Alegerile parlamentare anticipate in R.Moldova pot avea loc doar dupa data de 16 iunie 2010

Dupa ratarea alegerii candidatului Marian Lupu la Presedintia Moldovei, apare intrebarea, ce urmeaza mai departe? Mai multi cititori ai blogului mi-au solicitat sa-mi exprim opinia. Am studiat atit declaratiile partilor cit si legislatia in vigoare si iata ce am constatat. Comunistii au declarat prin unii reprezentanti ca Presedintele interimar trebuie sa declare de urgenta alegeri parlamentare anticipate, in timp ce domnul Ghimpu a sustinut ca alegerile parlamentare anticipate pot avea loc abia la trecerea unui an de la dizolvarea Parlamentului.

Art.78 al Constitutiei , alineat 5) prevede ca “dacă şi după  alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu  va  fi  ales,  Preşedintele  în  exerciţiu  dizolvă  Parlamentul  şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament” iar art.85, dizolvarea parlamentului, spune foarte clar ca “ În cursul  unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată”.

In sprijinul Constitutiei vine si     legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, articolul 10, alineatele 2 si 3 care stipuleaza:  (2) Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu este ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data pentru desfăşurarea alegerilor în noul Parlament.
    (3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Următoarea dizolvare a Parlamentului poate avea loc numai după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.
[Art.10 în redacţia LP49-XVIII din 30.10.09, MO159/03.11.09 art.472]
Ultima dizolvare a Parlamentului s-a produs in baza Decretului nr.2243 a Presedintelui privind dizolvarea Parlamentului care a stabilit in art. 1. – Parlamentul de legislatura a XVII-a se dizolvă pe data de 16 iunie 2009.
Astfel alegerile parlamentare anticipate in R.Moldova pot avea loc doar dupa data de 16 iunie 2010.

Insa dupa cum stim citiva deputati comunisti au atacat la Curtea Consitutionala prevederile art.10 din legea cu privire la procedura de alegere a presedintelui R.M. si suntem in situatia de a astepta decizia CC care va stabili definitiv cine are dreptate. Conform legii CC are la dispozitie pina la 6 luni pentru a pronunta o decizie, asa ca mai avem de asteptat pina atunci.

rmihaes@yahoo.com

Anunțuri

8 răspunsuri to “Alegerile parlamentare anticipate in R.Moldova pot avea loc doar dupa data de 16 iunie 2010”

  1. fedea Says:

    Cine-i cu puterea, acela e si cu dreptatea. Asa ca nu mai faceti trimiteri la articole din legi si Constitutie. Ele pot fi interpretate dublu.
    Si acel care are putere o interpreteaza asa cum ii convine. Daca era in interesul AIE ca alegerile sa fie cit mai degraba apoi,Romane aveai sa tipi in gura mare ca anul se finalizeaza la 31.12 2009 si respectiv la 1.01 2010 parlamentul trebuie dizolvat.
    Da chiar si in situatia actuala unora le este frica ca CC poate da dreptate PCRM si drept salvare, se incearca de a intinde la maxim timpul in care CC poate lua o decizie.

  2. Esand Says:

    situatii pot aparea diferite, si acum cum poti explica urmatorul fapt cind odata nu se va vota in ianarie si se va astepta desfiintarea parlamentului in decembrie iar alta data,nu se va vota in noiembrie si se va desfiinta tot in decembrie ,pricepi ca nu se va tine cont de an calendaristic.

  3. ionel Says:

    cu cit mai tirziu vor avea loc alegerile cu atit mai bine pentru democrati. Voronin vrea alegeri cit mai repede intelegind ca partidul se dezintegreaza. Jos comunistii

  4. Vitalie Says:

    Presedintele interimar Mihai Ghimpu trebuie sa declare ziua alegerilor anticipate pe 16 iulie 2013.

    Constitutia RM prevede doar termenul minim, dar nu prevede termen maxim.

    Deci stimate Presedinte dizolvati parlamentul pe 16 iulie 2013.

  5. Anatol Marin Says:

    D-le Roman Mihaes!
    Imi cer scuze ca nu e la tema,dar au inchis Curaj.net pentru ca au publicat informatie despre niste ofiteri participanti activi la represiile contra tinerilor dupa 7 aprilie ce au fost inaintati in grad,posibil va servi ca motiv de inspiratie pentru un nou articol al dumneata.
    Consider necesara o explicatie.
    Persoanele care s-au indignat fata de instalarea unor simboluri a religiei evreilor în fata mon.lui Stefan cel Mare au anumite prejudecati fata de aceste simboluri,au considerat reesind din conceptiile d-lor o lezare a memoriei neamului romaanesc,poate chear o blastemie.Trebuie ca persoanele ce au instalat acele simboluri sa ee în consideratie dispozitiile din societate, inainte de a instala.Inchipuiti-va ca in fata monumentului vor veni si isi vor innstala simboluri religioase si budistii,si musulmanii,si adeptii unor credinte din Africa si Amazonia etc.Daca ei inlaturau acel simbol evreesc din inccinta unei sinagogi de la noi,eram de acord ca atacul asupra acestor simboluri este antisimetism.Daca presupunem ca budistii sau musulmanii isi instalau un simbol religios de al lor in fata monumentului lui Stefan cel Mare si acesta era inlaturat de niste persoane,nu se facea atita mediatizare a subiectului,acei vinovati de inlaturare nu erau etichetati ca „antisemiti” si invimuiti in huliganism.Sunt sigur ca adeptilor altor religii nici nu le-a venit prin cap sa-si instaleze simbolurile lor religioase in fata monumentului mentionat.Reprezentantii comunitatii evreesti trebuie pe viitor sa fie mai atenti unde isi instaleaza simbolurile lor,nu sa se autovictimizeze permanent,cu comportamentul ce si-l permit mai degraba vor trezi reactii antievresti decit ca evreii sa fie respectati mai mult de alte etnii.
    Anat.Marin

  6. Anatol Marin Says:

    Propun ca o manifestare de toleranta faţă de alte religii şi culte sa facem apel catre reprezentanţii lor sa-şi aducă toţi simbolurile lor religioase si sa-i rugam sa le puna cît mai curînd în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare.De ce de acest privilegiu să se bucure numai evreii?Închipuiţi-vă, dragii mei,monumentul lui Stefan cel Mare înconjurat cu simboluri musulmane,budiste,brahmaniste,a diferitor popoare din Amazonia,Africa,Noua Zelandă,Australia etc.Doar toate aceste popoare au atîtea sărbători frumoase,de ce ele nu ar avea dreptul ca evreii sa-şi instaleze simboluri religioase în faţa monumentului lui Stefan cel Mare?
    Jurnaliştii de pe pe mapamond ar veni şi ar filma acest monument şi ar face reclamă Republicii Moldova ca stat cu cea mai mare toleranţa religioasă,iar SUA şi Uniunea Europeana zilnic ne-ar trimite invitaţii pentru această dovadă de toleranţă ca să fim cît mai grabnic primiţi ca stat cu drepturi egale în aceste uniuni de state.La treabă băeţi!
    Anatol Marin

  7. Lancaster Says:

    Cea mai bună soluţie ar fi un referendum pentru modificarea Constituţiei, astfel încât preşedintele să fie ales prin vot direct, exact ca în Franţa sau ca în România. Iar dizolvarea Parlamentului nu va mai fi necesară. La urma urmei, acesta nu şi-a pierdut în 3 luni legitimitatea electorală, el chiar reflectă voinţa electoratului.

    Prevederea constituţională care impune dizolvarea Parlamentului în cazul imposibilităţii de a alege şeful statului e doar o găselniţă „originală” a unor oameni educaţi în comunism, care încercau să dea o aparenţă de democraţie unei Constituţii care tocmai luase dreptul poporului de a-şi alege prin vot direct preşedintele.

  8. alena Says:

    nic un comentariu nu vrea sa fac. da dupa cate am intseles d- Lancaster are dreptate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: