. Pentru un singur gest: cioc’mic si joc de glezna.

  19. opinie Says:

    Der Spiegel: Povestea de succes a Moldovei, compromisă. Eşecul Guvernului Filat sunt miniştrii cu diplome false, afaceri ilegale şi credite neperformante

    18.03.2013

    Proiectul “Moldova, povestea de succes a Uniunii Europene” a eşuat. Nereuşitele se datorează politicienilor corupţi din Moldova, miniştrilor cu diplome false, implicaţi în mai multe scandaluri, dar şi afacerilor ilegale cu credite neperformante. Sunt doar câteva dintre concluziile exprimate de publicaţia germană Der Spiegel.

    “Guvernul nu a reușit să scape de corupție și funcționari compromiși, despre care Bruxelles-ulnu a vrut niciodată să audă. Mai mult decât atât, câțiva politicieni de rang înalt au fost implicați în scandaluri: s-a dovedit că ministrul de Interne a prezentat o diplomă falsă, colegul său, ministrul Sănătății, a făcut afaceri cu terenuri, iar în biroul unui funcționar de la Cancelaria de Stat au fost găsite 40 mii de dolari SUA cu o proveniență necunoscută”, scrie publicaţia germană.

    Jurnaliştii de la Der Spiegel menţionează şi faptul căpremierul în exerciţiu este implicat într-un scandal legat de Banca de Economii. “Instituția în care își păstrează banii circa 80 la sută din populația țării a acordat credite neperformante unor firme care au finanțat campania electorală a lui Vlad Filat. Acum observatorii sunt îngrijorați că dacă vor avea loc alegeri anticipate comuniștii ar putea reveni la putere”, se mai spune în articol.

    Publicaţia Der Spiegel notează şi faptul că toate speranţele ca Moldova să ia calea integrării în UE au fost năruite.

  20. Titirez Says:

    Pa, pa Nene Vladica !! dar sa stii ca trebusoara ce mi-o insailasi acilea,nu ma convinge absolut deloc. Dimpotriva ma lasa perplex la …modul de judecata!! Dar, ma rog, e opinia matale si te priveste ce … si cum… Am mai spus-o. Chestia nu e oabla insa defel , nene Vladica si , probabil , o sa mai ne intersectam cu parerile pe marginea subiectului !! Nu doresc sa nu o scoateti la liman cu problema , dar tare ma indoiesc de reusita dupa semnele care sunt… Iar atunci chiar ca va fi de jale pentru foarte multi ani. Si fiindca adusesi vorba de Bucuresti de unde ti-a tasnit votul pro in vremea aceea , nu-s` cine te-a deturnat acum de la o convingere care atunci EXISTA , dupa cate inteleg.O fi cumva USL-AMISMUL cel poznas, ,care ti-a soptit la ureche despre Inchinarea la Poarta UE? Cat despre cantatul prohodului la capataiul „ghimpilor”, cred ca va fi cantat si la capul …blestematului popor roman care nu va da pace sa aveti un somn linistit si neurcat pe bicicleta .Asa ca, se pare ca va trebui sa-ti dau dreptate cu haimanalele care-si iau cetatenia romaneasca ,apoi strabat in fuga Romania de la un capat la altul, cu cea mai deplina demnitate de patri(h)ot moldav. ca sa ajunga in OCCIDENT. Fireste , ca intotdeuna,aflat la marginea prapastiei! Astfel de haimanale , nene VLADICA nu vor participa niciodata la ZIUA Nationala a ROMANIEI – 1 Decembrie , cum a facut-o de 2 ori in 3 ani preacinstitul boier si ciocoi scolit la Iasi, VLAD FILAT.

  21. Vlad Says:

    Vai de capul tau, Titirezule, cat de bleg esti! Ti-ai pus singur stampila de prestatoare de srvicii. Adicatelea, nu mai poti de grija romanilor basarabeni? Sa-ti fie rusine, scribalaule balamut cu apucaturi xenofobe pro-muscalesti! Musca-ti coada, naparca retarda ce esti! Arunca-ti aiureala comunistoida la closet. De fapt, pune-o la fezandat, pentru o mai intensa aroma. Si fiindca esti dus cu pluta, du-te, martofoiule dement, la vreun specialist (basarabean, desigur, caci sunt multi), ca sa-ti dea pastila. Ma indoiesc, insa, ca te va ajuta. Alienatii mintal nu se vindeca, nu au antidot. Mai rau, se inmultesc, se aduna in ordie si se rahateaza din toto duhul lor cel negru. La pachet cu hungariotii si sovinii, cu handralaii si derbedeii Coloanei a 5-ea!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: