Daca il inainteaza pe Filat, cei din PLDM vor arunca tara in alegeri anticipate

A venit timpul ca dupa demisia Guvernului Filat in Parlament, sa se actioneze fara emotii de catre liderii partidelor membre ale fostei AIE-2.

Fostul Premier Filat ar trebui sa inteleaga ca a gresit  atunci cind a crezut ca poate sa  joace la doua capete, si cu comunistii si cu fostii aliati, ca a platit pentru coruptia si ineficienta guvernarii.

Astazi s-ar putea intimpla ca PLDM sa anunte oficial ca il sutine doar pe Filat premier, si sa inchida poarta negocierilor privind un nou Guvern cu cei din PL si PD.

Consiliul PLDM, are o sansa sa condamne practica Premierului de a apara si mentine oamenii corupti  in functii.

Nu cumva PLDM a ramas fara oameni, sau e vorba de solidaritate de partid, care in acest caz nu-si are rostul.

Este evident ca Iurie Leanca, cel care a construit relatia R.M. cu UE, si nu este implicat in scandaluti de coruptie, ar fi cel mai indicat candidat la functia de Premier din partea PLDM, dar se vede ca seful nu-i da voie nici macar sa se gindeasca la asa ceva.

Daca il inainteaza pe Filat, cei din PLDM vor arunca tara in alegeri anticipate, unde exista riscul revenirii masive a stingii antieuropene la guvernare.

Este foarte important si rolul Presedintelui Timofti in depasirea crizei politice, care nu ar trebui in mod automat sa inainteze candidatura lui Filat.

Pentru orice jurist incepator este clar ca Constitutia R.M. e plina de lipsuri, astfel in mod normal ar trebui sa fie prevazut in legea suprema ca nu poate fi inaintat in calitate de Premier cel care a fost demis prin motiune de cenzura.

Evident ca cineva care a fost dat afara de Parlament pe motive de coruptie a guvernarii, nu poate fi inaintat din nou a doua zi, ca fiind deja curat ca lacrima.

Iar Guvernul Filat a cazut pe o motiune de cenzura depusa de comunisti, si votata si de o parte a fostei guvernari, anume pe tema coruptiei Guvernului.

Fragment din motiunea de cenzura depusa de deputatii PCRM: „În ultima perioadă de timp Guvernul Republicii Moldova a devenit centrul unor scandaluri de corupţie. Mulţi membri ai Executivului sunt implicaţi în scheme criminale şi coruptibile, care au prejudiciat bugetul statului. Unii din ei deja au statut de bănuit sau învinuit în cadrul proceselor penale pornite. În majoritatea domeniilor gestionate de către Guvern au fost implementate schemede corupţie. Pot fi menţionate domeniile sănătăţii, finanţelor publice, administrării fiscale şi vamale, achiziţiilor publice, administrării patrimoniului statului, culturii, transportului şi infrastructurii drumurilor etc. Aceste scheme criminale sărăcesc poporul şi constituie o ameninţare directă în adresa cetăţenilor Republicii Moldova”.

Speram ca cei din PLDM vor intelege ca astazi este importanta luarea undei decizii politice complicate, si anume sa renunte la nominalizarea lui V.Filat si sa deschida portita pentru negocieri de la zero cu cei din PD si PL, astfel ca in timp foarte scurt sa fie posibila investirea unui nou Guvern.

R.Moldova are nevoie de un Guvern proeuropean, constituit din profesionisti, in frunte cu un Prim Ministru credibil in UE, care este principalul partener de dezvoltare al tarii noastre.

P.S.

Leanca a anuntat in discursul rostit la ziua de nastere a lui Ilan Shor, ca nu va fi premier.
Toti PLDM-stii au aplaudat frenetic.
Sau poate Leanca neaga ca a fost la ziua lui Shor?!…

22 Răspunsuri to “Daca il inainteaza pe Filat, cei din PLDM vor arunca tara in alegeri anticipate”

  1. opinie Says:

    Prim ministru in RM trebuie sa fie apolitic la fel ca Timofti.

    In momentul actual cind Filat face jocul Rusiei RM va fi blocata totalmente din partea Vestului

  2. opinie Says:

    Occidentalii in mod deschis spun ca Filat face jocul geopolitic a Rusiei

  3. Brander Says:

    Admitem doar pentru o clipa, asa o inchipuire, ca Filat iarasi devine prim-ministru in AIE-3. Ce se va schimba? Nimic, iarasi certuri, iarasi mincarime intre ministri, iarasi lupte intre Filat si Parlament. Filat este foarte orgolios, Filat nu este om de echipa. El seamana disensiune in echipa, el nu coaguleaza, ci accentueaza divergentele intre oameni in guvern. Filat a fost bun pentru a schimba regimul lui Voronin. Asa cum Hagi a fost un mare si genial fotbalist, dar nu acelasi lucru se poate zice si in postura lui de antrenor. Asa si Filat nu s-a ispravit cu functia de prim-ministru. Poate ca mai bine ca el sa lucreze in interiorul partidului PLDM, sa-l conduca. Dar la postul de prim-ministru sa delegheze pe altcineva, ca exemplu, Leanca. Daca insa Filat va insista sa fie prim-ministru, fara ca sa-si schimbe atitudinea, socotiti ca in cel mult o luna – doua, trei, iarasi se va ajunge la conflicte si vor pierde in general toate partidele din alianta.
    .
    Pe de alta parte cat de buni, cuminti si de treaba n-ar fi Lupu si Ghimpu, dar in batalia directa cu Voronin ei nu vor reusi sa castige din motive ca lucreaza ca la carte. Jocurile intelectuale ale lor vor ceda brutalitatii lui Voronin. Dar in aceasta confruntare directa cu Voronin, dl Filat este acea persoana capabila, care e in stare sa-l doboare pe Voronin. In aceasta si consta dilema la care eu ma confrunt. Cat nu mi-ar place faptele lui Filat, dar el este acea persoana, care la moment poate sa-l „bata” pe Voronin si comunistii rusofoni sustinuti masiv de Rusia.

    De aceea solutia „optimala” este relansarea AIE-3. Cu cata greutate dar Filat prim-ministru cu conditii ca sa se tzina de echipa AIE.

  4. opinie Says:

    Care Filat prim ministru in AIE -3 cind el a pierdut increderea Occidentului-?

    poate pe Dodon si Grecenaia ii numim prim ministru ei vor fi la fel ca Filat fara increderea Vestului.

  5. opinie Says:

    Cu PCRM problemea se rezolva foarte usor si ia trebuia rezolvata de mult .ca in Tarile Baltice,Georgia,Polonia, etc.. ideologia politica comunista trebuie sa fie scoasa in afara legii si interzisa.

  6. Ion Lazar Says:

    Nu cred ca d-l Mihaes gandeste la fel cum scrie.

  7. opinie Says:

    Radu Vrabie, expert al Asociaţiei de Politică Externă, într-un amplu interviu acordat Epoch Times: Cred că Filat s-a hazardat când a făcut declaraţiile din 13 februarie cu privire la denunţarea acordului alianţei

    Există acum două formule de alianţe pe care nu le consider însă posibile. Prima PLDM-PCRM, Filat ar pierde mulţi susţinători pro-europeni.

    După cum se poziţionează partidele acum, cred că se va ajunge la alegeri anticipate.

    Problema este că rezultatele alegerilor în general ar fi cam aceleaşi .

