De ce Filat cedeaza unilateral in fata Rusiei si a lui Sevciuk? Se pregateste confederalizarea R.Moldova?

La reuniunea premierilor CSI care a avut loc la Ialta, Vlad Filat, a discutat cu  Dmitri Medvedev despre  pretul gazelor şi situatia din Transnistria.

In rezultatul acestor discutii, Premierul Filat a luat o decizie contradictorie si periculoasa care poate sa puna in pericol bunele relatii ale R.Moldova cu UE.

1.Vlad Filat va cere Bruxelles-ului aminarea cu patru ani a implementarii pachetului energetic.

Declaratia vine dupa ce oficialii europeni au atras atentia guvernantilor de la Chisinau sa nu cedeze in fata Gazpromului.
Este evident ca aceasta decizie a Chisinaului va fi primita cu ingrijorare si iritare de catre liderii UE.
A calculat Filat si expertii care il deservesc, care ar putea fi costurile negative ale deciziei respective, necoordonata in cadrul AIE?

2. Tiraspolului impune taxe pentru agenţii economici moldoveni care îsi desfaşoara activitatea în stinga Nistrului.

Filat  a si declarat ca regretă decizia Tiraspolului de a impune taxe pentru agentii economici moldoveni care işi desfăşoară activitatea în stinga Nistrului.
Aceasta actiune ostila ne demonstreaza de fapt ca Sevciuk nu tine deloc cont de intelegerile cu Filat, si il foloseste pe acesta pentru a-si intari regimul neconstitutional.

3. Redau mai jos un fragment din interviul acordat de Premierul Filat , postului de radio Europa Libera.
Valentina Ursu, a incercat sa-l ajute sa precizeze ce a avut in vedere atunci cind a facut declaratia cu „doua state” fata de Sevciuk, considerind probabil ca acesta va recunoaste ca a gresit.
Insa surpriza, Premierul si-a mentinut declaratia socanta.

– Europa Liberă: Domnule premier, dacă ar fi să vă citez pe dumneavoastră, după întrevederea pe care aţi avut-o cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, aţi spus că, în soluţionarea oricărei probleme mari sau mici, care are tangenţe cu relaţiile dintre 2 oameni sau 2 state, în primul rând, este nevoie de încredere. Unii au catalogat această declaraţie a dumneavoastră drept o gafă monumentală, crezând că aţi fi recunoscut independenţa teritoriului din stânga Nistrului. Cum trebuie să înţelegem noi această declaraţie pe care aţi făcut-o?

Vlad Filat: „Ceea ce am spus, aceea şi am avut în vedere. Eu pot să reiterez ceea ce am spus: problemele – fiind ele mari sau mici – problemele care ţin de relaţiile între oameni sau chiar şi între ţări, ele pot fi realizate şi rezolvate doar având la bază încrederea. Însă, dacă acei care, cu rea-voinţă, într-o manieră nu doar cinică, încearcă să scoată din contextul general şi să afecteze procesul de reintegrare a ţării, eu las acest lucru pe conştiinţa lor… Pentru că, de la problemele care ţin de oameni la problemele care ţin de ţări, sunt şi situaţii intermediare. Eu am relaţii şi cu primari, bazate pe încredere, am relaţii şi cu guvernatorul Găgăuziei, cu başcanul Găgăuziei, cu un şir de alţi funcţionari. Deci, nu trebuie să se scoată din contextul general. Mai mult decât atât: eu las pe conştiinţa celor care ştiu doar să vorbească şi să creeze probleme, să facă aceste interpretări cinice, care nu au nicio legătură cu interesul ţării. Eu voi insista, în continuare, voi munci şi voi face tot posibilul pentru ca ţara noastră să fie reîntregită, aşa cum prevede Constituţia şi aşa cum este necesar pentru oameni.”

– De ce Filat cedeaza in fata Rusiei si a lui Sevciuk si care pot fi consecintele?
E pregatit cumva vre-un plan de reglementare a conflictului transnistrean, prin care se va propune crearea confederatiei R.Moldova- Transnistria? 
Sunt tot mai multe semne ca se pregateste ceva pe dosarul transnistrean.

http://www.publika.md/filat-regreta-decizia-lui-sevciuc-de-a-impune-taxe-pentru-agentii-economici-moldoveni–trebuia-sa-fiu-informat–-video_1055111.html

http://www.europalibera.org/content/article/24723431.html

17 Răspunsuri to “De ce Filat cedeaza unilateral in fata Rusiei si a lui Sevciuk? Se pregateste confederalizarea R.Moldova?”

  1. Szasz Sebes Paul Says:

    Filat e un servitor

  2. vlad Says:

    Filat intodeauna a fost un oportunist! de la Moldova fara comunisti si Moldova in UE, mesajul acestuia se pare ca se schimba. El incearca sa preia voturi electoratului de stanga apropindu-se de Moscova. Intrebarea ramane una: o sa fie taxat de electoratul sau? putin probabil.

    In ceea ce priveste regiunea transnistreana, aici Filat a fost presat puternic de Putin si Co, si probabil soarta viitoarei federatii e deja hotarata! intr/o tara normala, repet normala, acesta era tras la raspundere pentru declaratii impotriva integritatii si suveranitatii tarii. Pacat ca nu suntem o tara normala

  3. romanmihaes Says:

    Dodon si alti politicieni de stinga vor federatie, dar Rusia va impune o confederatie, adica o constructie slaba si tranzitorie, pentru a legaliza mai tirziu separarea rmn.

  4. Radu Bradu Says:

    Electoratul lui Filat este format de mancurti pe care nu-i duce mintea prea mult .Creduli si prosti dar cu ranza groasa.. Asta e electoratul lui Filat…

  5. mircea.ro Says:

    pachetul energetic al occidentalilor presupune pentru RM ,printre altele şi liberalizarea preţurilor la energie.Pentru RM o astfel de decizie adoptată pripit şi într-un termen scurt ar însemna falimentul industriei moldoveneşti.După părerea mea Filat a luat cea mai bună decizie,iar în ceea ce priveşte occidentalii,amânarea unor termene dacă este însoţită de argumente pertinente nu va fi o problemă să fie aprobată.

  6. Cerul Albastru Says:

    Valenta GALUSCA
    Gazprom-ul intra in deriva. Rusia putinista nu va avea cu ce plati pensiile

    Asa scrie Financial Times intr-un articol de Anders Oslud cu titlul ‘Gazprom crisis casts shadow over Putin’.

    Piata mondiala vertiginos se schimba in defavoarea Rusiei. SUA a devenit cel mai mare producator de gaze pe care le vinde cu 75% mai ieftin decat vinde Gazpromul. In aceste conditii, oligarhii Rusiei, care pana acum au huzurit pe baza Gazpromului, hartuind politic cu “gazele” lor Europa si tarile ex-sovietice, iata ca acum sunt alertati.

    Daca Gazpromul va scadea pretul la gaze, dar deja Republicii Moldova ii propune sa cumpere cu 30% mai ieftin, deci, Rusia va ajunge in criza totala. Nu numai ca nu va putea indeplini promisiunile electorale ale lui Putin, dar va saraci bugetul intr-atat, incat ca nu va putea plati nici pensiile.

    Iata de ce Kremlinul cheama la discutie ” benevola si frateasca” pe conducatorii Republicii Moldova. Oare, noi suntem chiar atat de importanti in salvarea Rusiei?

    Citeste mai mult in:
    http://cerulalbastru.com/2012/09/газпром-вступает-в-стадию-агонии-буду/

  7. vlad Says:

    probabil sa gresesc, dar Rusia nu este interesata de independenta regiunii transnistrene, are nevoie de RM intreaga

  8. marian Says:

    SUA, primul producator mondial de gaz?
    Fabrica de Bani

    06 iunie 2012

    Gazele de sist le vor permite Statelor Unite sa devina primul producator mondial de gaz, in 2017, depasind Rusia, apreciaza Agentias Internationala pentru Energie (AIE), scrie La Tribune (5 iunie). Industria europeana ar putea suferi din cauza preturilor scazute ale gazului din America.

    In ciuda unei recente scaderi a productiei din SUA, productia suplimentara de gaz de peste Atlantic reprezinta echivalentul a jumatate din exporturile de gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar, arata AIE in ultimul raport, prezentat pe 5 iunie la Kuala Lumpur, referitor la perspectivele pe termen mediu in industria gazului. Pana in 2017, apreciaza AIE, productia SUA va creste cu 17%, de la 653 la 769 miliarde de metri cubi, depasind productia Rusiei, care va creste in aceeasi perioada de la 659 la 757 miliarde de metri cubi.

    O alta consecinta a cresterii productiei americane ar fi pretul extrem de scazut (mai putin de 2 dolari unitatea de masura BTU in SUA, 6-8 dolari in Europa, 16-18 $ in Japonia). Gazul ar putea fi folosit la egalitate cu carbunele in centralele electrice americane; carbunele a fost folosit in 2011 in proportie de 42% la producerea curentului electric in SUA.

    Pretul scazut al gazului in SUA va da un avantaj deloc neglijabil industriilor energofage, defavorizand astfel Europa, apreciaza AIE.

    Cererea globala de gaz va exploda pana in 2017, crescand de la 576 la aproape 4.000 de miliarde m3, apreciaza AIE. Cererea Chinei va reprezenta un sfert din aceasta crestere, China devenind al treilea consumator mondial, dupa SUA si Rusia, cererea sa dublandu-se, de la 130 la 273 miliarde m3.

    In urma cresterii consumului, tari pana acum exportatoare vor deveni importatoare de gaz – India, Malaezia, jumatate din producatorii din Orientul Mijlociu. Cererea europeana, care a scazut cu 9% in 2011, nu va ajunge in 2017 la nivelul sau din 2010, din cauza cresterii economice slabe, a preturilor ridicate si a „dependentei tot mai mari de energii regenerabile”, potrivit AIE.

  9. marian Says:

    Nabucco Vest și securitatea energetică a României
    de Radu Dudau

    România trebuie să ia în viitorul apropiat decizii majore în ceea ce privește securitatea sa energetică, ţinând cont de contextul european şi global.

    La 28 iunie a.c., consorțiul Shah Deniz II a anunțat selectarea propunerii Nabucco Vest drept ruta central-europeană pentru transportul gazului azer. Decizia este parte a unui proces de licitație început la 1 octombrie 2011, în care sunt comparate me­ritele comerciale ale proiectelor concurente de gazoduct din cadrul Coridorului Sudic de Gaz (CSG).

    CSG este un concept strategic al Uniunii Europene lansat în 2008 ca răspuns la creșterea bruscă a preocupării pentru „securitatea energetică“ a statelor membre după primul „război al gazelor“ dintre Rusia și Ucraina (ianuarie 2006). CSG a încorporat ideea mai veche de a crea o legătură „nerusească“ între bazinul caspic și piețele europene, în numele diversificării surselor de import de energie și a căilor de livrare. Informal, proiectul Nabucco a fost „nava amiral“ a CSG: conceput să transporte gaz natural caspic și din Orientul Mijlociu către Europa Centrală, Nabucco urma să se întindă 3.900 km din Azerbaidjan prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria, la o capacitate de 31 miliarde de metri cubi pe an (mmca).

    Principala sursă de gaz vizată de CGS este gaziferul azer Shah Deniz, din largul Mării Caspice. Descoperit în 1999, zăcământul Shah Deniz are rezerve estimate de 1,2 trilioane metri cubi. Este operat de un consorțiu condus de companiile BP (25,5%) și Statoil (25,5%). Producția a demarat în 2006, iar prima fază de dezvoltare furnizează în prezent circa 9 mmca. Dezvoltarea completă (Shah Deniz II) presupune investiții de peste 10 miliarde de dolari și urmează să suplimenteze producția cu 16 mmca începând din 2017. Din acești 16 mmca, 6 sunt deja rezervați pentru piața turcă, astfel că vor rămâne doar 10 mmca disponibili pentru export în UE – adică sub 2% din consumul anual de gaz natural al Uniunii Europene.

    Din perspectiva acestei cifre, efortul ultimilor ani de mobilizare politico-diplomatică în jurul Nabucco pare disproporționat. De asemenea, pare să fi fost un efort ineficient, dat fiind că factorii dominanți care au configurat CSG, mai ales în ultimul an, au fost de natură comercială, nu geopolitică. Dar o astfel de percepție escamotează ordinea cauzală corectă: de fapt, reducerea dimensiunilor fizice și strategice ale Nabucco este un efect al timoratului angajament politic și financiar al UE. Atitudinea ezitantă, fluctuantă și lipsită de unitate a puterilor vest-europene, dar și a guvernelor direct implicate în CSG nu a putut prevala în fața intereselor opuse ale Moscovei. Implicit, rezultatul a confirmat dominația structurală a Rusiei în afacerile energetice ale Estului Europei. În special șansele reduse ca Turkmenistanul, cu enormele sale zăcăminte de gaze naturale, să mai fie branșat la CSG printr-o conductă trans-caspică reprezintă un eșec al politicilor UE de securitate energetică.

    Revenind la Nabucco Vest, vestea selecției sale ca posibilă rută central-europeană a fost anunțată cu satisfacție atât de consorțiul Nabucco Gas Pipeline International GmbH, cât și de autoritățile române. Într-adevăr, în condițiile în care vechiul Nabucco părea încă de la sfârșitul lui 2011 să-și fi pierdut definitiv argumentele comerciale, menținerea în cărți fie și a unei versiuni diminuate este o realizare importantă atât pentru consorțiu, cât și pentru țările de tranzit. Nabucco Vest urmează să conecteze granița turco-bulgară de terminalul austriac de gaz de la Baumgarten printr-o conductă de 1.300 km și capacitate inițială de 10 mmca (care poate fi crescută până la 23 mmca, pe măsura disponibilității unor noi surse de gaz). Desigur, Nabucco Vest va utiliza studiul tehnic de fezabilitate și infrastructura juridică ale vechiului Nabucco – acord interguvernamental, acorduri de suport tehnic la ni­vel național, autorizări, permise etc.

    Semnificativ, anunțul selecției proiectului Nabucco Vest a fost făcut la două zile după semnarea acordului interguvernamental dintre Baku și Ankara privind construcția ga­zoductului TANAP (Trans-Anatolia Pipeline). TANAP urmează a transporta 16 mmca, din care 10 vor fi destinați exportului în UE. TANAP este rezultatul unei decizii politice care elimină incertitudinea tranzitării Turciei de la est la vest – incertitudine ce părea să paralizeze Coridorul Sudic de Gaz. TANAP reflectă nu doar interesul mai vechi al Turciei de a deveni un veritabil hub energetic și de a-și reduce dependența energetică față de Rusia, ci și interesul cumva surprinzător al Azerbaidjanului de a se implica în activități de transport și distribuție a energiei. Vechea supoziție că Baku va fi mulțumit să-și vândă hidrocarburile „la graniță“ se reflectă de altfel și în componența consorțiului Nabucco, în care sunt reprezentate doar statele de tranzit.

    Odată decisă construcția gazoductului TANAP, partenerii consorțiului Shah Deniz II urmează să hotărască până în mai 2013 alocarea celor 10 mmca disponibile pentru piețele europene între două proiecte care mai sunt încă în cursă: 1) Nabucco Vest; 2) TAP (Trans-Adriatic Interconnector).

    TAP este unul dintre vechii competitori din cadrul CSG. Planul este de a tranzita Grecia, Albania și Marea Adriatică, până în sudul Italiei. Principal acționar este Statoil (45,5%) – care este și partener în consorțiul Shah Deniz II – alături de EGL (Elveția, 45,5%) și E.ON Ruhrgas (Germania, 15%). Capacitatea proiectată a conductei este de 10 mmca, scalabilă la 20 mmca, iar costul estimat este de 1,5 miliarde de euro.

    Alături de interconectorul ITGI (Turcia-Grecia-Italia), TAP a fost multă vreme unul dintre rivalii Nabucco din interiorul Coridorului Sudic de Gaz. În fapt, competiția dinăuntrul CSG pentru cantitățile mici de gaz promise de Shah Deniz II a fost un factor de eroziune a proiectului Nabucco. Între timp, ITGI a fost eliminat din cursă: în ianuarie 2012, a fost exclus din licitație din cauza îndoielilor că DEPA – partnerul grec al interconectorului, alături de Edison (Italia) – va fi fost capabil să-și îndeplinească obligațiile financiare.

    Desigur, Nabucco s-a confruntat și cu o redutabilă opoziție „externă“. Astfel, sub asaltul po­litic orchestrat de Moscova prin contra-proiectul South Stream, guvernele implicate în Nabucco au cedat rând pe rând, alăturându-se inițiativei Gazprom, formal sau informal. Bu­cureștiul, de exemplu, a făcut-o informal în toamna lui 2010, când și-a manifestat fără tact disponibilitatea de a substitui Sofia în South Stream, pe fondul divergențelor conjuncturale dintre guvernul bulgar și Gazprom. În realitate însă, South Stream nu pare a fi un proiect de gazoduct bona fide, ci un instrument politico-diplomatic prin care Moscova exercită un abil amestec de seducție și coerciție în scopul „disciplinării“ Ucrainei și al descurajării com­petitorilor de talie, de tip Nabucco. Din acest punct de vedere, soluția TANAP-Nabucco Vest este un compromis acceptabil și pentru Moscova, atât prin capacitatea sa moderată, cât și mai ales prin potențialul neglijabil de a coopta Turkmenistanul în Coridorul Sudic de Gaz.

    Comparând șansele relative ale propunerilor Nabucco Vest și TAP, cea dintâi are perspective net superioare. În vreme ce avantajul competitiv al TAP vine din interesul dublu al companiei Statoil de a controla atât producția, cât și vânzarea gazului din Shah Deniz II, TAP nu este nici pe departe un plan la fel de bine elaborat precum Nabucco Vest: nu se află într-un stadiu avansat de obținere a acordurilor și permiselor necesare din punct de vedere legal și se adresează pieței italiene, care are oricum ample posibilități de di­versificare a importurilor de gaz natural. Pe de altă parte, Nabucco Vest păstrează încă valoarea strategică a alimentării cu gaz a țărilor central și est-europene, mult mai dependente de Gazprom – și astfel forțate să accepte prețuri considerabil mai mari – decât cele din Apusul Europei; în plus, are drept clienți anunțați companiile germane RWE (care este și parteneră a consorțiului Nabucco) și BayernGas.

    Date fiind perspectivele net superioare ale proiectului Nabucco Vest, România va fi, foarte probabil, traversată de un gazoduct ce va transporta gaz caspic către Europa Centrală. Nabucco Vest va continua conducta TANAP și va livra, începând cu 2017-2018, aproximativ 10 mmca de gaz natural azer. Teritoriul României va fi tranzitat pe o lungime de 470 km. Investițiile în infrastructură și logistică ar urma să ajungă la 1,5 miliarde de euro. Alte beneficii vor fi taxele de tranzit, locurile de muncă create, dar mai ales cantități suficiente de gaz azer pentru a substitui actualele importuri ale României din Rusia, dintre cele mai scumpe din Uniunea Europeană.

    Bucureștiul importă în prezent circa 3 mmca de gaz natural rusesc, pentru care plătește un preț de peste 500 de dolari/mia de metri cubi. Producția internă în 2011 a fost de 11 mmca, însă tendința este de declin continuu. Între 2001 și 2011, producția autohnonă anuală de gaze naturale a scăzut cu 2,5 mmca. În același timp, atât pentru gaz, cât și pentru petrol, necesarul economiei românești va crește în 2020 cu peste 20% față de 2010. Deja jumătate din această creștere poate fi pusă pe seama intrării în funcțiune a recent finalizatei centrale de generare a electricității pe gaz natural de la Brazi, a companiei Petrom. Aceste tentințe opuse fac ca, în lipsa altor măsuri, Nabucco Vest să nu poată oferi României decât un respiro de câțiva ani, la finele deceniului în curs.

    România trebuie să ia în viitorul apropiat decizii majore în ceea ce privește securitatea sa energetică. Trebuie oprit declinul producției autohtone de hidrocarburi, ceea ce necesită investiții considerabile de ordin tehnologic. Apoi, este nevoie de investiții mari pentru creșterea capacității sistemului energetic național de a prelua contribuția crescândă a energiilor regenerabile. „Rețelele inteligente“ și capacitățile necesare de echilibrare sunt însă foarte costisitoare. Mai departe, este necesară dezvoltarea unor noi zăcăminte de petrol și gaze naturale, inclusiv de tip neconvențional. Avem nevoie de dezbateri lucide și informate despre potențiala producție de gaze de șist și despre posibila exploatare comercială a zăcămintelor de gaz din platoul continental al Mării Negre.

    Începând cu 2005, producția americană de gaze de șist a produs o veritabilă revoluție pe piețele globale de energie. Din 2009 încoace, producția de gaz a SUA este an de an mai mare decât cea a Rusiei. Mari cantități de gaz natural lichefiat (GNL) destinate inițial pieței americane au fost redirecționate în ultimii ani către Europa Occidentală, cu efectul unei su­praoferte de gaz și al unei scăderi a prețului gazului în tranzacțiile bursiere de tip spot. Acest fapt a afectat serios relațiile reciproc avantajoase consolidate vreme de decenii între Gazprom și marile companii energetice germane, italiene și franceze, bazate pe contracte de termen lung (20-25-30 de ani), în condițiile în care tranzacțiile de tip spot se mențin de mai mulţi ani la circa jumătate din preț prin astfel de contracte.

    Societatea românească va trebui să exploreze cu prudență posibilitatea utilizării unor tehnologii ce s-au dovedit atât de productive în America de Nord. Acceptabilitatea socială și sustenabilitatea ecologică a unor potențiale exploatări de gaz de șist vor rămâne condiții decisive – presupunând că România dispune într-adevăr de astfel de resurse, a căror prezență este în prezent doar presupusă. Recente studii academice germane și britanice arată că industria extractivă dispune de bune practici, care pot asigura securitatea socială și ecologică a exploatărilor de gaz prin fracturare hidraulică, într-un cadru de reglementare și monitorizare riguroasă.

    În ceea ce privește politica energetică externă a României, Nabucco Vest face inutile proiecte fanteziste precum AGRI (Interconectorul Azerbaidjan-Georgia-România), transformat în mod nejustificat într-o prioritate a strategiei energetice naționale. În primul rând, conceptul AGRI miza tot pe producția disponibilă a zăcământului Shah Deniz II; acum știm că aceasta va fi transportată prin TANAP. În al doilea rând, instalațiile necesare de li­chefiere (în portul georgian Kulevi) și de regazificare (în portul Constanța) ar avea un preț prohibitiv. În al treilea rând, capacitatea României de a utiliza un terminal de regazificare de la Constanța pentru a beneficia de comerțul internațional crescând cu gaz lichefiat este dramatic redusă de opoziția Turciei față de orice inițiativă de suplimentare a traficului deja congestionat prin Bosfor cu cargouri de GNL.

    În fine, dintr-o perspectivă strategică, diplomația economică românească trebuie să elaboreze un plan prin care enormele descoperiri de gaze naturale din Mediterana de Est, în apropierea coastelor Israelului și Ciprului, pot constitui o sursă alternativă de import pentru România. Turcia are oricum ambiția de a-și dezvolta portul mediteranean Ceyhan într-un hub energetic de talie mondială, iar traversarea Anatoliei cu un gazoduct de la sud la nord este mai scurtă decât cea de la est la vest.

  10. marian Says:

    “Sberbank” promite “Gazprom”-ului o apocalipsa a gazelor peste 4 ani

    22/05/2012

    “Sberbank” anunță SAD “Gazprom” despre pericolul iminent care urmează. În opinia economist-ului şef al “Sberbank”, Yudaeva Xenia şi colegii ei, “Gazprom” în anul 2016 poate să piardă o parte semnificativă a pieţei europene de gaze, în timp ce preţurile de export pentru produsele sale pot fi reduse de câteva ori. Ameninţare vine din partea mai multor state din SUA care explorează din ce în ce tot mai hotărâtor gazele de șist.

    Ideea că “Gazprom” va pierde din contractele actuale de furnizare a gazelor ca urmare a faptului că SUA vor inunda întreaga lumea cu gaz a apărut odată cu apariția noii tehnologii de extragere a gazelor de şist cu aproximativ 10 ani în urmă. Schema probabilei “răsturnări” a monopolului rus de la tronul său european urmează sa decurgă în felul următor:
    SUA va creşte producţia de gaze și va începe să renunțe la importul de gaze naturale lichefiate (figura de mai jos prezintă evoluția și prognoza privind aprovizionarea cu diferite tipuri de gaze naturale). Toate cantitățile de gaze care anterior erau importate în America urmează să fie redirecționate în Europa. Atunci când infrastructura va fi gata, America de asemenea va începe să exporte gaze naturale lichefiate, inclusiv în Europa.
    Piaţa spot europeană este în creştere, consumatorii, privind diferenţa de preţuri în America şi la hotar cu Rusia, încep să ceară mai insistent de la “Gazprom” un nou sistem de contractare cu preţuri legate mai degrabă de piaţa spot și nu “fixe”, legate de prețul petrolului, cum este în prezent.
    Probabil în Europa vor apărea producători de gaze de șist (cu excepţia Poloniei, care, probabil sa decis deja) fapt ce va contribui la oferta de gaze naturale pe piața europeană.
    Respectiv “Gazprom” va fi forţat să accepte pierderea în volume de gaze naturale comercializate pe piața europeană sar și în preţ.

    Răspunsul “Gazprom”-ului a fost întotdeauna că nu îi este frică de nimic, pentru că producția gazelor de şist nu este ecologică şi se aplică numai în zone nepopulate; costul acesteia este ridicat în comparaţie cu producția “tradiţională” de gaz, şi, prin urmare, ea va supraviețui ca o afacere până la prima scădere a preţurilor; debitul total al sondelor este în general scăzut iar în timp producția este în scădere, şi, prin urmare, toate proiectele de foraj implică forjări fără sfârşit. Din această cauză costul total al proiectelor poate fi chiar mai mare, iar acest fapt este ascuns de companiile miniere pentru a obţine împrumuturi.

    Dar acum, există și unele răspunsuri la afirmațiile “Gazprom”-ului. Timp de 10 ani, proporţia gazelor de șist în producţia totala de gaze naturale a crescut de la zero la 29% în 2010.

    America a renunțat la importurile de gaze și sa închis în sine ca o piaţă în creştere a gazelor de şist. Apărut o piaţă unică de gaz lichefiat în emisfera de Est.

    În 2010, comerţul cu gaze naturale lichefiate au avut o pondere de 30% din piaţa mondială de gaze, volumul acesteia crescând cu 22,6%. Livrările de gaz prin conducte pierde teren în fața gazului lichefiat. În 2010 au crescut cu numai 5,4%, în principal datorită livrărilor crescute de gaz rusesc către Europa.

    În timp ce în Europa, monopolul rusesc, cu diferite succese rezistă împotriva încercărilor clienților de a reduce prețul de procurare a gazelor, în America, preţurile continuă să scadă – în decurs de mai puțin de 4 ani acestea au înregistrat un declin de 80%. În luna aprilie 2012 prețul gazelor a fost la valoarea minimă din ultimii 10 ani – 70 dolari pe 1.000 m3.

  11. FRONTUL RE-UNIRII Says:

    UN EXEMPLU EUROPEAN: ESTONIA
    SI MOLDOVA SANTAJATA DE GAZELE KREMLINULUI

    Septembrie 2012
    Lecturi de week-end. Expert estonian:
    Moldova nu trebuie să cedeze în faţa Gazpromului
    ——————————————————————————————————————
    Un subiect care a ţinut în priză atenția opiniei publice din Republica Moldova ultimile săptămâni

    a fost promisiunea Moscovei de a examina posibilitatea reducerii cu 30 la sută
    a prețului la gaze în cazul în care Chișinăul va renunța la pachetele energetice cu Uniunea Europeană

    și va reglementa achitarea a peste 4 miliarde de dolari datorie la gaze,
    datorie care a fost acumulată în mare parte de Transnistria.

    L-am întrebat pe unul dintre cei mai cunoscuți experți pe domeniul energetic din Estonia,
    Andres Mae, cercetător la Institutul Estonian de Politică Externă,
    ce stă în spatele condițiilor Moscovei
    și cum ar trebui să răspundă autoritățile de la Chișinău acestei oferte / SANTAJ /

    ——————————————————————————————————————
    – “Republica Moldova nu trebuie să cedeze în faţa Gazpromului.

    – Trebuie să-şi liberalizeze piaţa de gaze, să construiască o țeavă spre România

    – și să căutate soluții pentru a înlocui cât mai mult consumul de gaze cu combustibil din biomasă.
    – În plus, autoritățile moldovene trebuie să insiste asupra faptului că subiectul livrărilor
    de gaze este unul economic și să nu admită ca acesta să fie mutat în plan politic,
    unde vor apărea diferite condiționări politice din partea Moscovei.

    – Chişinăul nu trebuie să plătească în niciun caz datoria Transnistriei.
    – Pentru că asta nu este datoria Republicii Moldova.

    – Rusia a fost cea care a subvenționat prin intermediul gazelor regiunea transnistreană –
    – este greșeala ei și ea trebuie să-și bată capul cum să o rezolve”.
    ————————————————————————————————
    – Pot aduce exemplul Estoniei, care, din 2009, a redus consumul de gaze cu mai bine de 50 la sută.

    Această reducere a fost obținută din contul combustibilului din biomasă.
    Aceasta este o dovadă a faptului că posibilități alternative există.

    – Republica Moldova are un vecin – România, care este producător de gaze, ceea ce înseamnă că ar trebui să aveți interesul economic de a construi încă o țeavă – către vecinul din Vest. Dacă veți avea o sursă alternativă – fie de gaze, fie o posibilitate de a înlocui gazele cu altfel de combustibil – acest lucru vă va oferi o pârghie pentru a face la rândul dumneavoastră presiuni asupra Gazpromului la negocieri. În felul acesta vă veți fortifica propriile poziții.

    – Noi am restructurat foarte repede sectorul de gaze și în procesul aderării la UE ni s-a cerut să deschidem piața. Chiar dacă este o piață monopolistă, aceasta trebuie oricum să fie deschisă, pentru ca și alți furnizori să poată intra pe piață.

    Rezultatul acestei abordări
    este faptul că nu avem o piață de gaze propriu-zisă, ci avem o piață de combustibili.
    Și gazele acolo sunt în competiție directă cu alte tipuri de combustibili

    – Un alt exemplu bun este cel al negocierilor recente dintre companiile de gaze din Estonia
    și Gazprom. Furnizorul rus a declarat că în cazul în care Estonia va ridica consumul de gaze la nivelul anului 2008,

    Gazprom va reduce prețul de livrare.

    Nu au fost puse niciun fel de alte condiții, altele decât de ordin economic.
    ——————————————————————————————————————-
    Interviul a fost realizat în cadrul emisiunii Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă,
    produs al Asociaţiei pentru Politică Externă,
    în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES).
    / Lina Grâu /

    textul integral:
    http://voxreport.unimedia.md/2012/09/22/lecturi-de-week-end-expert-estonian-moldova-nu-trebuie-sa-cedeze-in-fata-gazpromului/
    ——————————————
    N.B.
    Banuim, ca din cauza modestiei exagerate, jurnalista moldoveana a uitat sa abordeze
    si o alta alternativa a RM pentru a scapa de santajul si ocupatia ruseasca:
    Re -Unirea Noastra cu România cât mai repede !

    Ori fundatia ei nemteasca nu-i permite asemenea gânduri rebele anti-merkeliene ?

  12. Dominte Says:

    S.O.S .
    catre EUROPA !
    SALVATI-NE DE OCUPATIA RUSEASCA FILAT-ELISTA
    gaz-oasa rau-mirositoare!

  13. Iurie Says:

    Dvs, d-le Mihaes, permanent va temeti de ceva..
    Povestiti niste povesti, care nici odata nu s-au adeverit.
    Poporul doreste reintegrarea tarii, iar daca Dvs. Va opuneti, atuncea spuneti sincer despre asta, dar nu camuflati ideile Dvs.unioniste.

  14. bagiu Says:

    Cum sunt eu, unionistul ?
    Iata o intrebare a zilei pe care cineva mi-a pus-o ca eu sa dau un raspuns convingator !
    Unionistul nu este comunist , nu este fascist, el este unionist si punct !
    Unionistul urmareste prin politica sa RECUPERAREA STATALITATII .
    Statalitatea romanilor a fost pierduta atunci cand a fost impartit statul roman in doua republici socialiste si/sau comuniste, in stilul pur rusesc si mafiot-KGB-ist !
    CONCLUZIE : Cele doua republici respectiv Romania si Moldova sunt doua bucati de stat NU UN STAT INTREG ! Ori tocmai administrarea in comun a teritoriilor si populatiilor celor doua republici intr-un singur stat inseamna cu adevarat RECASTIGAREA STATALITATII si DEMNITATII NOASTRE de oameni si de popor autentic european !!
    Aceasta este NOUA DOCTRINA A NOASTRA A UNIONISTILOR ADEVARATI NU AUTO-PROCLAMATI !!!

    Bagiu Ovidiu Ilie
    Asociatia FAPTE Bucuresti.

  15. Gheorghe Says:

    Parerea mea este ca, Rusiei ii convine ca Moldova si Transnistria sa fie un stat unic, fiindca in urmatoarele alegeri palamentare ale presupusului stat unificat moldovenesc, actuala opozitie ar castiga si majoritatea voturilor a celor din Transnistria. Deci vor veni la putere cei ce trag mai mult spre Rusia, iar AIE va ramane in opozitie…

  16. LECH KACZYNSKI Says:

    GAZELE TRADATOARE SI RAU-MIROSITOARE FILAT-ELISTE
    RUSOFILE MAFIOTE SI CORUPTE !

    1 Octombrie 2012
    Ziarul Adevarul md
    ––––––––––
    Wojciech Kononczuk,
    cercetător la Centrul pentru Studii Estice din Varşovia, este mai tranşant:
    „Este o capcană.
    Amânarea implementării Pachetului Energetic
    pentru anul 2020 poate semnifica şi faptul

    că acesta nu va intra în vigoare

    niciodată

    în Republica Moldova.

    Or, este evident că implementarea prevederilor Pachetului III Energetic măcar într-o ţară CSI
    nu va primi acordul Rusiei nici în anul 2012
    şi nici în anul 2020″
    afirmă expertul polonez.
    –––––––––––––
    NUMAI RE-UNIREA IMEDIATA CU ROMANIA NE ESTE SALVAREA !

  17. costel Says:

    „Gigantic” nu sună bine în rusă (Există o legătură între rezervele de gaze din Marea Neagră şi isteria Moscovei?)
    29 Septembrie 2012

    Implicarea făţişă a Rusiei în conflictul politic care a paralizat, vara aceasta, România nu mai are nevoie de nici o demonstraţie. Intraţi pe pagina de internet a radioului Vocea Rusiei, care recunoaşte cu mândrie că „modelează imaginea Rusiei în străinătate din 29 octombrie 1929 şi până azi” pe banii poporului sovietic şi ulterior ai celui rus şi o să găsiţi zeci de texte în care liderii USL erau fie criticaţi pentru „defetismul” de care au dat dovadă în lupta contra lui Băsescu, fie aplaudaţi pentru contraofensive, fie lăudaţi pentru curajul de a da de pământ cu europenii Barroso, Merkel, Reding sau americanii Gitenstein şi Gordon. Toate semnate de românul neaoş „Valentin Mândrăşescu”.

    Singura întrebare rămasă relativ în umbră este dacă Rusia a pus la bătaie nu doar condeiul lui Mândrăşescu, ci şi ceva ruble pentru a susţine victoria puciştilor împotriva instituţiilor care, luptându-se pentru revenirea lui Băsescu la Cotroceni, s-au luptat, de fapt, pentru propria supravieţuire. Însă chiar şi acest detaliu este irelevant.

    Pe bani sau din convingere, cei care, mânaţi de la spate de propaganda străvezie a Sluzhba Vneshney Razvedki, principalul serviciu de spionaj de la Moscova, au demonizat parteneriatele României cu Uniunea Europeană şi Statele Unite şi i-au transformat pe liderii vestici în principalii inamici ai ţării au făcut pe deplin jocul unui Rusii din ce în ce mai frustrate că istoria trece pe lângă ea.

    Întrebările esenţiale la care nu s-a răspuns încă încep cu „de ce?”.

    De ce a renunţat Kremlinul să-şi folosească doar agenţii săi de influenţă care, discret, dar eficient, nu vorbesc de bine Rusia, dar ne amintesc constant, din 22 decembrie 1989 încoace, de când au răsărit miraculos în studiorile TVR sau în redacţia Scânteii, îmbrăcaţi în puloverele revoluţiei, cât de ticălos este Occidentul, că nu ne vrea decât răul şi că România ar trebui să se uite şi spre Est pentru parteneriate cu adevărat avantajoase?

    De ce a ieşit la atac, cu surle şi trâmbiţe? De ce acum? De ce simte nevoia ca numele să-i fie pronunţat public de către politicieni care i-ar servi mai bine interesul dacă s-ar achita de obligaţii pe tăcute? Şi ce are, la urma urmei, de câştigat prin destabilizarea României?

    În primul rând, pentru că vrea să ştie că are o contribuţie la ce se întâmplă aici. Este semnătura clasică, brutală, a Rusiei pe declaraţia prin care reaminteşte Occidentului că nimic important nu se mişcă în această parte a lumii fără aprobarea sa.

    De ce acum? Pentru că, din punctul ei de vedere, lucrurile au ajuns mult prea departe. Iar vremea ripostei politicoase a trecut. Suntem din nou într-un moment în care Rusia bate cu pumnul în masă. Nu Stalin se află la Kremlin, ci Putin, iar pumnul nu îi aparţine lui Vişinski, ci lui Rogozin.

    Criza de orgoliu a Moscovei are legătură directă cu Bucureştiul – considerat vinovat de crima capitală de a fi acceptat scutul antirachetă american pe teritoriul său – dar şi cu vesticii, care continuă să înainteze spre spaţiul său vital, spre Moldova şi chiar Transnistria. Ori, asta nu este dispusă să accepte nici în ruptul capului. Strategia rusească pentru contraatac: să împingă linia frontului, în războiul geopolitic, cât mai departe de graniţele sale, înspre teritoriul pe care îl consideră ocupat deja de inamic – România.

    După ani întregi de nepăsare, conflictul îngheţat de pe Nistru a revenit în atenţia Vestului. Din 2009, mai precis după revoluţia „Twitter” de la Chişinău, o dată cu victoria în alegerile din Moldova a Alianţei pentru Integrare Europeană, care a detronat Partidul Comunist.

    De atunci încoace, după cum remarcă experţii Nicu Popescu şi Leonid Litra în analiza lor „Transnistria: o soluţie de jos în sus”, „Moldova a ajuns să fie privită ca o poveste de succes a Parteneriatului Estic al Uniunii Europene – o impresie amplificată şi de comparaţia cu Ucraina, care a regresat, ajungând la un îngheţ în relaţia cu UE”. Deşi pentru majoritatea românilor a trecut neobservată, evoluţia în direcţia integrării este atât de spectaculoasă încât preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat la începutul acestei luni că Moldova ar putea încheia anul viitor negocierile pe marginea acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană.

    Cum a răspuns Rusia aspiraţiilor europene ale Moldovei? Cu o nouă combinaţie de ameninţări şi promisiuni, în stilul caracteristic. A promis o scădere cu 30 la sută a preţului la gaze dacă Chişinăul revocă protocolul de adoptare a celui de-al Treilea Pachet Energetic, pe care l-a semnat în calitate de membru al Comunităţii Energetice Europene.

    Ce ar câştiga Rusia din asta? Nimic. Dar ar duce la întreruperea negocierilor privind un alt demers care va apropia Moldova şi mai mult de Uniunea Europeană – instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare – şi, implicit, la blocarea semnării Acordului de Asociere.

    În paralel, Rusia şi-a arătat mărinimia şi a permis creşterea importurilor de vin şi produse agricole, însă sub rezerva că autoritatea pentru protecţia consumatorilor de la Moscova poate limita oricând doreşte aceste tranzacţii, pe termen nelimitat. O condiţionare-avertisment care a transmis oamenilor de afaceri moldoveni că profiturile lor din comerţul cu Rusia vor fi tăiate de îndată ce acţiunile politicienilor de la Chişinău îi vor nemulţumi.

    O altă ameninţare este legată de un eventual refuz de a accede în Uniunea Vamală a Comunităţii Economice Euroasiatice. Dacă Moldova nu va aplica pentru intrarea în proiectul prin care Putin încearcă să creeze o contrapondere la Uniunea Europeană şi din care fac parte deocamdată doar Rusia, Belarusul şi Kazahstanul, consecinţele ar putea fi serioase. Locurile de muncă ale celor 300.000 de moldoveni care lucrează în Rusia vor fi puse sub semnul întrebării şi o dată cu ele şi sumele importante de bani pe care aceştia le trimit acasă, care alcătuiesc, cumulat, 8% din Produsul Intern Brut.

    Strategia Rusiei faţă de Moldova are ca pivot central Transnistria. Kremlinul încearcă de zece ani să determine Chişinăul să accepte o reunificare pe picior de egalitate cu republica separatistă pe care o subvenţionează. Planul final: crearea unei republici federale în care autonomia Moldovei să fie subminată de calul său troian de la Tiraspol, blocarea parcursului european al Chişinăului şi, în final, integrarea în Uniunea Euroasiatică.

    Spre disperarea Moscovei, planul său nu a funcţionat până acum. Ba chiar a luat o turnură neaşteptată. Transnistria nu doar că nu reuşeşte să smulgă Moldova de pe orbita proeuropeană, dar pare că trage din ce în ce mai mult cu ochiul la beneficiile pe care le-ar avea dacă s-ar alătura şi ea Uniunii Europene. Măcar şi parţial, prin aderarea la Zona de Liber Schimb.

    Confirmarea eşecului politicii ruseşti în Transnistria a venit anul trecut, când candidatul susţinut de Moscova pentru funcţia de preşedinte a pierdut alegerile. Deşi Anatoliy Kaminski, omul propulsat pentru a-l înlocui pe Igor Smirnov, a beneficiat de o finanţare masivă asigurată de prietenii intimi ai lui Putin, care controlează cele mai importante companii din Transnistria, şi a defilat cu afişe cu chipul ţarului de la Kremlin şi cu tricouri pe care scria „Sprijinit de Rusia”, a reuşit să iasă pe locul doi.

    Victoria i-a revenit lui Evgheni Şevciuk, care a candidat ca independent. Şi deşi noul preşedinte al Transnistriei nu are nici o şansă de a rămâne independent faţă de Rusia, care plăteşte direct toate cheltuielile republicii separatiste, relaţia sa cu puterea de la Moscova este, cel puţin deocamdată, departe de a fi atins gradul de servilism din cei 20 de ani de domnie ai lui Igor Smirnov.

    De la începutul anului, Şevciuk a făcut mai multe vizite la Chişinău, unde s-a întâlnit neoficial cu premierul Moldovei, Vlad Filat. Cei doi au agreat intensificarea dialogului pentru soluţionarea conflictului dintre cele două părţi, în formatul 5 + 2 (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, precum şi UE şi Statele Unite ca observatori), precum şi implementarea câtorva măsuri cu valoare mai mult simbolică: reluarea transportului feroviar de mărfuri, refacerea conexiunilor telefonice şi deschiderea unui pod. Cel mai important pas urmărit este implicarea oficialilor transnistreni în dialogul Moldova-UE pentru comerţ liber.

    Cu toate acestea, şansele ca Moscova să renunţe la planurile sale de a face din Transnistria calul troian pentru transformarea Moldovei în republică federală şi atragerea ei în Uniunea Euroasiatică nu doar că nu au crescut, dar sunt în continuare aproape egale cu zero. Cea mai bună dovadă: Rusia refuză în continuare orice discuţie despre retragerea trupelor sale de pe teritoriul Transnistriei.

    Mai mult, la nici două săptămâni după realegerea sa ca preşedinte, în această primăvară, Putin a creat un nou post, de reprezentant special pentru Transnistria, şi l-a desemnat în această funcţie pe nimeni altul decât Dmitri Rogozin, cel mai naţionalist şi vehement antioccidental diplomat rus. Cel care a lansat pe Twitter un avertisment către „SUA şi aliaţii lor”, promiţând că „ursul rus le va da un şut în fund” dacă încearcă să-l încolţească, referindu-se la instalarea sistemului american antirachetă în Europa de Est.

    Această numire a fost urmată şi de alte gesturi care au semnalat că Putin este decis să nu lase Moldova din mâini. A numit, pe 5 aprilie, un nou ambasador la Chişinău, înlocuindu-l pe Valeri Kuzmin, cel care s-a făcut remarcat prin numeroase declaraţii provocatoare şi chiar iresponsabile la adresa moldovenilor, cu Farit Mukhametshin, un expert în „soft power”, fost şef al Agenţiei care se ocupă de CIS, comunitatea fostelor state sovietice.

    Interesul renăscut brusc faţă de Moldova s-a concretizat şi printr-o vizită în premieră a ministrului Apărării, Anatoliy Serdyukov, în Transnistria, pe 12 aprilie, dar şi printr-o vizită a lui Rogozin la Chişinău şi Tiraspol, pe 16-17 aprilie.

    Toate aceste mutări la un loc, dar în special numirea lui Rogozin, un diplomat care s-a exprimat răspicat în trecut în favoarea acordării independenţei Transnistriei, reprezintă semne clare că strategia lui Putin în această regiune este jocul în forţă.

    Posturi similare cu cel de reprezentant al preşedintelui în Transnistria au fost create şi în Abhazia şi Osetia de Sud, ceea ce i-a făcut pe mulţi experţi să bănuiască o strategie de a pune presiune pe celelalte ţări din formatul 5 + 2 prin sugerarea faptului că Rusia ia în calcul o soluţie „caucaziană”. Adică o recunoaştere formală a independenţei republicii separatiste Transnistria. Scopul: să-i oblige pe americani şi europeni ca, de teama prelungirii conflictului, să accepte o soluţie de federalizare a Moldovei şi chiar păstrarea trupelor sale pe teritoriul ei.

    În ciuda declaraţiilor belicoase ale lui Rogozin însă, planul Rusiei ar putea eşua dacă Moldova rezistă promisiunilor şi şantajului. Ceea ce s-a întâmplat din aprilie încoace arată că, deocamdată cel puţin, Moldova rezistă. Iar această poziţie are legătură şi cu România. Poate în primul rând cu România.

    După prima întâlnire cu noul ambasador rus, preşedintele Moldovei, Nicolae Timfoti, a precizat clar răspunsul său la şantajul energetic: „Avem nevoie de gazul natural rusesc şi de curentul electric care vin din est. Dar România este gata să ne ajute în această privinţă. Dacă adoptăm politicile adecvate, nu o să mai trebuiască să depindem atât de mult de Federaţia Rusă”.

    O astfel de declaraţie ar fi fost de neconceput chiar şi acum doi ani. În timp ce numeroşi politicieni români se întrec în a ataca Occidentul pentru a fi lăudaţi de Vocea Rusiei, preşedintele Moldovei, o ţară mult mai vulnerabilă decât a noastră, nu ezită să înfrunte direct Rusia, invocând sprijinul fraţilor de peste Prut.

    Chiar dacă România a făcut numeroase greşeli în relaţia cu Moldova, iar sprijinul pe care ar fi trebuit să-l acordăm nu s-a ridicat de cele mai multe ori la nivelul misiunii istorice pe care ar fi trebuit s-o îndeplinească, ar fi nedrept să nu credităm diplomaţia noastră, dar şi specialişti din alte domenii cu care a colaborat, pentru meritul de a susţine demersul european al basarabenilor.

    Dacă pentru cetăţeanul de rând nu este nici acum evident, liderii de la Kremlin au înţeles de mult că, atât timp cât România rămâne consecventă parteneriatelor strategice cu UE şi SUA, este doar o chestiune de timp până ce Moldova i se va alătura.

    Şi chiar dacă Rogozin (cel care a spus că ideile naziste încă există în Europa, pentru că sunt lăudate de unii politicieni precum Traian Băsescu) a fost numit pentru a ne face să credem că Rusia ia în calcul la modul serios ruperea oficială a Transnistriei şi transformarea ei în bază militară la graniţa cu Occidentul imperialist, este evident că o astfel de variantă ar reprezenta o înfrângere pentru Putin.

    Drept urmare, singura strategie acceptabilă pentru Moscova este deraierea parcursului proeuropean al Moldovei după modelul Ucrainei. Doar că, pentru a deraia Moldova, Rusia trebuie să deraieze mai întâi România, să o transforme din nou în ţara fără busolă pe care a dirijat-o cum a vrut în anii de glorie ai lui Ion Iliescu. Ceea ce aproape că era să reuşească. Graţie unei adunături de politicieni iresponsabili, care şi-ar vinde şi părinţii pentru bani şi funcţii.

    Nu are nici o importanţă dacă Rusia a finanţat sau a iniţiat ofensiva USL împotriva instituţiilor care garantează relaţia cu Occidentul. Şi dacă a fost un asalt gândit de politicienii de la Bucureşti, iar Rusia doar i s-a alăturat de pe margine, cu o portavoce în mână, vulnerabilizarea ţării prin compromiterea legăturilor cu aliaţii vestici şi crearea unei breşe ca Moscova să devină din nou o voce în spaţiul românesc sunt la fel de grave ca un act de trădare. O Românie măcinată de conflicte interne şi probleme economice este o Românie care nu îşi va mai putea urmări eficient obiectivele de politică externă, dintre care viitorul alături de Moldova este cel mai important. Rusia nu îşi poate dori nimic mai mult.

    Şi poate exact aceste dorinţe au făcut obiectul discuţiilor neoficiale pe care Liviu Dragnea le-a purtat cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la sediul PSD, în zilele în care liderul de faţadă al partidului, Victor Ponta, era plecat în Africa de Sud.

    Nu în ultimul rând, mai există un motiv care ar putea explica implicarea isterică a Rusiei în politica României: gazele şi petrolul din Marea Neagră. Când au fost făcute primele estimări ale rezervelor, înainte de începerea procesului de la Haga pentru delimitarea platoului continental, acestea erau estimate la 100 de miliarde de metri cubi. Estimări care au fost deja depăşite de realitate.

    Doar forarea unui singur puţ, Domino-1, amplasat în blocul Neptun, a scos la iveală zăcăminte estimate preliminar între 40 şi 80 de miliarde de metri cubi. Ceea ce înseamnă între 10 şi 20 de ani de independenţă faţă de gazul rusesc.

    Ce se întâmplă dacă se confirmă predicţiile geologilor, care spun că Domino-1 nu este nici pe departe cel mai mare zăcământ din Marea Neagră şi că mai există altele, mult mai bogate?

    Dacă sunteţi sceptici, vă invit să citiţi luni, în „România liberă”, fragmente din interviul acordat de Gerhard Roiss, CEO al concernului OMV, revistei germane „Manager”. Întrebat despre dimensiunea rezervelor de gaze şi petrol descoperite în Marea Neagră, Roiss a folosit un cuvânt destul de neobişnuit pentru un om în poziţia sa, obligat permanent să-şi măsoare cu grijă vorbele: „gigantice”, „o descoperire de importanţă mondială”.

    Mai mult decât atât, Roiss a prezentat noul concept al proiectului Nabucco din punctul de vedere al OMV: „Nabucco trebuie să se subordoneze nevoilor noastre strategice. Interesul nostru este să obţinem o rută de transport pentru gazul din Marea Neagră. Cu cantităţi adecvate vom putea alimenta Nabucco…”.

    Pentru cei ce nu sunt familiari cu istoria acestei rute de transport a gazelor menită să reducă dependenţa faţă de importurile din Rusia trebuie spus că ea a fost gândită pentru a aduce gaze din Marea Caspică în special. Faptul că şeful OMV aduce în discuţie posibilitatea ca Nabucco să fie alimentat şi cu gaze din Marea Neagră reprezintă o schimbare totală de paradigmă. Una care include posibilitatea ca România să devină nu doar independentă energetic, dar şi exportator de hidrocarburi.

    Ce ar mai rămâne din jocul la şantaj cu gazele al Rusiei, dacă o altă ţară, condusă de politicieni responsabili, ancorată şi mai puternic în parteneriatele strategice prooccidentale, devine principala sursă de gaze a Europei? Nu poate fi acesta un scenariu de coşmar pentru liderii de la Kremlin, unul care să justifice nevoia de a împiedica cu orice preţ România să rămână în afara sferei lor de influenţă şi să devină o forţă regională?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: