Archive for iulie 2011

Comunizarea stalinista si mafiotizarea sunt la fel de periculoase pentru R.Moldova

iulie 26, 2011

 Vladimir Voronin: “Trist, dar fapt: chiar şi în adresarea de ieri a Prim-ministrului Republicii Modova, Vlad Filat au fost date practic aceleaşi aprecieri situaţiei. Unul din pilonii Alianţei protestează cu indignare împotriva însăşi a Alianţei, demostrîndu-şi în mod deschis pesimismul şi scepticismul faţă de perspectivele puterii moldoveneşti”.

Vlad Filat: Ieri am făcut un prim pas spre reluarea dialogului cu opoziția. În cadrul consultărilor am avut o întîlnire cu liderul PCRM, domnul Vladimir Voronin. Am discutat despre situația din țară, despre necesitatea de a găsi cît mai rapid o soluție pentru asigurarea stabilității politice. Întîlnirea de ieri a fost o dovadă că putem avea un dialog civilizat și sper ca în perioada următoare acest dialog să aducă și rezultate concrete, care să ducă la încheierea crizei constituționale. Stimaţi concetăţeni, Tot în acest context, vreau să menționez că unul dintre formatorii de opinie care a participat la consultări mi-a spus că pericolul care pîndeşte acum RM nu este comunizarea, ci mafiotizarea.

 

– La 12 iulie, odata cu adresarea premierului Filat “catre natie”, s-a inceput operatiunea de defaimare si diabolizare a AIE.

Este evident ca pentru a reformata puterea, si de a readuce la guvernare comunistii, intr-o forma sau alta, este nevoie de o munca vasta de prelucrare informationala a populatiei in acest sens. Am uitat sa-i dau o replica Premierului atunci, in fierbinteala comentariilor. O fac acum: si comunizarea si mafiotizarea sunt ambele la fel de periculoase pentru R.Moldova, domnule Prim-Ministru.
Asta as dori sa stiti, caci din pacate avem in opozitie  un partid comunist antisistem, care nu se debaraseaza de greselile trecutului si in continuare va voi prezenta si citeva probe din presa afiliata acestul partid.

Va dau mai jos citeva exemple de propaganda pura si de atacuri romanofobe, din presa care lauda si deserveste interesele PCRM si a lui Voronin.  As dori sa-mi raspunda Vlad Filat si alti lideri liberal-democrati daca sunt de acord cu autorii acestor articole:

  1. http://www.moldova-suverana.md/blogs/editorial/redacie/2983-islamismul-i-securitatea-naional.html
    Islamizmul si securitatea nationala 
Cit a costat inregistrarea islamului si cine este implicat?
Sursele mediatice ruseşti vorbesc despre faptul că înregistrarea cultului religios Liga Islamică din R. Moldova s-ar fi făcut în schimbul sumei de 600.000 de euro. Surse ale serviciilor secrete româneşti au lansat informaţia că ar fi vorba de trei (3) milioane de euro. Vorbindu-se de aceste sume uriaşe de bani, privite dintr-o altă perspectivă, nici nu sînt chiar aşa de mari. Fiind vorba de o victorie a islamismului într-o ţară instabilă din inima Europei, care este şi o palcă turnantă a contrabandei dintre Orient şi Occident, pentru orice şeic sau sultan aceşti bani reprezintă un bacşiş neînsemnat faţă de avantajele de perspectivă.

Fiind vorba de bani mulţi, care sînt o avere pentru locurile aceste, ne este greu să credem căAlexandru Tănase-bey a luat această decizie de capul lui, fără permisiunea lui Vladimir Filat-bey. Reţineţi repeziciunea şi taina în care s-a produs această înregistrare, o înregistrare care, într-adevăr, iar acum să ne amintim iarăşi de elveţieni, ar f trebuit să fie făcută transparent şi prin consultări publice.

2. http://www.moldova-suverana.md/politic/2927-de-ce-nici-filat-nu-poate-fi-preedintele-r-moldova.html
De ce nici Filat nu poate fi presedintele R.Moldova?
In continuare va prezint citeva articole din presa de limba rusa.
1. Молдавские комунисты – за широкую коалицию.

Постойко заявила, что „ПКРМ пока открыта для широкой коалиции”.

