Archive for Iulie 2009

Moldova redivivus. Patru scenarii postelectorale

Iulie 30, 2009

Este oficial, confirmat de CEC, comunistii au pierdut alegerile parlamentare din R.Moldova, acumulind 48 sau chiar 47 mandate de parlamentari. Moldova s-a trezit, rata de participare a fost si mai mare ca la 5 aprilie. Sa le multumim tinerilor care s-au mobilizat si au venit la vot masiv, facind posibila infringerea comunistilor. Asa cum presupuneam mai devreme Marian Lupu le-a aplicat fostilor colegi de partid lovitura mortala electorala. Incercati sa plusati 45% ale PCRM plus 10 % ale lui Lupu, fara 3% ale PD, sa vedeti ce era sa se intimple daca nu pleca Lupu din PCRM. Cele trei partide de opoziție, PLDM, PL și AMN au obținut 40 de mandate față de 41 în Parlamentul ales la 5 aprilie si astfel si-au repetat scorul electoral. Opinia mea este ca Lupu nu a luat voturi de la PL, PLDM, AMN. Electoratul AMN care a scazut de la aproape 10% la 5 aprilie cu circa 3% a mers mai degraba spre PLDM si PL care si-au marit rezultatele fata de 5 aprilie.

In aceste conditii se prefigureaza 4 scenarii postelectorale :

1.Coalitia de uniune nationala.
Acest scenariu a fost propus de Voronin si are cele mai mici sanse sa fie realizat. Partidele liberale nu-l vor agrea din mai multe motive. Acest scenariu ar legitimiza guvernarile comunistilor din ultimii 8 ani si ar decredibiliza cele 3 partide liberale in fata electoratului anticomunist.

 2.Coalitie bilaterala PCRM-PDM?
Matematic aceasta coalitie de stinga si centru-stinga ar putea alege Presedintele tarii si ar putea guverna fara cele 3 partide liberale. In acest context depinde foarte mult de pozitia celor 3 partide liberale, cit de flexibile vor fi cu PD-ul si cit vor putea sa-i ofere acestuia . Daca PCRM va fi mai generos  nu este exclus ca PD in extremis  sa accepte o coalitie bilaterala.

3. Coalitie PD+PL, AMN, PLDM?
Aceasta coalitie care are 53 mandate suficiente ca sa aleaga spikerul Parlamentului, ar putea sa fie una de compromis centru-stinga/centru -dreapta cu conditia  sa se inteleaga in privinta persoanei care va ocupa pozitia de Presedinte al Parlamentului. Ulterior ar putea sa le propuna comunistilor sa fie votat un presedinte apolitic pentru deblocarea situatiei de criza politica.

4. Este posibil si al patrulea scenariu in care la vedere nu se va  forma nici o coalitie de guvernare si se va vota ca si in CMC, de la caz la caz. Pot sa fie coalitii ad-hoc pentru alegerea Presedintelui Parlamentului, apoi pentru alegerea Presedintelui tarii. Nu exclud ca PD ar putea vota un Presedinte al Parlamentului cu troica liberala si un Presedinte al tarii cu PCRM. In R.Moldova totul este posibil, realitatea bate filmul.

Calea spre libertate: de la 5 aprilie la 29 iulie

Iulie 27, 2009

Suntem cu totii  implicati in doua campanii electorale , alegeri la termen si anticipate. Aceste campanii sunt  diferite ca intensitate dar au aceeasi miza : eliberarea Basarabiei de neocomunism si europenizare sau transnistrizare ? Fara indoiala ca ziua singeroasa de 7 aprilie este una simbolica. Este ziua despartirii de trecut, tinerii Moldovei au protestat si au declarat ca nu mai doresc sa suporte un regim nedemocratic  si antiromanesc. Odata la 20 de ani Basarabia exploadeaza si isi cere drepturile, ziua de 7 aprilie 2009 nu ar fi avut loc daca in 1989-91 nu ar fi fost furata revolutia in rezultatul careia a cazut URSS si RM si-a dobindit independenta. La 7 noiembrie 1989 la orele 7 dimineata un grup de aproximativ 30 de tineri ne-am asezat in genunchi in fata tancurilor sovietice si cintam imnul revolutiei din 89 “Cind a fost sa moara Stefan”. Atunci am fost batuti insa tancurile s-au oprit iar mai tirziu a cazut si imperiul sovietic.Rezultatul guvernarilor neocomuniste il cunoastem: Tarile baltice sunt in UE si NATO iar RM este in CSI.
Revolutia din 89 a fost furata de nomenclatura, liderii FPM inexplicabil i-au oferit puterea lui Snegur, care a piedut puterea in favoarea centristului filorus Lucinschi cel care  l-a creat si l-a adus la putere pe comunistul Voronin. Asfel a fost restaurat un regim neocomunist in RM in secolul 21!
La 7 aprilie 2009 mii de tineri au cerut libertate, au fost batuti si ei insa la 29 iulie basarabenii datorita curajului tinerilor pot sa-si recapete libertatea prin vot!

Este cert ca in perioada postelectorala va fi nevoie de crearea unei coalitii de guvernare. Urmatorii 4 ani vor fi ani grei de tranzitie in care este importanta identificarea unui consens national pentru europenizarea R.Moldova. De la Parteneriatul Estic trebuie sa mergem catre statutul de tara asociata UE.  Mergeti la vot, sa nu permitem inca odata politicienilor sa ne fure viitorul european!

Moldova trezeste-te!Sa ne cinstim eroii!

Iulie 17, 2009

mae1la 16 iulie  Mişcarea Acţiunea Europeană, a lansat brosura” Povestea unui erou” fiind descrierea vietii primei victime ale protestelor din 7 aprilie, Valeriu Boboc. Actiunea a avut loc in fata Spitalului municipal de urgenta, fiind prezenti membri MAE si reprezentantii presei. Trebuie sa ne cunoastem si sa ne cinstim eroii. Libertate Moldovei!

Propunem modernizarea statului, un stat cu adevărat democratic, care să guverneze pentru popor

Iulie 12, 2009

Se apropie data de 29 iulie atunci cind electoratul moldovean este chemat sa-si decida soarta. Populatia R.Moldova in mare parte a luat calea pribegiei si a fost adusă la starea de cea mai săracă şi umilită  din Europa.
Ne paste pericolul transnistrizarii, ceia ce inseamna ca se poate intimpla sa fim lipsiti de alfabetul latin, limba romana de stat, chiar si de independenta si suveranitate. Propaganda comunista minte, nu exista pericolul unirii cu Romania care este tara membra UE si NATO si se stie ca acestea accentueaza permanent ca sustin integritatea teritoriala si independenta RM. Mai degraba  exista pericolul real al transnistrizarii prin impartirea puterii la Chisinau intre nomenclatura actuala si cea transnistreana  in frunte cu Smirnov si Antiufeev. Reglementarea transnistreana trebuie sa se bazeze pe legile adoptate de Parlamentul de la Chsinau la 22 iulie 2005, prin care este prevazuta decriminalizarea , demilitarizarea si democratizarea regiuni transnistrene.
Statul moldovenesc a fost de la început şi continuă să fie un stat falit, mafiotizat, care trebuie modernizat si înlocuit cu un stat democratic, un stat al democratiei populare.

Acest stat  a încălcat, în mod sistematic Constituţia, propriile legi şi hotăriri de guvern,  libertăţile şi drepturile cetăţenilor, fără să răspundă, în nici un fel în faţa cetăţenilor pentru abuzurile sale. Cel mai bine esenta totalitara a statului s-a manifestat dupa 7 aprilie cind circa 3 mii de cetateni a R.Moldova au fost supusi torturilor, tratamentelor degradante, arestarilor abuzive si nimeni nu poarta nici o raspundere pentru faradelegi si abuzuri.
Clasa politică moldoveneasca, constituită in mare parte din foştii securişti şi activişti comunişti s-a înregimentat în diverse partide, care prin discursuri şi lozinci acoperă întreg spectrul politic , avind însă toate un scop comun:  îmbogăţirea  guvernanţilor, prin însuşirea averii publice, prihvatizari frauduloase , abuzuri etc.

 Prin manipularea informaţională a cetăţenilor a fost instaurat un stat care nu guvernează si nu exercită puterea statală în interesul poporului,  dimpotrivă,  este un stat autocratic, dictatorial.

Trebuie sa trecem de la liberalis­mul salbatic sau capitalismul salba­tic, la un capitalism popular, eficient economic.

Trebuie sa promovam cele trei valori sociale şi politice ale democraţiei creştine – libertatea, solidaritatea şi egalitatea oamenilor.
Doresc sa promovam in aceasta campanie electorala o alternativă care să permită poporului să iasă din mizeria materială şi morală în care se află şi să păşească pe calea prosperităţii şi civilizaţiei, alături de celelalte naţiuni ale Europei.
În aceste condiţii, singura soluţie prin care vedem posibilă recucerirea puterii politice de către cetăţeni, este formarea unei majorităţi parlamentare necomuniste, care sa cuprinda si adepţi ai doctrinei politice populare,  care să legifereze si sa guverneze în favoarea drepturilor şi libertăţilor  cetăţenilor ţării.

Judecatoria Riscani a decis sa-l elibereze pe Johnatan Jerusalayem Netanyahu

Iulie 10, 2009

netahyahuAstazi 10 iulie judecatoria Riscani mun.Chisinau a decis sa respinga demersul procurorului privind prelungirea mandatului de arest si  sa-i aplice invinuitului masura preventiva sub forma de liberare provizorie sub control judiciar. Insa Johnatan Jerusalayem Netanyahu va fi eliberat abia pe data de 13  iulie ora 18 cind expira mandatul de arest, cu conditia ca Procurorul sa nu atace cu recurs iar Curtea de Apel sa admita recursul.

Partidele din Moldova trebuie sa-si gaseasca parteneri in Parlamentul European si in marile familii politice europene si mondiale

Iulie 9, 2009

Dupa ce am aderat la MAE unii cunoscuti imi declara ca e bine ca ne-am lansat in campania electorala ca sa ne prezentam mesajul electoral si echipa, insa ar fi bine sa ne retragem din competitie cu citeva zile inainte, ca sa nu dam votul comunistilor prin redistribuire. Consider necesar sa vin in acest sens cu unele explicatii. Contextul alegerilor din 5 aprilie a fost unul, a celor din 29 iulie este altul. La 5 aprilie comunistii s-au prezentat cu toata garnitura, fiind o echipa de monolit in care duetul Lupu- Voronin asigura continuitatea generatiilor si transfera in ochii electoratului o legatura in care Lupu era privit ca succesorul tanar si democrat  al batrinului dictator Voronin si multi oameni chiar si de centru au votat PCRM crezind ca Lupu va deveni Presedinte. Insa Voronin nu l-a propus pe Lupu la postul de presedinte al RM, care ar fi putut sa gaseasca citeva voturi la partidele liberale , stiind ca nu o sa poata sa-l manipuleze, iar Greceanii nu a fost votata de opozitie. Este evident ca la alegerile din 29 iulie avem alta situatie politica, o parte din stabii comunistilor in frunte cu Lupu au parasit corabia PCRM care incepe sa se scudunde. Atentie, lovitura Lupu pentru PCRM ar putea fi mortala! PD si Lupu sunt sustinuti tacit sau deschis de principalele grupuri de interese din anturajul lui Voronin. Proiectul Lupu  este sustinut si de Vladimir Socor care este o persoana importanta in anturajul Partidului Democrat din SUA, comentariile si sugestiile sale fiind deseori transformate in decizii politice la Chisinau.  Sa ne amintim de 4 aprilie 2005, atunci cind Socor a fost unul din arhitectii coalitiei monstruoase intre PPCD, PSL si PCRM dar care a esuat in democratizarea R.Moldova. La 4 aprilie 2005 Voronin si PCRM au primit ajutorul Occidentului dar si a Romaniei de a moderniza partidul, schimbindu- i denumirea, doctrina si de a infaptui reformele asumate in baza Acordului Moldova-UE semnat in luna februarie. Astazi stim ca integrarea europeana a fost mimata, in rezultat RM a ratat asocierea la UE, fiind declasata la nivelul Belarus si Armenia in cadrul Parteneriatului Estic. Proiectul Marian Lupu lider PD are inca multe necunoscute dar este si o incercare  de a repara momentul 4 aprilie 2005 si de a-i retrage sprijinul politic lui Vladimir Voronin care a tradat interesele SUA si UE si merge doar pe mina Rusiei, incercind o rasturnare a echilibrului politic intre marile puteri in favoarea Rusiei. Recent Lupu a declarat ca Voronin dupa alegerile din 29 iulie nu mai trebuie sa pretinda la nici una din cele trei cele mai importante functii in stat. La 18 martie 2009 Voronin si-a semnat sfirsitul carierei politice, atunci cind a fost de accord cu stationarea trupelor ruse pe teritoriul RM pe un termen nedeterminat, demolind intelegerile de la Istanbul din 1999, semnate de Eltin. Miza lui Voronin pe Rusia se va dovedi neproductiva, Putin niciodata nu-l va erta pe Voronin pentru nesemnarea Memorandumului Kozac si pentru alte fronde. Astfel soarta PCRM este clara, acest partid nu poate acumula mai mult de 35% si depinde de scorul celorlate partide si de negocierile postelectorale cum va arata viitoarea guvernare. Sa speram ca comunistii au inteles ca falsificarea alegerilor nu mai poate trece neobservata si ca nu vor dori sa arunce  tara in haos.
In acest nou context preelectoral este complet alta si soarta partidelor de centru-dreapta. Obiectivul comun este debarcarea comunistilor de la guvernare. Asa cum bine a zis Anatol Petrencu este un mare esec nealcatuirea Listei Nationale sau Listei Comune a celor trei partide liberale PL, PLDM , AMN. In acest caz ecuatia ar fi fost simplificata la trei actori electorali parlamentari PCRM, PD si Lista comuna, situatie in care PD ar fi decis soarta guvernarii venind sa creeze o coalitie sau cu PCRM sau cu Lista Comuna. Alta este insa realitatea, egoismul de partid a prevalat asupra interesului national , partidele liberale merg separate in alegeri(frate frate, dar brinza e cu bani) si in acest caz ele nu mai pot pretinde sa nu participe la alegeri MAE si PNL. Iar participarea MAE in alegeri nu are cum sa favorizeze PCRM pentru ca a aparut factorul Lupu care va restringe votul pentru comunisti si va juca rolul de joker in alcatuirea viitoarei guvernari. In acest caz este loc pentru o competitie intre programele si echipele partidelor de centru-dreapta stiindu-se bine ca situatia pe acest segment nu este limpede. Astfel MAE nu trebuie sa raspunda pentru cele 4 partide liberale PL, PLDM, AMN si PNL care vin din aceasi familie politica liberala si nu pot sa se uneasca in unul sau doua partide mari, care sa nu deruteze electoratul. Asa cum se prezinta si sunt percepute PL si PNL ar putea fuziona intr-o zi fiind mai apropiate ca mesaj. De asemenea PLDM si AMN ar putea fuziona, Filat si Urechean fiind lideri mai de centru cu experienta nomenclaturista. In cazul MAE care impartaseste doctrina populara, ne ramine sa le dorim partidelor liberale sa gaseasca limba comuna intre ele, noi dorind sa ne fortificam identitatea noasta specifica, sa stabilim legaturi si acorduri de colaborare cu partide similare din Romania, Ucraina si alte tari, de exemplu cu PDL si Partidul Iuliei Timosenco si cel mai important sa devenim membru asociat a PPE.  A venit timpul ca partidele din RM sa se maturizeze si sa-si gaseasca parteneri in Parlamentul European si in marile familii politice europene si mondiale.

Miscarea Actiunea Europeana a depus documentele la CEC

Iulie 6, 2009

Recent am devenit membru al MAE si am fost ales si in Consiliul national al partidului. De mai multi ani eram intrebat cind ma implic in politica si acum consider ca a venit momentul. Ma simt bine in acest partid de orientare populara, cu o echipa de oameni onesti, fiind si eu un sustinator al PPE care conduce Parlamentul European si implicit si UE.
La 6 aprilie MAE a depus actele la CEC pentru a fi inregistrat in calitate de concurent electoral, eu fiind pe locul 5 in lista de candidati. Opinia mea sincera este ca MAE are de jucat un rol distinct si important in viata politica moldoveneasca si are toate sansele in viitor sa devina un partid mare, de guvernare.
Neparticiparea MAE in alegerile din 29 iulie ar fi dus la disparitia partidului de pe scena politica. Un partid fara pondere electorala nu poate negocia nimic in afara de autolichidare sau fuziune cu alti subiecti politici. 

Mai multe detalii voi oferi dupa conferinta de presa de miine 7 iulie de la sediul partidului.

Miza electoralei din 29 iulie : transnistrizare sau europenizare ?

Iulie 4, 2009

Lumea asteapta raspuns la intrebarea care este totusi miza alegerilor din 29 iulie?Basarabenii trebuie sa aleaga la 29 iulie daca raminem in Parteneriatul estic impreuna cu Belarusi sau parasim plutonul codasilor si treptat ne integram in UE.
Populatia  asteapta de la partidele politice solutii anticriza si este nevoie de conciliere nationala si stabilitate politica dupa alegerile parlamentare anticipate.  Pentru conciliere nationala trebuie eliminate  restricţiile la adresa persoanelor, care deţin multiplă cetăţenie. De asemenea e necesara o amnistiere a persoanelor care au participat la evenimentele din 7 aprilie.
Criza economica si politica de proportii poate aduce tara in pragul catastrofei umanitare ce ar fi doar in folosul regimului separatist de la Tiraspol.

Astazi RM este un protectorat mixt in care influenta marilor actori Rusia, UE si SUA este impartita.  RM este implicata deopotriva si in CSI-ul prorusesc si in Parteneriatul Estic lansat de UE. In ultimul an insa se observa o tendinta a regimului comunist de a favoriza Rusia, in special dupa Declaratia comuna din 18 martie de la Moskova a Presedintilor Medvedev si Voronin , urmata de promisiunea lui Putin de a oferi un credit de 500 milioane dolari. Pericolul transnistrizarii RM in aceste conditii este iminent.

Rusia  va sustine partidele care opteaza pentru neutralitate, (con)federalizare si parteneriat strategic in cadrul CSI. Victoria PCRM –lui si PDM-lui in alegeri ar putea ridica cota de influenta a Rusiei in R.Moldova la circa 80%.

Este evident ca UE, SUA si Romania ar fi cointeresate ca rezultatele electorale sa fie mai echilibrate si sa fie formata  o guvernare a opozitiei sau de coalitie  in care sa participe si partide proue si pronato.
In aceste conditii
R.Moldova trebuie să profite din plin de integrarea României în NATO şi UE şi să stabilească un parteneriat strategic ROMÂNIA-MOLDOVA. Şansa nostră de integrare în UE este legată fundamental de evoluţia pozitivă a relatiilor cu România.
O condiţie primordială pentru normalizare şi integrare europeană este reglementarea conflictului transnistrean. Europa Unită trebuie să-şi asume problema reîntregirii teritoriale a R.Moldova, inclusiv şi a garanţiilor postconflict: militare, politice şi economice. Trebuie să convingem populaţia de dincolo de Nistru că în Moldova exista o democratie in care se respecta drepturile omului si ale minoritatilor nationale.

In termen de maxim 12 luni de la alegerile din 29 iulie trebuie petrecuta revizuirea Constitutiei R.Moldova astfel incit dreptul de a alege Presedintele tarii sa-i fie redata poporului .

De asemenea trebuie modificata legea privind CEC, astfel incit aceasta instituie sa fie depolitizata si sa includa si reprezentanti a societatii civile.

Astfel intrebarea ramine deschisa : R.M. in UE sau in CSI?

Libertate Moldovei!Salutari fierbinti din Cimislia.

Iulie 2, 2009

In ultimele doua saptamini am poposit pentru citeva zile la Cimislia, localitatea mea de bastina. Am ajutat-o pe mama, profesoara de limba romana la liceul Mihai Eminescu, sa faca reparatie in casa parinteasca.   Am dat citeva telefoane si rapid am organizar o „brigada” din patru specialisti in reparatii, unii dintre ei avind experienta in Italia si Rusia. Cimislia este un orasel ingrijit, centru raional cu toate comoditatile civilizatiei urbane, in care locuiesc circa 18 mii de oameni. M-am intilnit cu mai multa lume , colegi de clasa, vecini etc. Inevitabil s-au incins discutii pe diferite teme, inclusiv despre politica.

Un sudor de nationalitate ucrainean B. care a executat unele lucrari la noi in casa mi s-a destainuit ca a votat la alegerile trecute cu PCRM crezind ca Marian Lupu va deveni Presedintele tarii. Insa la intrebarea mea daca va vota PDM unde in prezent Lupu este primul pe lista, a declarat ca inca nu este decis nici el, nici cei care ii mai cunoaste ca au votat cu comunistii in Cimislia, a zis ca se va decide in ultimul moment, depinde si de dezbaterile electorale, sa vada cum se vor prezenta PCRM si PDM. Insa are un fecior care lucreaza in Marea Britanie la constructii si doreste ca Moldova sa fie mai aproape de Europa si oricine ar veni la putere sa fie libertate de miscare, sa nu se inchida hotarele.

La un suc cu citiva tineri parerile s-au impartit, unii sustin AMN, altii PLDM sau PL. Tineretul din Cimislia doreste fara rezerve integrarea R.M in UE. Majoritatea tinerilor sunt plecati la studii sau la munca peste hotare.

O vecina pe care o tin minte de cind eram mic i-a declarat mamei ca va vota pentru PCRM, pentru prietenia cu Rusia.  Aceasta vecina impreuna cu sotul ei are doi copii plecati in Italia la munca care de fapt ii intretin. Insa si ea a declarat ca vrea sa fie libertate in tara, pentru copii si nepotii sai.
Astfel oamenii din Cimislia de diferite culori politice pledeaza pentru libertate!

P.S.

In anii 1987-1989 cind imi satisfaceam serviciul militar, scrisorile mamei pe care le asteptam cu nerabdare incepeau intotdeauna cu „Salutari fierbinti din Cimislia!”