R.Moldova poate sa devina un protectorat rusesc si bantustan european

Declaratia de la Moskova semnata de Presedintele Voronin,impreuna cu Medvedev si Smirnov a venit pe neasteptate pentru majoritatea comentatorilor fenomenului politic moldovenesc. Vladimir Socor unul din sustinatorii fermi a politicii presedintelui moldovean pe subiectul transnistrean a declarat  la radio Europa Libera : „ in declaraţia comună iscălită de cei trei, domnul Voronin, practic, a renunţat la poziţiile promovate chiar de dînsul începînd cu anul 2004 pîna la 18 martie 2009. Domnul Voronin a semnat această declaraţie care nu conţine nici o referire la suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, nici măcar de ochii lumii”.  S-a mentionat deja ca prin declaratia pe care a semnat-o, Voronin recunoaste Tiraspolul ca parte egala la negocieri, mai grav Smirnov se poarta ostentativ si in pofida cedarilor lui Voronin declara ca Transnistria vede unica solutie in independenta fata de RM! Ce s-a intimplat cu Presedintele Voronin care nu demult il declara pe Smirnov capul unui regim criminal? Prin acest nou format 2+1 formatul de negocieri 5+2 pentru Transnistria este coborit doar la nivelul de  acceptare a intelegerilor intre Rusia/RM/Transnistria. Cel mai grav insa prin aceasta declaratie Vladimir Voronin  a acceptat pe termen nedeterminat prezenta militara ruseasca pe teritoriul Republicii Moldova. Peste o zi vine si PSD-ul cu o declaratie socanta – sa cedam regiunea transnistreana FRuse pe un termen de 30 de ani in concesiune! Sa fi fost coordonate aceste doua declaratii ale lui Voronin si ale PSD de catre strategii Kremlinului?

Expertul Nicu Popescu declara ca “Republica Moldova de fapt loveste politic in angajamentele de la Istambul, care vorbeau despre o retragere neconditionata a trupelor rusesti si iata ca insasi Republica Moldova submineaza aceste obligatii internationale ale Federatiei Ruse, oferindu-i atat scuza pentru a-si pastra trupele militare in Moldova, cat si interesul de a prelungi procesul de reglementare a conflictului transnistrean pentru o perioada cat mai lunga”. Apare o intrebare logica de ce  Republica Moldova renunta la formatul 5+2 si merge in formatul 2+1 care o dezavantajeaza? Sa fie la mijloc doar ratiuni electorale asa cum afirma unii? Se simte Voronin si PCRM devansat in alegeri de partidele liberale si se teme de trecerea in opozitie? Poate oare Medvedev si Putin sa le ofere comunistilor sansa sa guverneze in coalitie cu alte partide prorusesti de centru-stinga dar si de centru-dreapta dupa 5 aprilie? Raspunsul la aceste intrebari il vom afla dupa 5 aprilie 2009. Se poate intimpla ca dupa Declaratia de la Moskova sa asistam la crearea unuei coalitii de guvernare anticriza, neasteptata, care sa cuprinda PCRM si unele partide liberale? De ce nu? Doar a fost un 4 aprilie 2005, opinia publica deja este pregatita ca partidele moldovenesti sunt capabile la orice formula de coalizare. Din pacate RM este jucata la ruleta ruseasca si exista pericolul transformarii acesteia intr-un protectorat rusesc cu o guvernare corupta si obiedienta Moskovei fara sanse de modernizare si integrare europeana.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: