Scriam recent ca alegerile parlamentare anticipate, pentru Filat si PLDM inseamna moarte politica.
Sondajul efectuat recent de IMAS ar trebui sa-i trezeasca la realitate pe Filat si sfetnicii sai.
„Majoritatea moldovenilor cred că ţara merge într-o direcţie greşită, din cauza scandalurilor politice din ultima perioadă, iar încrederea oamenilor în instituţiile statului este serios zdruncinată. O arată un sondaj de opinie, realizat de IMAS, la comanda Publika TV.
84 la sută dintre cei intervievaţi sunt de părere că, în ţara noastră, lucrurile merg într-o direcţie greşită. Doar 11 la sută dintre participanţii la sondaj consideră că Moldova este pe calea cea bună. Şi încrederea în instituţiile statului este serios afectată”.
Insa cei care il consiliaza incearca sa-l determine pe Filat sa opteze pentru alegeri parlamentare anticipate.
Am constatat de mai multe ori ca Filat este prost consiliat si manipulat.
In special se pot remarca prin greselile comise, continut simplist, automutilant si neprofesionist, trei actiuni si texte ale Premierului: din iulie 2011, din 13 februarie 2013 si din 5 martie din ziua caderii Guvernului.
Principala greseala a lui Filat si a consilierilor sai a fost ca au crezut ca se pot baza pe PCRM si Voronin impotriva celor din PD si PL.
Voronin s-a folosit de PLDM si Filat, a distrus AIE cu miinile lor, apoi i-a dat jos si pe ei la 5 martie.
Pe site-ul afiliat Premierului in exercitiu, apare recent un material : „Ce se intimpla cu Filat”,
http://tribuna.md/2013/03/17/ce-se-intimpla-cu-vlad-filat, in care autorul sau autorii, fac o analiza a situatiei politice si sugereaza solutia alegerilor parlamentare anticipate.
Cheia articolului se contine in urmatorul fragment: „Astăzi, cînd cea mai mare sperietoare politică sînt alegerile parlamentare anticipate, e suficient ca Vlad Filat să şi le asume (venind şi cu o argumentare pe potrivă) şi să facă tot posibilul pentru declanşarea acestora, că imediat şi-ar pune foştii colegi de alianţă în cea mai proastă situaţie posibilă. Folosind comportamentul departe de legalitate, moralitate şi corectitudine al unor instituţii de stat, care se zice că s-ar afla sub controlul politic al anumitei formaţiuni, Vlad Filat poate face un apel simplu către cetăţeni: „Păstrarea AIE înseamnă conservarea situaţiei care a fost în timpul precedentei guvernări şi care s-a consolidat sub paravanul actualei guvernări. Alegerile anticipate sînt unica soluţie pentru a scăpa de această molimă. În 2009 am făcut un efort şi am scăpat de comunişti, iar acum trebuie să facem încă un efort pentru a scăpa de acei care au preluat şi au consolidat schemele antidemocratice ale comuniştilor”.
Logica consilierilor lui Filat se bazeaza pe un rationament gresit, ca PLDM si Filat sunt agentii schimbarii si curateniei, care reprezinta legalitate, moralitate şi corectitudine.
Iar oponenti sai in special PD si PL, reprezinta molima „care au preluat şi au consolidat schemele antidemocratice ale comuniştilor”.
In primul rind, Filat si PLDM nu mai reprezinta demult un partid al schimbarii si al sperantei, al tinerelor reformisti proeuropeni, asa cum s-a prezentat in 2009 la alegeri, atunci cind in contrast cu odiosii PCRM si Voronin , au venit la putere.
PLDM a fost parasit de patru lideri care dadeau credibilitate acestui proiect: Tanase, Godea, Nagacevschi si Calin Vieru.
In locul lor au venit mii de profitori si nomenclaturisti de toate culorile, care vor parasi PLDM atunci cind acesta nu va mai fi la guvernare.
In rindul doi, tocmai PLDM este partidul cu cei mai multi ministri si lideri implicati in dosare penale si scandaluri de coruptie, care inevitabil vor produce efecte dezastruoase pentru acest partid in alegeri.
In caz de anticipate, PLDM va aparea in fata electoratului ca partidul marilor corupti, partidul imbogatitilor si profitorilor.
De fapt marea batalie intre liderii politici din Parlament, se da pentru controlul asupra justitiei , si in special pentru functia de Procuror General, deoarece cei care au furat la guvernare nu vor sa raspunda pentru infractiunile comise.
Schema logistica si mediatica a acoperirii furtului generalizat din banii publici este cunoscuta, propaganda filatelista a identificat un vinovat de toate relele din R.Moldova care in viziunea lor este papusarul, ca sa poata ei sa fure in liniste.
Insa dosarele de coruptie instrumentate de CNA si Procuratura ne dezvaluie alta realitate, iar crimele in care sunt invinuiti anumiti functionari publici au oripilat opinia publica interna si internationala.
Un singur lucru este evident, in rezultatul anticipatelor vor cistiga comunistii si stinga antieuropeana.
Nu conteaza ce rezultat va obtine caci dupa alegerile anticipate PLDM nu are nicio sansa sa fie prezent la guvernare.
Daca asta doreste Filat si consilierii sai atunci totul e clar.