Archive for iulie 2010

Sondajul, continuitatea AIE si alegerea unui presedinte necomunist

iulie 28, 2010

Este evident ca  referendumul constitutional din 5 septembrie va fi validat, ceea ce se confirma si prin datele celui mai nou sondaj realizat de CBS-AXA la comanda Fundaţiei  “Priznanie”, conform caruia peste 80% din cei chestionati au declarat ca vor opta pentru alegerea directa a sefului statului. Chiar si peste 70% din votantii si simpatizantii comunisti se pronunta pentru alegerea directa a presedintelui.In aceste conditii decizia comunistilor de a boicota referendumul este o greseala care poate sa-i coste la alegeri.

Topul partidelor care depasesc sigur pragul electoral ramine acelasi: PCRM -32,6%, PLDM- 15,2% , PD-13,4% si PL-8,4%.

Impreuna partidele membre AIE ii depasesc pe comunisti cu aproximativ 7%, ceea ce inseamna ca AIE are prima sansa de a forma guvernul si dupa alegerile anticipate. De fapt asta si va fi una din mizele alegerilor anticipate, se va pastra AIE sau se va forma alta majoritate cu participarea comunistilor?  Unii declara ca ar fi posibila o alianta PCRM cu PD si chiar si PLDM, insa in opinia mea aceasta combinatie va fi posibila doar daca alegerile prezidentilale vor fi cistigate de reprezentantul comunistilor.

O alta intrebare este cu cine din partidele extraparlamentare sau fara sanse vor face aliante si blocuri  partidele trecatoare?

PCRM din anumite ratiuni tactice ar putea sa accepte pe lista sa liderii unor partide loiale si anume PSD, PPCD, Partidului Agrar, Partidului Socialistilor.

PLDM a declarat ca va merge singur in alegeri dar nu sunt excluse anumite negocieri cu MAE si AMN.

PL ar putea sa accepte negocieri cu MAE cu conditia fuzionarii acestuia pina la alegeri cu liberalii, aceasta conditie a fost avansata inca in 2009 de catre liderii PL.

AMN si PNL  daca ar calcula bine efectele ar putea sa fuzioneze si sa formeze un singur partid liberal puternic care sa incerce sa depaseasca pragul electoral, dar liberalii moldoveni au nevoie si de un Antonescu local care sa-i propulseze in Parlament.

Referitor la alegerea şefului statului, Voronin cu  27 % dintre opţiuni se afla pe primul loc,  locul doi este ocupat de  Marian Lupu, cu 22%, urmat de Vlad Filat, care ar obtine 16,8 %.

Astfel vedem ca turul doi poate fi unul de stinga/centru-stinga, intre Lupu si reprezentantul comunistilor. Insa o intelegere intre PLDM si PL  prin care ambele formatiuni l-ar sustine pe Filat , ar putea schimba datele problemei si acesta ar putea sa treaca in turul doi. In aceste negocieri un rol important ii va reveni lui D.Dungaciu, care ar putea sa-i convinga pe Ghimpu si Filat sa coopereze. De fapt masura randamentului lui Dungaciu va fi daca va reusi sau nu sa contribuie decisiv la continuitatea AIE si alegerea unui presedinte necomunist.

PCRM + PSD + PPCD = FSN (Frontul Salvarii Nationale)?

iulie 22, 2010

Am eu o cunostinta in mediul politic de la Chisinau care cind imi da cite o prognoza politica, la inceput imi pare incredibila, apoi majoritatea se adeveresc. In martie 2005 sursa imi spunea ca PPCD va vota pentru Voronin, iar Rosca va fi Presedintele Parlamentului si nu-mi venea sa cred. Daunazi acelasi om imi zice ca se coace un FSN moldovenesc pentru a participa la alegerile anticipate parlamentare, compus din PCRM, PSD, PPCD si alti aliati a lui Voronin. O alianta politica a patriotilor statalisti de la stinga la dreapta, asta se doreste. Sa ne aparam Patria! Prima mea observatie a fost ca nu cred ca Voronin il va lua pe Rosca in lista, caci ar putea pierde voturi de stinga in favoarea PD-lui de exemplu, insa omul imi spune „stai linistit ca asa va fi”. In legatura cu aceasta ipoteza mi-am adus aminte de ultimul seminar din iulie al Fundatiei Priznanie la care Voronin a declarat ca Selin si Rosca vor fi deputati. Nu ar mai mira pe nimeni, la cite s-au intimplat sa o vedem si pe asta.

In ce priveste lista de  miliardari, din start cind am citit stirea si clasamentul mi-am dat seama ca ceva nu-i curat. Lista e facuta de profesionisti, au amestecat unele adevaruri cu unele minciuni, ca sa para informatiile menite sa produca efect credibile. Astfel l-au plasat primul in top pe Gabriel Stati cu o avere estimata la circa 2,5 miliarde dolari, resind din faptul ca referitor la familia Stati a mai aparut citiva ani in urma in presa cifra de 2 miliarde, asta e informatie credibila. Apoi apare al doilea in top Vladimir Plahotniuc averea caruia se estimeaza la circa 2 miliarde dolari, tinind cont de faptul ca acesta are afaceri in domeniul petrolier si bancar se poate presupune ca si el este miliardar, sau cel putin undeva pe aproape. Iar pe locul 3 apare Premierul Filat cu 1,2 miliarde, iata aici e buba, scopul stirii a fost sa-l plaseze pe Filat in topul miliardarilor moldoveni, ca sa-l bage in gura lumii, care se va intreba de unde are banii, poate i-a cistigat in timpul mandatului de premier furind si acceptind mita, de ce nu sunt platite impozitele etc. Intr-o tara cu 3 milioane de oameni saraci e greu sa fii ales Presedinte cind esti miliardar. Electoratul va cauta sa voteze mai degraba cu unul sarac si cinstit. Iar Oleg Voronin cu „modesta” cifra de numai 700 milioane dolari e pozitionat abia pe locul sase, asa ca sa inteleaga electoratul ca vorbele urite despre afacerile familiei Voronin si miliardele furate nu sunt decit o fabulatie. Faptul ca stirea este o facatura am inteles-o atunci cind am accesat site-le forbes in engleza si rusa si nu am gasit nicio informatie din cele vehiculate de agentia rusa rosbalt. E ca si in bancul cu fetele popii. Acuma Filat poate sa se dezvinovateasca si sa zica ca nu este adevarat, dar lumea discuta ca fara fum nu iese foc si cine stie poate ca e adevarat ce se zice. Se apropie campania electorala si ne asteapta inca multe stiri senzationale despre politicieni.
Asta e, „compromatul” adunat si bine plasat in presa, este o arma electorala si face parte din instrumentele unei campaniii. Cine nu are „compromat”, sa-l caute.

P.S.

Apropo nu vrea vre-un miliardar din top, sau alti milionari, sa-mi sponsorizeze blogul cu 600 de euro? O nimica toata pentru cauza democratiei.

Lupta din blogosfera

iulie 20, 2010

As dori sa salut si eu aparitia in blogosfera a Presedintelui interimar Ghimpu cu mentiunea ca blogul sau apare la citeva zile de la lansare la categoria bloguri cu cresteri rapide, insa deocamdata inca nu este in primele 10 in clasamentul WordPress. Cer scuze d-le Presedinte dar dumneavoastra din punctul meu de vedere suntei mai degraba conservator decit liberal, prin prizma actiunilor si declaratiilor care le faceti. Pe liberali ii intereseaza mai putin valorile national-democratice, limba, eliberarea nationala si altele la care tineti d-a, ca sa nu-l citez si pe Eminescu despre „canaliile liberale”. Intrebati-l si pe Dungaciu, om destept sa vedeti si parerea lui. De asemenea doresc sa mentionez ca si citeva comentarii ale lui Traian Vasilcau, un publicist talentat, postate pe blogul sau au nimerit in primele 10 in clasament, de exemplu ultimul material „Din cauza lui Vlad” se afla astazi pe locul 10. Apropo, am fost colegi cindva prin 1986/87 cu Traian la Institutul pedagogic Ion Creanga si am locuit intr-un camin. Asemenea camin dezastru, pe fosta strada Patris Lumumba, mai ales grupul sanitar nu am vazut in viata mea nicaeri, nici chiar in regiunea Murmansc unde am facut armata. Eu am plecat pasnic de la MAE, pe cind Traianus este intr-o disputa publicistica cu fostul sau partid PLDM. E democratic, lupta de idei intre doi fosti colegi Traian de la Institutul Pedagogic si Premierul Filat, tot fost coleg, dar de la Iasi. Important e ca in lupta fratricida sa nu uitam si de dusmanii adevarati a neamului. Mi-a zis cineva ca din moment ce Filat va ajunge Premier nu o sa-l mai vad decit la televizor si a avut dreptate, dar nu ma supar. Cred ca e mai bine asa, caci eu sunt idealist iar Premierul Filat este pragmatic. Obiectiv Filat s-a descurcat destul de bine reesind din dezastrul pe care l-a mostenit de la comunisti, o tara in prag de faliment. Oricum nu o sa fiu eu cel care-l ataca dur pe Filat, cu toate ca unii ar plati bine pentru asta, caci fata de fostii colegi am o raspundere si o solidaritate morala si umana, pe timpuri cind am pornit in viata, fiind colegi ieram cu totii copii saraci si visatori. Insa imi mentin dreptul sa critic obiectiv pe oricine atunci cind consider necesar.
Iar eu cu comentariul Confruntarea intre cei doi vectori: euroatlantic (Dungaciu) si prorusesc(Tkaciuk) sunt pe locul 7 in topul Wordpres.  M-am deprins sa fiu pe primele 3 locuri dar de citeva zile in top se afla materiale ce se refera la moartea tragica a Madalinei Manole, Dumnezeu sa o ierte.
Asa sunt eu intelegator si pasnic si de asta pierd de multe ori in viata.

P.S.

Erica Zucek o fosta absolventa a Facultatii de drept de la Al.I.Cuza in calitate de organizatoare, m-a rugat sa anunt ca absolventii Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi, sunteti invitati sâmbata, 24 iulie 2010, la ora 13:00 la cafenea Green Hills Nistru, intersectia str. 31 august 1989 si M-t Banulescu Bodoni, la o intilnire de suflet intre absolventi .


Cele mai bune articole de prin WordPress.com

Bloguri cu creşteri rapide în WordPress.com

  1. Mihai Ghimpu: Sunt liberal, îmi place libertatea
  2. Pop Denis Roger
  3. Panseluta ganditoare
  4. Excursii Scolare
  5. Pixurile.
  6. Cele mai frumoase momente nu le petreci niciodata singur.
  7. Delia Filip

Confruntarea intre cei doi vectori: euroatlantic (Dungaciu) si prorusesc(Tkaciuk)

iulie 18, 2010

O stire senzationala tine primul loc in aceste zile vineri si simbata in cercurile interesate de politica la Chisinau si anume, cunoscutul sociolog Dan Dungaciu, fost subsecretar de stat in MAE a Romaniei, a devenit cetatean al Republicii Moldova si consilier al Presedintelui interimar Mihai Ghimpu pentru problemele integrarii europene.

Dungaciu este cunoscut in R.Moldova ca sociolog, analist politic si publicist. Fara indoiala ca este cel mai bun cunoscator si comentator al fenomenului R.Moldova din Romania. A fost mai multi ani comentator la ziarele Flux  apoi dupa “divortul” cu Iurie Rosca a trecut la ziarul Timpul . Este impreuna cu Socor si altii unul din sustinatorii si arhitectii votului care a ingropat PPCD pentru Voronin la 4 aprilie 2005. Apoi s-a reabilitat si si-a reparat greseala trecind de la Flux la Timpul,  sustinind publicistic victoria opozitiei anticomuniste si crearea AIE.

Dungaciu este antipodul lui Mark Tkaciuk, fiind euroatlantist convins care stie sa-si argumenteze temeinic  textele. Comparatia intre cei doi se cere, ambii fiind principalii consilieri prezidentiali, fiind si una care inseamna confruntarea intre cei doi vectori: euroatlantic (Dungaciu) si prorusesc(Tkaciuk) .

Timp de 8 ani de zile Tkaciuk fiind eminenta cenusie a lui Voronin a incercat sa reformateze RM, transformind-o intr-un satelit al Rusiei si incercind sa-i impuna un caracter plurietnic ca sa o indeparteze de Romania.

Dan Dungaciu vine la curtea Presedintelui Ghimpu in aceeasi pozitie de „eminenta cenusie”, dar are prea putin timp la dispozitie, doar citeva luni ca sa-si realizeze ideile. Este important faptul ca Dungaciu este in relatii foarte bune cu liderii PLDM, in special cu Premierul Vlad Filat si ar putea sa contribuie la relatii mai bune intre PL si PLDM, fapt important prin prizma alegerilor anticipate parlamentare dar si prezidentiale care se apropie.

Sa vedem ce-i va reusi.

Un Salvator contra Coca Cola(PLDM) – Pepsi Cola (PD) -Tuica(PL) sau Vodca (PCRM)?

iulie 14, 2010

Se apropie referendumul constitutional si alegerile anticipate. In aceste zile am discutat cu mai multa lume si majoritatea sunt pesimisti privind viitorul tarii si al oamenilor. Aceasta stare  este atestata de majoritatea sondajelor care arata ca circa 70% de respondenti nu au incredere in guvernare si considera ca lucrurile merg prost. Nimeni nu mai crede in fortele politice din R.Moldova, nici in cele de stinga populiste promotoare ale intereselor estului, nici in cele de dreapta care afiseaza idei proeuropene si proromanesti, majoritatea politicienilor fiind considerati corupti si profitori. Lumea merge la votare  pe principiul sa alegem raul mai mic. Chiar astazi m-am intilnit cu un cunoscut basarabean de-al nostru venit  in vizita la rude, care in prezent lucreaza de mai multi ani undeva prin Italia si care m-a intrebat: “ce se mai intimpla prin Moldova”?
I-am raspuns ca din anii 1990 nu s-au schimbat prea multe in R.Moldova, stam in continuare fermi pe baricadele identitare si lingvistice de vreo 20 de ani. Unii ne consideram romani, altii moldoveni, ne certam si ne murdarim prin mass-media iar rusofonii se amuza de razboiul nostru intern din cadrul etniei majoritare, mai toarna gaz pe foc dar sufera si suporta consecintele dezastruoase impreuna cu noi. Guvernarile care s-au succedat de la independenta incoace au devalizat si furat R.Moldova, care in prezent este cea mai saraca tara din Europa. Avem o nomenclatura si o elita hapsina si inculta care a slujit pe toti stapinii, incepind de la nationalistii proromani  si terminind cu comunistii filorusi, care in schimbul unor privilegii au fost complici la distrugerea R.Moldova si la furtul patrimoniului public. Cei care au fost la guvernare in R.Moldova si de stinga si de dreapta au devenit milionari si miliardari, unii in euro si dolari. Bineinteles ca nimeni dintre ei nu a fost tras la raspundere de catre Procuratura si organele de drept. Toata lumea stie ca in spatele partidelor stau oligarhii locali care nu se mai ascund demult, care le platesc facturile politicienilor si de fapt conduc din umbra tara. Iar in fata noastra zi de zi apar la televiziuni politicienii marionete ale oligarhilor si mint fara rusine vorbind de lupta impotriva coruptiei , justitie obiectiva si alte chestii fine. In RM nu se mai produce aproape nimic, industie nu avem demult, agricultura e distrusa, mincam rosii si mere din import. Am devenit o tara de consumatori de produse si valori din strainatate, ne salveaza de foame gastarbaiterii si donatorii gen UE, FMI si altii.

Datoria externa creste, salariile si pensile sunt simbolice. Traim pe datorie. Un stat falimentar, captiv, care isi caliceste cetatenii.
Ce facem mai departe?
Astazi avem la conducere aceasta alianta de conjuctura compusa din citeva partide, AIE, care a primit o grea mostenire de la fosta guvernare comunista. S-au mai auzit critici de la liderii AIE ca au primit  mostenire tara in prag de faliment, dar un rechizitoriu politicoeconomic al guvernarii comuniste asa si nu au fost in stare sa compuna. In ultimul timp se aud tot mai multe critici ca in cadrul guvernarii se vind functii, unii chiar spun si preturile, se mai spune ca unele partide AIE isi fac agenda curenta  la Moskova etc. Realizarile AIE sunt putine, putem sa recunoastem ca avem o deblocare in relatiile cu UE, ca avem o presa mai libera, ca exista mai multa libertate de exprimare si cam atit. In economie nu avem cu ce sa ne laudam, iar coruptia sistemica este la ea acasa in continuare. Depre justitie stim cu totii ca e rau, chiar Ministrul Justitiei a declarat ca spera ca  se va putea face ceva deja  in viitorul Parlament, caci in actualul e  imposibil. Apropo ati vazut ce a facut Curtea Constitutionala cu Decretul Presedintelui Ghimpu? Ce sa mai comentam?

Ce ne asteapta? Coca Cola(PLDM) – Pepsi Cola (PD) –Tuica(PL) sau Vodca (PCRM)?

In SUA sistemul politic e simplu dar genial, daca nu-ti place Partidul Democrat voteaza Partidul Republican, adica daca nu-ti place Coca Cola poti sa bei Pepsi-Cola. La noi e mai incurcat nitel. De la un timp incoace liderii AIE au inceput sa-si aplice reciproc lovituri sub centura. PL nu se mai suporta cu PLDM, Filat si Ghimpu se urasc sincer si nu scapa ocazia sa-si arate reciproc sentimentele. PLDM se pozitioneaza ca un partid proeuropean pragmatic, care vrea sa fie bine si cu „rusii” si cu „nemtii” iar in epizoadele cu 9 mai si 28 iunie s-a cam suparat pe Mihai Ghimpu si s-a pozitionat pe aceeasi linie cu stinga. Datorita structurii populatiei si simpatiilor electorale, PLDM are sanse sa acumuleze voturi atit de la electoratul de centru-drepta cit si de la cel centrist. PLDM-stii incearca sa impinga PL-ul in afara Parlamentului, dar nu au nicio sansa, caci PL ramine chiar si daca doar declarativ uneori, singurul partid mostenitor si promotor al ideologiei Frontului Popular din Moldova, care are pe agenda valorile national-democratice ale Miscarii de eliberare nationala. Mihai Ghimpu nu e scolit in Romania sau Occident, uneori mai gafeaza, dar spune lucrurilor pe nume, tine cursul ferm spre Romania si UE si asta va salva PL  si-l va aduce din nou in Parlament. Ar fi bine ca PL si PLDM sa depaseasa animozitatile si sa sustina un candidat comun la prezidentiale, astfel acesta trecind garantat in turul doi. Altfel, daca PL va inainta un candidat, Filat poate sa nu treaca in turul doi si o sa avem o finala de stinga, Lupu contra candidatului PCRM.

AMN-stii vazind ca partidul se ineaca, fug care si incotro, unii spre MAE altii spre PLDM, atentie, ultimul stinge lumina. PD unicul partid de centru-stinga din alianta, fiind in competitie cu comunistii pentru votantii de stinga, mai suporta partidele AIE, dar da semne ca vrea sa plece. Marian Lupu are sanse sa ajunga Presedinte ales, dar pentru asta mai intii trebuie sa treaca in turul doi, ceea ce astazi nimeni nu-i poate garanta.
Comunistii si Voronin chiar daca sunt in opozitie, si-au pastrat potentialul, partidul inca este puternic, propagandistic sunt in ofensiva si cu ceva sanse pot sa revina in toamna la guvernare. Mai mult decit orice procuratura, comunistii se tem de raportul comisiei prezidentiale privind  consecintele regimului comunist totalitar,  liderii PD ii salveaza, cu toate ca ar cistiga electoral, blocind adoptarea in Parlament a acestui document important pentru cunoasterea trecutului si educarea maselor. Si gafa cu boicotarea referendumului o sa-i coste citeva procente, caci si o buna parte a electoratului comunist sustine alegerea directa a sefului statului.

Ce combinatie vom avea dupa alegeri? Coca Cola cu Pepsi si cu Tuica, adica un AIE reformat? Sau Vodca/Cola/Pepsi, asa cum prorocea un oracol apropiat de Kremlin?

Voi mai reveni cu analize privind posibilele aliante intre partide.

Un Salvator contra Coca Cola(PLDM) – Pepsi Cola (PD)-Tuica(PL) – Vodca (PCRM)?

De mii de ani omenirea il asteapta pe Mesia sau un salvator .  Exista si pentru RM  o mica speranta, ca in rezultatul referendumului constitutional se vor organiza alegeri ale Presedintelui in mod direct de catre popor si atunci poate avea loc schimbarea adevarata, sa fie ales un Salvator din afara partidelor actuale care sa ne salveze de robie si saracie. Poporul va primi dreptul de a-si alege destinul si ar fi pacat sa-si iroseasca sansa. In realitate sansele unui candidat independent fara sustinerea unor structuri in teritoriu, din afara partidelor mari sunt minime. Insa in conditiile actuale dezastruoase ale RM daca ar aparea un candidat puternic din afara sistemului, cu mesaj credibil de reformare, integrare europeana, anticoruptie si cu sustinere puternica de la societatea civila ar putea sa incerce sa lupte pentru victorie. Asemenea cazuri au mai fost in istorie.
Apropo, cine poate fi Salvatorul contra Coca Cola(PLDM) – Pepsi Cola (PD)-Tuica(PL) sau Vodca (PCRM)?

OSCE apelează la Federaţia Rusă de a relua şi finaliza procesul de retragere a trupelor şi a muniţiilor de pe teritoriul R.Moldova

iulie 10, 2010

Adunarea Parlamentara a  OSCE a adoptat o rezolutie care sustine cererea Presedintelui interimar Mihai Ghimpu, de evacuare a trupelor si armamentului rusesc din regiunea transnistreana a RM.
In acest context putem afirma ca celelalte trei componente ale AIE au servit drept baza pentru declaratia Ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, care a declarat ca „orice pas inainte pe calea normalizarii situatiei este frinat de faptul ca, deocamdata, este neclar cine ia deciziile la Chisinău. Alianta care a venit la putere dupa alegeri nu reuşeste sa formuleze o pozitie unica”.

Astfel Lavrov confirma ca daca toate componentele AIE ar fi avut o pozitie comuna privind retragerea trupelor ruse atunci si Rusia ar fi abordat problema in consecinta. Problema deci e aici la Chisinau, daca clasa politica si in special cei de la guvernare ar urmari interesul national al R.M. si ar avea o pozitie comuna si consolidata fata de prezenta Armatei FR pe teritoriul RM atunci Rusia si Occidentul ne-ar putea ajuta sa rezolvam mai repede conflictul. Interesant in acest context este care va fi decizia Curtii Constitutionale care va examina luni constitutionalitatea Decretului lui Ghimpu, la solicitarea opozitiei comuniste. Ce va face CC in conditiile cind AP a OSCE a sustinut Decretul lui Ghimpu si s-a bazat pe el la adoptarea Declaratiei de la Oslo?

Apropo Rezolutia OSCE prin art.15, „Îndeamnă toţi participanţii procesului de reglementare a conflictului transnistrean să întreprindă consultări cu scopul transformării mecanismului curent de pacificare într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional (OSCE)”. Atita timp cit acordul de incetare a focului semnat de Eltin si Snegur in 1992 mai este in vigoare, nu putem sa dormim linistiti, caci separatistii in disperare de cauza oricind pot sa recurga la provocari.

Sesiunea Anuală a AP OSCE — Oslo 2010

/ Rezoluţie privind Republica Moldova

1. Reamintind rezoluţiile anterioare ale Adunării Parlamentare a OSCE privind Republica Moldova, adoptate mai devreme în timpul sesiunilor anuale,

2. Recunoscând progresul realizat în ceea ce priveşte asigurarea dezvoltării instituţiilor democratice în Republica Moldova,

3. Luînd act de impasul politic în privinţa alegerii unui şef de stat şi de necesitatea unui dialog politic mai intens în rîndul forţelor politice din Moldova,

4. Recunoscînd că existenţa unui conflict nerezolvat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova constituie o ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii în Europa şi în zona OSCE,

5. Reafirmînd angajamentul OSCE de a găsi o soluţie a conflictului transnistrean prin intermediul procesului de negocieri 5 +2,

Adunarea Parlamentară a OSCE:

6. Solicită reluarea discuţiilor de soluţionare în formatul 5+2, cu participarea mediatorilor din Federaţia Rusă, Ucraina, OSCE, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în calitate de observatori în stabilirea negocierilor;

7. Consideră că scopul principal în procesul de soluţionare al conflictului transnistrean constă în identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în componenţa Republicii Moldova în consolidarea şi asigurarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale, recunoscute internaţional;

8. Exprimă convingerea sa că procesul de democratizare pe întreg teritoriul Republicii Moldova ar contribui la realizarea acestui obiectiv;

9. Salută dorinţa OSCE, Uniunii Europene, Federaţiei Ruse, Ucrainei şi SUA de a contribui la reintegrarea ţării, precum şi angajamentul ei de a susţine reabilitarea post-conflictuală;

10. Îndeamnă guvernul Republicii Moldova şi administraţia regiunii transnistrene să îşi continue eforturile cu privire la Măsurile de Consolidare a Încrederii şi Securităţii în Moldova;

11. Subliniază faptul că intensificarea dialogului dintre diferite instituţii şi organizaţii publice de pe ambele maluri ale rîului Nistru, precum şi consolidarea contactelor directe interumane ar ajuta la creşterea încrederii şi siguranţei;

12. Apelează la Federaţia Rusă de a relua şi finaliza procesul de retragere a trupelor şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internaţional, precum şi cu angajamentele asumate în cadrul OSCE;

13. Salută munca importantă depusă de către Misiunea OSCE în Republica Moldova;

14. Reiterează disponibilitatea Grupului pentru Moldova al Adunării Parlamentare a OSCE în vederea susţinerii păcii, stabilităţii şi statului de drept în ţară, inclusiv prin oferirea suportului în dialogul politic în procesul de reglementare al conflictului transnistrean;

15. Îndeamnă toţi participanţii procesului de reglementare a conflictului transnistrean să întreprindă consultări cu scopul transformării mecanismului curent de pacificare într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional (OSCE).

http://www.e-democracy.md/parties/docs/mae/201007092/

Partidul rublei contra Aliantei pentru euro

iulie 4, 2010

Agenţia de presa Info-Prim si ziarul Timpul au publicat  fragmente din proiectul de Hotarire privind aprecierea istorica si politico-juridica a regimului totalitar comunist din RM.

Se stie ca  proiectul nu a fost examinat de catre legislativ la 28 iunie deoarece AIE a aminat examinarea proiectului de lege.

Parlamentul urma sa decida aprobarea urmatorului continut:

Art. 1. Se ia act de Raportul privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar din Republica Moldova, elaborat de Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 165-V din 14 ianuarie 2010 şi se aprobă concluziile şi recomandările acesteia;

Art. 4. Se interzice utilizarea noţiunii de „comunist” şi a derivatelor acesteia în denumirile partidelor politice, organizaţiilor social-politice, şi a instituţiilor şi întreprinderilor;

Art. 5. Se interzice utilizarea şi propagarea în scopuri politice a simbolului regimului totalitar comunist „secera şi ciocanul”, deopotrivă cu simbolurile naziste;

In legatura cu art.4 si 5 , de a interzice utilizarea notiunii comunist si a simbolicii comuniste, pe internet si facebook au aparut discutii , ce vor face comunistii daca totusi Parlamentul va adopta aceasta hotarire in sedinta din 6 iulie si care ar putea fi noua denumire si simboluri ale partidului?

Mi-am dat si eu cu parearea si am venit cu urmatoarea propunere pentru comunisti:

Deoarece Tkaciuk a declarat ca AIE este Alianta pentru EURO(Alians za evro), prin deductie logica inseamna ca PCRM este Alianta pentru rubla(Alians za rubli). De aici si propunerea pentru PCRM ca denumirea partidului sa fie Partia rublea – Partidul rublei, iar simbolul partidului – rubla ruseasca.

Consider ca in acest mod si electoratului ii va fi mai usor sa voteze la alegerile anticipate, in dependenta de preferinte pentru euro sau pentru rubla ruseasca. Sa fie deci un vot constient pe axa est-vest  in dependenta de vectorii geopolitici si de valuta preferata.

O alta propunere venita din partea unui utilizator de internet a fost ca comunistii sa nu-si schimbe abreviatura care le aduce voturi si sa pastreze PCRM, adica Partidul Capitalistilor din R.Moldova. Ce ziceti?