В качестве примера она привела сотрудничество коммунистов в районах после местных выборов, когда, несмотря на разную партийную принадлежность, региональные советники вместе выбирают председателей районов.

„Подобное сотрудничество возможно и на центральном уровне”, – подчеркнула Постойко
2.nm.md/daily/article/2011/07/26/0103.html

Республика Молдова- страна которую мы теряем 

  1. Другой же „выдающийся аналитик” румынского разлива, некто Роман Михэеш, безапелляционно утверждает, что Республика Молдова вообще ни в коем случае „не может себе позволить” политический альянс между ЛДПМ и ПКРМ.
  2. Молдавскому обществу ещё предстоит тщательно разобраться, в том числе и с помощью специальных ведомств, стоящих на охране безопасности страны, какова персональная и коллективная степень вины всех тех местных „друзей демократии”, которые на деньги „зарубежных партнеров” и „западных друзей” с офисами в Бухаресте методично зомбировали наш народ, цинично манипулировали общественным мнением.

3. Понимает ли Влад Филат, что именно от него зависит в данный момент, а не от других политиков-бизнесменов, когда будет положен конец этому политическому и административному беспределу, что он может и должен стать подлинным государственным деятелем, а не пресловутым „королем контрабанды”?

Готовы ли Либерально-демократическая партия и ее лидер Влад Филат к честному и конструктивному диалогу с Партией коммунистов и её лидером Владимиром Ворониным ради достижения мира и согласия в нашей многострадальной стране?

Apoi va recomand citeva titluri de pe site-ul ava.md care vorbesc de la sine.
1.                  http://ava.md/analytics-commentary/012162-blesk-i-nisheta-politiko-oligarhicheskogo-lohotrona-v-moldove.html
  

2.                  http://ava.md/analytics-commentary/012217-vopiqshie-protivorechiya-chelovecheskoi-istorii-i-civilizacii-v-chetireh-chastyah-chast-i.html

Вопиющие противоречия человеческой истории и цивилизации. (В четырех частях. Часть I)

(Фрагменты текста из книги “Mircea Snegur – Эдуард Волков: ОТКРОВЕННЫЕ ДИАЛОГИ “, значительно доработанный специально для AVA.MD)

6.Отступление первое: Законность и оправданность депортаций 1941 года в МССР…

Четвертый  тезис – “4)Никаких, абсолютно никаких преступлений коммунистический (сталинский) режим (как таковой) в СССР, в целом, и в Молдове, в частности,  не совершал…”   –  непосредственно относится и к депортациям в МССР в 1941 и 1949 гг.

Часть людей были сосланы законно (согласно  нормам того времени) и обоснованно как  враги новой революционной (по отношению к порядкам в Бессарабии) власти, а также как потенциальная “пятая колонна” в преддверии(1941 г.) войны, другая часть – нет.(Последнее относится  в большей мере, прежде всего, к депортации 1949 г.). Но за нарушения действующего тогда законодательства, злоупотребления и фальсификации несут ответственность конкретные должностные лица на местах – в селах, в районах, в Кишиневе, которые составляли и утверждали списки, а не И.Сталин, и, тем более, –  не коммунистический режим.

Предвижу, сколько оскорблений мне придется вынести за эти слова…

Увы, говорить историческую правду не “легко и приятно”, а трудно, порой очень трудно, особенно по такого рода вопросам, и для этого требуется большое личное мужество. И я ее повторяю:Депортации определенных социальных категорий граждан МССР, в первую очередь  в 1941 году, были жизненно необходимы, законны и обоснованны…

Да, безусловно, ссылка была человеческой драмой для членов семьи депортируемых. Однако, –  это был тот самый случай, когда интересы безопасности государства и революционная целесообразность превалировали над интересами отдельных людей. И так, увы, происходило в XX веке (о предыдущих временах я даже не заикаюсь), да происходит и сейчас (и об этом мы поговорим в дальнейшем), сплошь и рядом.

И, тем не менее, называть депортации из Молдовы (и других западных регионов СССР) “проявлением государственного террора” – абсолютно антинаучно и антиисторично…

Поразительно, но  никто из современных молдавских историков (о бессарабских я даже не заикаюсь) не пишет всей правды о причинах депортаций.

Повторю в третий раз: депортация 1941 года  – это акция драматическая, но вынужденная и абсолютно необходимая для государственной безопасности, являющаяся нормальной в те времена в Мире для подобных ситуаций.

В связи с этим остается только возмущаться и негодовать по поводу лицемерия и двуличности  соответствующих лиц Евросоюза, Совета Европы, ОБСЕ и их подпевал на постсоветском пространстве, когда они кликушествуют по поводу аналогичной акции со стороны Советского Союза.

Напомню, что первая волна депортаций в МССР происходила  14 июня 1941 года, за неделю за начала Великой Отечественной войны.…

 (К вопросу о депортациях 1949 года мы еще вернемся).

(Продолжение последует).

Acest ultim articol de pe ava.md, intrece toate hotarele bunului simt, si ma face sa propun Parlamentului sa adopte un articol in Codul Penal , care sa prevada pedepsirea penala pentru negarea crimelor regimului totalitar comunist de ocupatie in R.Moldova. Am impresia ca impotriva cetatenilor R.Moldova este declansata o operatiune speciala de spalare a creerilor, si de mancurtizare. In aceste conditii intelectualiii si politicienii in special, nu trebuie sa taca.

Doar adevarul spus, chiar daca e dureros si deranjeaza pe cineva , ne mai poate salva.
Asa nu mai merge “dragi tovarasi”, trebuie sa existe niste limite.

In final o intrebare pentru deputatii PLDM si conducerea partidului: cu cine vreti voi sa va aliati si sa faceti reforme?


Moldova nu-si poate permite o alianta PLDM cu PCRM – ar fi o catastrofa nationala!

iulie 16, 2011

Adresarea recenta a premierului Filat catre natiune, in care a pus in pericol AIE, si a deschis drumul colaborarii cu un PCRM nereformat, a bulversat societatea.
Pe buna dreptate, tabara democratica este alertata, pentru ca intentiile lui Filat sunt foarte clare si foarte periculoase, pentru democratia din R.M.

Talibanii radicali din PLDM, tipi legati de anumite interese de afaceri, si o serie de aserviti din presa, au inceput sa strige – vrem astazi alianta cu PCRM, AIE e moarta, vrem Procurorul General, vrem Moldtelecom, vrem Banca de Economii, etc.
Insa din surse sigure stiu, ca un grup de deputati din PLDM l-au atentionat pe Filat , ca ei nu sustin o alianta de orice fel cu PCRM, si ca nu vor executa ordine de tradare a intereselor nationale si mai degraba vor pleca din partid, decit sa se alieze cu gasca  monstruoasa a lui Voronin.
Acesti deputati au inteles, ca se doreste sa  fie folositi in calitate de masa de manevra, ca sa voteze impreuna cu comunistii, apoi vor fi aruncati la groapa de gunoi a istoriei,  in fata lor este exemplul prost al fostilor deputati din PPCD.
Asta l-a oprit pe Filat, opozitia unor deputati din fractiunea PLDM, de la actiuni radicale, necugetate, si a aminat meciul cel mare pentru luna septembrie.

Pe buna dreptate, ce fel de reforme ar putea sa faca Filat cu gasca antieuropeana si romanofoba, compromisa a lui Voronin? E clar ca nu de reforme e vorba, ci de imparteala din nou a intreprinderilor de stat, a gestionarii banilor publici, si a sferelor de interese.
Asta e adevarul , pe care il cunoaste si Occidentul , care nu va sustine o asemenea guvernare pldm/pcrm, bazata pe interese mafiote de imbogatire.
O alianta intre PLDM si PCRM ar pastra schemele ilegale mafiote de imbogatire nelegitima create pe timpul guvernarii comuniste. Insa Moldova are nevoie de distrugerea acestor scheme, de privatizarea intreprinderilor monopoliste, de reforme proeuropene – nu de alianta nomenclaturii verzi cu cea rosie.

Una din sperantele scenaristilor care il ajuta pe Voronin si Filat, a fost ca PD-ul va minca nada si se va alia cu PCRM si PLDM in viitoare alianta, insa Marian Lupu a declarat foarte clar intr-un interviu pentru radio Europa Libera, ca in acest caz, PD va trece in opozitie.

Ce se intimpla Cu Vlad Flat, care a venit in Parlament cu lozinca ” Moldova fara Voronin! Moldova fara comunisti!”?
A fost o operatiune de manipulare a opiniei publice, finantate de citiva oligarhi care acum cer platirea politelor, si cer in gestiune intreprinderi de stat si alte favoruri?
Ce se intimpla cu Ion Sturza, care il sfatuie pe Filat sa se alieze cu comunistii, si care a fost debarcat de comunisti in 2000?
Cine le-a intunecat mintile? Mai este posibil ca acestia doi , care sunt o echipa si actioneaza impreuna, sa revina cu picioarele pe pamint?
Apropo, argumentul ca pentru cele doua partide PLDM si PCRM au votat 70% , si ca astfel pot sa faca orice doresc e fals! Domnule Filat!  – pentru PLDM au votat 30% de alegatori anticomunisti si necomunisti!

Un lucru e clar, Moldova nu-si poate permite o alianta PLDM cu PCRM – ar fi o catastrofa nationala!

Moldova cu Voronin si cu comunisti?

iulie 13, 2011

Mult asteptatul raport in fata natiunii a Premierului Filat,  a avut note de populism, si a produs diverse reactii.
Celor care au redactat documentul, Premierul ar trebui sa le scada din salariu sau onorariu, textul nu corespunde intru totul rigorilor unui mesaj al unui Prim-ministru, si coboara nivelul la adresarea unui lider de partid suparat pe toata lumea.

Sustinatorii radicali din PLDM si PCRM, se asteptau ca Filat sa darime AIE, si sa anunte o noua guvernare de salvare nationala, intre PLDM si PCRM.
Insa Filat intre timp a devenit un jucator politic mai abil, nu a taiat toate puntile spre PL si PD, si a venit cu un discurs mai echilibrat.
Este evident ca dupa vizita lui Herman van Rompuy, care a insistat pe pastrarea AIE si a oferit si o finantare generoasa din partea UE, Premierul Filat nu putea sa distruga AIE, ar fi fost declarat de catre occidentali un vindut, si un politician neserios.
Constatam si lipsa totala a autocriticii in mesajul lui Filat, ceea ce denota ca interesul lui este doar de a ataca pe ceilalti, in special PD si PL, pe fundalul unei tolerante  afisate fata de PCRM.
Premierul a criticat unele componente a Guvernului, nu a dat nume, insa a declarat ca AIE are nevoie de o resetare, si a venit si cu unele propuneri in acest sens.

De fapt principalele mesaje ale lui Filat sunt trei:

1. Marian Lupu nu mai este sustinut de PLDM la functia de Presedinte al tarii, si trebuie identificat alt candidat impreuna cu comunistii. In speta, se poate constata cu regret, ca Filat a preluat  propunerea comunistilor privind alegerea presedintelui tarii fara a aborda acest subiect cu colegii de Alianta.

2.Premierul  doreste a o resetare a AIE, cu remanierea guvernului.

3. Premierul  a initiat oficial colaborarea cu PCRM, declarind ca nu comunismul e principala problema a tarii, ci mafiotizarea.

Privind propunerea de remaniere a guvernului, Premierul are dreptate, orice organism de guvernare se uzeaza, si este necesar si firesc sa fie facute evaluarile activitatii institutiilor guvernamentale si altele din cadrul organelor publice centrale.
Trebuie sa gasim solutia, haideti sa analizam, cum sa  redam institutiile statului oamenilor?

Insa procesul respectiv, cit si rezultatele, trebuie sa se producă public,  cu participarea presei si a societatii civile, conform procedurilor prevazute de legislatie, in Guvern si Parlament, dar si  in cadrul AIE si al partidelor membre ale coalitiei de guvernare.
Ministrii trebuie sa fie evaluati , inclusiv prin organizarea unor audieri parlamentare, iar cei care nu corespund functiei sau sunt implicati in actiuni de coruptie trebuie demisi fara nici un fel de exceptii.
Iar ca proba a sinceritatii ar trebui de evaluat si Prim-ministrul, in special, rezultatele lui in consolidarea si organizarea activitatii echipei guvernamentale.

Premierul Filat este principalul beneficiar al puterii de circa doi ani,  si el trebuie sa-si asume efectele guvernarii, iar acestea nefiind tocmai bune, el se teme probabil de degradarea  imaginii sale si cauta tapi ispasitori .

Premierul ar trebui sa inteleaga ca blocajul adevarat din Guvern este lipsa comunicarii, discutarii si coordonarii actiunilor, incercarea de a introduce un sistem autoritar de guvernare si incapacitatea de a conduce o echipa guvernamentala de coalitie.

Apare o intrebare. Nu cumva prin atacarea PL si PD, Filat isi pregateste terenul pentru a incepe un parteneriat cu Voronin?
Insa e clar ca  pina a ajunge la parteneriatul   PLDM cu PCRM, e nevoie de a  compromite partenerii din AIE , ceea ce deja se vede din actiunile anterioare si din mesajul de pe 12 iulie.

In concluzie,

Referitor la subiectul alegerii preşedintelui statutului, trebuie initiate discutii si analizata serios, inclusiv cu participarea opozitiei,  posibilitatea instituirii procedurii de alegere directa a sefului statului.

Putem afirma deja ca Filat si PLDM, au abandonat mesajul care a consacrat PLDM- „Moldova fara Voronin si fara comunisti”. In acest mod PLDM nu se mai pozitioneaza, si numai poate pretinde de a fi un partid de centru-dreapta, ci un partid centrist veritabil, care poate juca la ambele capete ca si PD.

Filat a dat sah PD si PL, si a deschis drumul unei colaborari cu PCRM. Astazi Voronin l-a laudat pe Filat intr-o conferinta de presa, insa a declarat ca este deschis si dialogului cu PD.

Consider ca o solutie rezonabila, ar putea sa fie crearea unui nou Guvern AIE , cu un tehnocrat in frunte, care ar putea sa fie inaintat si de PLDM.
Am mai zis, AIE trebuie sa petreaca reforma justitiei si reforma constitutionala, plus privatizarea intreprinderilor de stat, doar dupa asta se poate merge la alegeri anticipate.
AIE a murit? Nu, AIE inca mai exista, insa exista si pericolul reinstaurarii unui regim autoritar.
Oameni buni, fiti vigilenti!

Vizita lui Herman van Rompuy a fost un semnal clar privind sustinerea AIE

iulie 10, 2011

Vizita Presedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, la Chisinau, in plina criza politica, a fost un semnal clar privind sustinerea AIE, cu conditia luptei cu coruptia si petrecerii reformelor in justitie.
Oficialul european la intilnirile oficiale si neformale cu liderii moldoveni, a declarat clar, ca RM are sanse sa se integreze in UE si ca AIE va fi sustinuta.

Pentru aceasta UE este gata sa ofere in perioada 2011/2013, circa 550 milioane de euro pentru dezvoltare si 50 milioane de euro pentru reforma justitiei.

In prezent la Chisinau se discuta mult despre ce se va intimpla marti, cu ce mesaj va veni Premierul Filat in fata poporului, dupa consultari cu societatea.

Fostul Premier, Ion Sturza, vorbeste despre oportunitatea unui guvern de salvare nationala, din care ar face parte si comunistii, care ar soluționa problemele fundamentale legate de sistemul politic, sistemul constituțional , inclusiv alegerea Presedintelui tarii.

Insa o alianta in patru, s-ar putea transforma intrun kolhoz moldovenesc, la care in primul plan s-ar pune interesul de partid si de grup, si asta ar discredita complet clasa politica in fata poporului.
O alianta larga de salvare nationala este posibila intre partidele si liderii care pun la baza interesul national, si care au programe si politici apropiate. La noi insa avem un PCRM nereformat, care sperie Occidentul, si care a revenit la retorica antieuropeana, anti NATO si UE, sustine deschis teza aderarii RM la Uniunea vamala dintre Rusia, Kazahstan si Belarus, iar pe de alta parte avem un PL care doreste integrarea RM in NATO si UE.

Cum sa-i impreunezi? Doar cu forta, dar n-are sens, caci va rezulta un conflict permanent.

Altii zic ca se discuta doua scenarii, cel de alianta PLDM si PCRM, neformala, cu alegerea impreuna a Presedintelui tarii, si cel de-al doilea de guvern minoritar, fara PL si PD, sustinut politic de comunisti in Parlament.
Toate aceste scenarii sunt periculoase, caci distrugerea AIE, , va fi taxata dur de UE, si exista pericolul suspendarii tuturor programelor de sustinere din partea Occidentului.
O alianta de orice fel cu un PCRM nereformat si eurofob chiar, i-ar distrufge imaginea de politician reformator si proeuropean lui Vladimir Filat, si ar conduce la faptul ca PLDM va pierde marea majoritate a electoratului si va deveni partid marginal.

Opinia mea ferma este ca trebuie pastrata AIE in actuala componenta, cu citeva conditii.

In primul rind, componentele AIE ar trebui consultate in mod obligatoriu de premierul Filat inaintea anuntarii deciziei sale de marti. In chestiunea guvernarii tarii si a schimbarii paradigmei de guvernare este inadmisibil egoismul si punerea interesului de partid mai sus de interesul national.
Teza ca oligarhii nostri sunt mai buni decit oligarhii vostri, nu mai tine.
In rindul doi , AIE trebuie sa vina cu o opinie consolidata privind reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei, dar si cu un program ambitios de privatizare a intreprinderilor monopoliste, care au si declansat aceasta criza politica de proportii.
Pentru a implementa aceste refome stringente, ar trebui instituit un termen de maxim 12 luni, astfel ca si eventualele alegeri anticipate, in cazul cind vor fi declansate, sa fie aminate ca sa prinda AIE cu anumite realizari.
Petrecerea unor alegeri anticipate in toamna lui 2011, in conditiile unei AIE dezbinate si fara mari realizari, ar putea sa le ofere sansa comunistilor sa acumuleze in jur de 50% de mandate in Parlament. Rezultatele din alegerile locale, in special din Chisinau, ar trebui sa fie o lectie pentru componentele AIE.
Astfel sfatul meu, pentru Premierul Filat, este sa nu distruga gaina care aduce oua de aur, adica AIE, si sa caute solutii in cadrul acesteia. Apropo exista si aceasta versiune, ca Premierul Filat va cere marti revizuirea Acordului AIE.

1. Vizita lui Herman van Rumpuy la Chisinau resusciteaza alianta de guvernare

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15213915,00.html
http://www.europalibera.org/content/article/24259135.html

2.Interviul matinal la Europa Liberă: fostul premier Ion Sturza despre blocajul politic din Moldova

http://www.publika.md/emisiuni/publika-report_371.html

3. Liderii AIE discuta, membrii impart

Lucinschi si Voronin contra AIE

iulie 6, 2011

In aceste zile au loc consultari ale premierului Filat cu societatea civila, partide, sindicate etc.
Eu nu am fost admis la aceste consultari cu fostul meu coleg de facultate, caci nu cint in corul aplaudacilor.
Cei care participa la aceste intilniri, declara ca de fapt Premierul insista pe doua idei.
Prima este ca Guvernul este nefunctional si ca nu se petrec reforme, si a doua ca opozitia comunista trebuie sa participe constructiv la depasirea crizei politice.
Si imi mai spun cei care au participat la aceste intruniri, ca in fiecare grup de vizitatori sunt citeva persoane care citesc texte pregatite din timp, care au acelasi mesaj, ca guvernarea trebuie reformatata, ca asa nu mai merge, ca unii ministri sunt corupti si dependenti de papasar, facindu-se aluzie la PD si Plahotniuc.
Astfel Filat si anturajul sau au organizat un spectacol sub denumirea „La sfat cu poporul”.
Care ar fi scopul acestor consutari si de ce se fac fara presa?
Deja este evident ca se urmareste realizarea unui scenariu de readucere a comunistilor la guvernare intro forma sau alta si de aruncare in opozitie a PD si PL.
Dupa consultari, Filat se va referi la opiniile unor participanti la intilnirile care le organizeaza, favorabile readucerii comunistilor la guvernare, si de asta nu este admisa presa, caci s-ar vedea ca marea majoritate a vorbitorilor au recomandat Premierului sa constinuie guvernarea in cadrul AIE.

Concluzia este simpla
,
gruparile oligarhice din R.Moldova se reorganizeaza, si aici nu se mai pune in capul mesei interesul national, de modernizare a R.M. ci cel de clan. Se da lupta pentru resursele statului si controlul asupra acestora.
In 2009/2010 toti oligarhii s-au unit impotriva lui Voronin si l-au debarcat de la putere.
In prezent oligarhii din jurul PLDM si PCRM se unesc impotriva PD si a lui Lupu si Plahotniuc, incercind sa induca in societate ideea ca Voronin si comunistii nu mai prezinta niciun pericol si ca pericolul principal ar veni din partea lui Plahotniuc si a PD-lui.
Stranie logica a lui Lucinschi, Filat si altor oligarhi centristi care stau in spatele acestui scenariu. Au uitat ei oare cum i-a persecutat Voronin si cit de greu a fost de-l debarcat de la guvernare?

Nu va aduce aminte cumva aceasta situatie de anul 2000, de demiterea Guvernului Sturza, si instalarea Guvernului Braghis, de catre o majoritate formata de Presedintele de atunci, centristul Lucinschi, din comunisti, ppcd-sti si independenti? Voronin si Lucinschi au experienta de actionare in comun si iata ca din nou isi unesc eforturile.
Peste 11 ani scenariul se repeta, iar protagonistii principali sunt aceeasi , Generalii, P.Lucinschi si Voronin, numai ca pe post de Rosca si PPCD se va produce de data asta, Filat si PLDM.
PD si Diacov, cu Lupu Presedinte au acelasi rol, de oponenti cu Lucinschi/Filat, iar in rolul PFD astazi avem PL. Aproape nimic nu s-a schimbat in schema politica din R.M in ultimii 11 ani, aceleasi echipe lupta pentru putere, doar ca au mai aparut unii membri noi.

Societatea este derutata, se creaza impresia ca oamenii inteleg ca politicienii ii mina la abator, dar nu mai pot sa riposteze, nu mai stiu ce sa faca. Cel mai trist este ca o mare parte din elita intelectuala este copartasa la acest exercitiu de readucere a comunistilor nereformati la guvernare, ii cinta laude lui Filat si incearca sa-l albeasca pe Voronin, in felul asta facind un enorm deserviciu cauzei democratizarii si europenizarii R.M.
Asistam la un exercitiu de zombificare in masa, se incearca de catre analistii afiliati PLDM acreditarea ideii ca Voronin si comunistii sai, care il sustin deschis pe Muruianu, vor petrece reforma justitiei in R.Moldova???!!!
Unde am ajuns domnilor centristi, cu minciuna si manipularea? Opriti-va, daca mai aveti ceva obraz si stima fata de sine in primul rind.

Detaliile tehnice mai putin conteaza, insa se stie, comunistii pun o conditie clara, la prima etapa trebuie demis de catre PLDM si PCRM, Marian Lupu din postul de Presedinte al Parlamentului, apoi scenariul de a instaura o noua guvernare se va dezvolta mai departe.

Vineri Filat ne va anunta care va fi rezultatul consultarilor , dar textul pe care il va citi este coordonat deja de catre P.Lucinschi si Voronin. Membrii din conducerea PLDM si PCRM stiu scenariul de guvernare comuna care urmeaza.
Mai exista o mica speranta ca Filat sa refuze sa citeasca textul care deja este scris si sa mentina AIE.
Va avea oare curajul sa o faca?

Din pacate, trebuie sa constatam ca R.Moldova este un stat capturat, stat care deserveste interesele unor grupari politico-economice si oligarhice. Iar retorica reformatoare si proeuropeana este doar o acoperire, pentru politicieni de a guverna si a se imbogati.

Dilema lui Filat: AIE sau Voronin

iulie 1, 2011

Citeva impresii despre saptamina ce a trecut si viitoarele evenimente.

1. In cadrul AIE, s-a declansat un razboi dur intre PLDM si PD. Ambele parti improasca cu „compromat”, razboiul e necrutator. Spalarea rufelor in public a membrelor AIE, a devenit un procedeu obisnuit din pacate.
Insa le-am spus opinia mea si unora si altora, din cearta voastra veti pierde ambele partide.

Oamenii au obosit de scandaluri, si nu mai stau sa discearna cine are dreptate si cine nu, dar apreciaza ca si unii si altii sunt patati si lupta pentru ciolan.
Sfatul meu amical care l-am dat domnilor Ionita si Candu dupa emisiunea de la Euro-tv de joi, unde am participat si eu, a fost sa se impace, sa discute problemele in sinul Aliantei si sa vina catre electorat cu citeva propuneri clare, privind depasirea crizei constitutionale, sa ne spuna cum se va alege Presedintele tarii, cum se va proceda cu intreprinderile de stat monopoliste in continuare etc.
Le-am sugerat celor doi sa initieze un proces de privatizare masiva a intreprinderilor de stat.  Schimbarea unor administratori pusi de PD, cu altii de la PLDM nu va rezolva nimic. In conditiile estului salbatec, statul este un prost administrator, si e mai bine ca sa fie vindute alde Moldtelecom si Banca de economii, iar noii proprietari sa pastreze locurile de munca si sa plateasca impozite.

2. Premierul Filat a anuntat ca se va intoarce luni din vacanta si va initia o serie de consultari, cu partidele si societatea civila. Este bine, dar sa nu uite ca interesul national al R.M. este modernizarea si integrarea europeana.

Alianta are mai multre probleme, insa este unica structura politica care are sustinerea majoritatii populatiei, si care asigura tarii o sustinere generoasa din partea Occidentului. Problemele din AIE trebuie discutate in cadrul aliantei, si sunt convins ca se pot gasi solutii la toate subiectele de interes daca se va dori.

Revenirea in orice forma a comunistilor nereformati la guvernare, in frunte cu romanofobul si eurofobul Voronin, astazi ar echivala cu condamnarea R.Moldova la izolationism, la excluderea de catre UE si SUA din pachetul prioritar de ajutor, unde este acum. R.M. are toate sansele sa devina al doilea Belarus, cu toate consecintele.
Deoarece tineretul si o mare parte din societate nu poate accepta revenirea comunistilor, nu sunt excluse nici tulburari in masa cu urmari imprevizibile.
O eventuala guvernare PLDM cu PCRM ar fi doar in interesul ingust al celor doua partide si fara suport occidental s-ar transforma rapid intr-o guvernare autoritara, iar PLDM in termen scurt va disparea ca partid.
Alde Voronin si Dodon, i-au pus lui Filat o momeala otravita, poleita cu miere, daca musca, moare politic.

Saptamina viitoare va fi una fierbinte si la proriu si la figurat. Ca sa nu fie aruncata Moldova in haos, un singur om , Premierul Filat,  trebuie sa nu greseasca.
Domnule Filat, gindeste-te ca ai doar 42 de ani, si ca daca nu musti momeala otravita vei avea in fata o cariera politica de succes de vreo 25 de ani, vei fi si Spiker, si Presedinte al tarii, si Premier si tot ce-ti doresti.
Nu te grabi, va veti rindui cu alde Lupu, Chirtoaca si altii in cele mai inalte functii.
Daca te duci cu Voronin si Dodon,  cale intoarsa nu vei mai avea. Vei avea stigmatul de tradator, si nu te vei putea spala niciodata.
Lumea  a inchis ochii la trecutul tau, pentru ca ai promis-  ” O Moldova fara Voronin si fara comunisti”, asta e valoarea ta, de asta ai luat multe voturi la 28 noiembrie. Pentru asta te-am ajutat si eu dezinteresat.
Multe ti s-au iertat si multe ti se vor ierta, in afara de readucerea comunistilor la guvernare.

Pentru ca comunismul a fost impus cu forta armelor si a produs sute de mii de victime in Basarabia, domnule Filat
.

Pentru ca comunismul neostalinist si romanofob mai este un pericol pentru R.Moldova si cetatenii sai, domnule Filat.

Iar  valetii lui Vladimir si Oleg Voronin, fiind antinationali, vor sa te vada tradator, sa mergi cu comunistii in alianta, sa-ti de-a arginti si un ciolan mai mare, sa  te faca ca ei – treucar si ciolanar, fara de principii si fara de patrie .
Si sa nu crezi ca vei putea sa acoperi cu demagogie si cuvinte false o alianta cu comunistii.
Alege, dar analizeaza bine, pentru ca cel ce seamana vint, va culege furtuna.