    Radu Vrabie este director de program la Asociaţia de Politică Externă (APE), cel mai influent think-tank din Republica Moldova

  8. Vivis Says:

    Domnule Mihaies,
    in calitate de lder al societaii civile v-ati gandit cumva ca si Vitalie Marinuta ar putea fi avansat pentru functia de PRIM MINISTRU?? Este un om politic total necompromis. cred ca si incoruptibil structural, cu o reputatie internationala dincolo de oric indoiala si cred ca si interna. Personalitatea lui , in ce ma priveste, imi inspira multa decenta, prudenta, modestie, capacitate de negociere f buna si o mare credibiliatate a exprimarii in public. Daca ar porni propunerea si din parte Aliantei 1812, sau a Consiliului Unirii mi se pare a fi de si mai bun augur!!

  9. Vivis Says:

    Pentru OPINIE
    Nu cred ca rezultatele electorale in urma unor alegeri anticipate ar mai fi aceleasi. Iata o contradictie evedent de constat in opinia publica de la ora prezentului ; se pare ca opinia publica de la voi nu vrea nici distrugerea AIE2 , dar nici alegeri anticipate… Atunci ce vrea? Pastrarea vectorului european pentru R.Moldova !! Pusa in fata fata duritatii fara precedent pentru Basarabia a alegerii ORI- ORI, repozitionarea,regruparea electorala mi se pare a fi ,in acest caz, radical schimbata si nu in folosul PCRM.
    Cred ca o campanie electorala puternic ancorata in IDEEA EUROPEANA si cu cativa lideri detasai credibil in idee,ar putea duce la un efect urias.
    Am mai opiniat aici, pe acest sit al d-lui Mihaes, ca nu ar prea fi motive temeinice de frica si refuz a perspectivei alegerilor anticipate. Aceeasi opinie o avansez si acum.Chit ca la vremea repectiva nu aparuse problema interceptarilor, care e ff grava si complica f mult chiar existenta PLDM si a unor lideri ai sai. Asta ar putea fi un avantaj electoral pt unii, iar aceia nu tine neaparat de comunistii lui Voronin. Oameni bine alesi si ideile integrarii europene reimprospatate in memoria colectiva pot face minuni nesperate.

  10. Slutu Says:

    mihaies. ai grija ce faci

  11. anton Says:

    Mihaies,
    Esti un potlogar platit. Tara e criminaliyata de Plahotmiuc.Te razbuni pe un fost coleg, de la care ai cerut bani, mai tii minte?

  12. iurgen Says:

    Mhaies esti un ghiogal cum zic rusii kon4eni.i

  13. Vivis Says:

    mai , baieti, lasati amenintarile si santajul !! Nu le promovati daca sunteti cu capul pe umeri , pentru ca se intorc impotriva voastra prin ricoseu!! Nu initiati o directe foarte prmejdioasa in opinia politica a oamenilor aceea a razbunarii. Logica, ratiunea si argumentele trebuie sa primeze. Mihaes le are !!

  14. Siberiacul Says:

    Dar scopul adevărat a PLDM, nu este oare anume alegerile anticipate în speranţă ci Filat va deveni „Politicianul Nr 1” pe eşicherul politic de dreapta !?
    Pentru aceasta Filat s-a luptat împotriva colegilor din partidele a AIE 1 şi AIE 2, la fel cum Roşca lupta împotriva colegilor din ADR. Pentru aceasta a fost pe 13 februarie denunţat de către Filat acordul AIE 2. Logic – dacă PLDM a ieşit din Alianţă, nu mai este AIE 2, deci nu mai este nici Guvernul Alianţei.
    Ce om e Filat? De la Filat au plecat apropiaţii care au fost la începutul formării PLDM. De la Filat a plecat soţia cu copii (dacă nu este un „teatru”?). Pe Filat a-l urăsc foştii colegi din Alianţă.
    Unii forumişti se întreabă a cui este Filat? A FSB (KGB)-ului sau a Masoneriei? Cine l-a promovat pe Filat la vărsta de 29 ani venit din România, necunoscut ca politician, lui P.Lucinschii (antiromân) la funcţie foarte însemnată de „prihvatizare” şi de ce P.Lucinschii l-a promovat mai departe? La fel se întreabă, de ce cetăţenii au uitat că Filat ca şi Roşca în 2005 l-au votat pe Voronin?
    Filat făcîndu-şi averea de sute milioane de Euro a putut să a-l demonizeze pe Plahotniuc ce şi-a făcut averea nefiind la guvernare, precum Filat a „prihvatizat” fiind la guvernare. La fel a fost denigrat şi Ghimpu, PL.
    Ceia ce a făcut şi ce face Filat, PLDM este de a avea alegeri anticipate, pentru ca în R Moldova pe eşicherul politic de stînga să rămână Voronin, PCRM, dar pe eşicherul de dreapta să rămână doar Filat cu PLDM
    Rusia, P.Lucinschii ştiu ce fac.

  15. Siberiacul Says:

    Ex-Ministru de Externe a României Cristian Diaconescu:: – „Evenimentele politice din Moldova fac parte din planul resovietizării Europei de Est”

  16. val Says:

    d-lui mihaes i se nazare cai verzi pe pereti!In sensul direct al zicalei.

  17. val Says:

    Adica, daca Filat nu ar fi spus lucrurilor pe nume, apoi era tat OK!
    „Владимир Филат знал о происшедшем в заповеднике «Пэдуря Домняскэ», но дождался окончания зимних праздников, взял пушки, начал стрелять по Альянсу и уничтожил его. Об этом заявил лидер ЛП Михай Гимпу.
    Лидер либералов заявил, что Владимиру Филату не следовало ввязываться в борьбу, и тогда бы уголовные дела против некоторых представителей ЛДПМ, например, в отношении главы ГГНИ или Негруца, не всплыли бы на поверхность.”
    Scurt, clar si cuprinzator!
    В ответ на просьбу прокомментировать эти заявления, политолог Николай Осмокеску сказал, что сокрытие подобных происшествий нельзя допускать даже ради АЕИ, поскольку общество, потрясенное случившимся 23 декабря, должно было знать об этом.

  18. remus Says:

    Mih.indrugi baliverne Gh. al tau nu e mai credibil decit Filat .Tu pui caruta in fata calului .Anume tu faci bardac in mintile oamenilor .Europenii au cerut scoaterea capcaunului din a cui palma mincati ,dar voi ca moldovenii puneti gunoiul sub covor .Tu de fapt pornesti un razboi in care PLDM va strivi PL

  19. opinie Says:

    Procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană ar putea încetini, dacă în ţară vor avea loc alegeri anticipate. Declaraţia a fost făcută astăzi de Mareşalul Senatului Poloniei, Bogdan Borusewicz, care se află în vizită oficială la Chişinău

    „Depinde şi de situaţia politică din Republica Moldova. Dacă se va reuşi refacerea coaliţiei, acest lucru va avea loc, dacă nu, atunci vor fi alegeri, va fi creat un nou Guvern, dar procesul va încetini. Moldova este tratată de UE ca lider. Ar fi foarte rău dacă ar pierde acest statut. „, a declarat Mareşul Senatului Poloniei.

  20. Vasile Says:

    Va indemn pe toti cei cu bun simt, sa- i boicotam articolele lui acest macies. Cine este el ca se da tot cu parerea, tradatorul. stiu eu la a cui moara torni apa. Mai bine ai inchide gura, nu hamai atita,asta leafa o primeste pentru ca hamae la Filat..Asa om mascat dar demnitate de un limbric.

  21. h Says:

    100%

  22. remus Says:

    Ce creaturi sunt maldavenii acestea ,acest Mihaies suge din deget niste gogomanii contra lui Filat ,adica contra poporului care se asociaza cu FILAT pentru EUROPA .capcaunul a spus sa fie intuneric la moldoveni si alde Gh,Lupu,Diacov ,Dondon si a. au pornit demolarea .Respect lui Misin ,Abramciuc si mai proaspat Tirdea.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: