Doi consilieri care au condus R.Moldova spre faliment sub mandatul lui Voronin -Victor Doraş şi Marc Tcaciuk

 

Iată că consilierul Preşedintelui Marc Tkaciuk a fost eliberat din functie.  Sunt necesare cîteva precizări pentru a înţelege ce s-a întîmplat cu Moldova de cînd aceşti domni Doras si Tcaciuk au condus autoritar ţara împreună cu Voronin. Putem afirma cu certitudine ca acestia doi au incercat sa transforme Moldova intr-o Malorosie, prin transnistrizarea ei. Comparativ cu 2001 realizari  spectaculoase nu sunt. Conflictul transnistrean nu a fost reglementat si nu exista sanse pina la alegeri. Modernizarea reala a tarii nu s-a produs, agricultura e la pamint, industie nu mai avem. Datoria externa depaseste 3 miliarde de dolari, exodul populatiei continua. Cu vecinii Romania si Ucraina suntem certati.

 Imediat dupa victoria zdrobitoare a comuniştilor din 2001, Voronin era în stare de şoc, avînd 71 mandate de deputaţi i-a picat în plasă întreaga putere politică si trebuia sa faca ceva cu ea. Meritul acestei victorii ii apartine in mare parte echipei Lucinschi care a ajutat la refacerea partidului comunist si a fragmentat spectrul politic prin crearea unei multimi de partide de centru-stinga asa incit electoratul a fost derutat si a votat extrema populista. Trebuie sa mentionez ca in RM toate deciziile importante sunt luate la Presedintie si traduse in viata de celelalte structuri de stat. Vasile Tarlev la o conferinta de presa a recunoscut ca el in calitate de prim-ministru nu participa la luarea deciziilor politice si strategice, fiind un simpu administrator, totul decidea Presedintia. Principalul consilier  a lui Voronin care a construit schema de guvernare in 2001 a fost  Victor Doraş care nu avea experienta administrativa si politica si nu  ocupase vre-o funcţie importantă în stat. Trebuie sa recunoastem ca mostenirea lasata de puterea precedenta in domeniul social si economic era dezastruoasa, salariile si pensiile erau simbolice si nu se plateau cu anii etc. Doraş s-a apucat serios de treaba integrării RM în toate structurile controlate de Rusia  aşa cum au promis comuniştii la alegeri, adică în uniunea Rusia-Belarusi etc. Cu Doras consilier Voronin a declarat ca Moldova poate deveni Cuba Europei si ca nu are nevoie de credite externe… De asemenea Doras a avut şi propunerea şocantă de a institui trei limbi de stat – engleza, rusa şi moldoveneasca, cu scopul de a introduce limba rusă a doua de stat. Este ciudata  dorinta unor lideri politici de a absolvi minoritatile nationale de invatarea limbii romane, stiindu-se ca acestia doresc sa o invete si multi chiar au invatat-o. In acest caz este vorba despre chestiuni de subordonare in fata Rusiei si nu de protejarea intereselor minoritatilor. Pe timpul lui Doraş consilier principal, Moldova risca să se transforme în a doua Bielorusie, un fel de bantustan cu un regim autoritar antinational si antidemocratic.

 Apoi au urmat manifestaţiiile  din 2002 drept răspuns la un atac fără precedent la demnitatea naţională a moldovenilor şi romanilor basarabeni dar şi a cuceririlor democraţiei. Cînd a văzut că regimul se clatină Voronin l-a demis pe Doraş şi avea de ales, să încerce o politică mai abilă sau să continue politica de dărîmare a statului unitar si democratic R.Moldova. A decis să-l numeasca pe Tcaciuk pe postul de sfetnic principal, care s-a dovedit a fi mai radical decît Doraş şi a rezultat o tensionare şi mai mare a situaţiei cu democraţia şi  cuceririle naţionale ale băştinaşilor. S-a ajuns pînă acolo cind şeful statului a declarat că trebuie renunţat la tricolor, schimbată stema şi imnul ţării! Vine apoi momentul Kozak cînd întreaga opoziţie inclusiv şi o parte din partidele proruseşti au protestat şi a avut loc a doua ruptură a lui Voronin de radicalismul prorusesc. Atunci Voronin şi-a salvat scaunul cu preţul respingerii memorandumului Cozak. Tcaciuk a rămas în post, însă se schimbase situaţia, Rusia devenise ostilă şi a încercat să-l debarce pe Voronin la alegerile dn 2005. Unii comentatori declara ca meritul realegerii lui Voronin la 4 aprilie 2005 ii apartine lui Tcaciuc, insa declaratiile ulterioare a protagonistilor de atunci, inclusiv ale lui Voronin, Rosca, Filat, Diacov, Vladimir Socor, Serebrian etc ne arata ca de fapt aceasta solutie a fost una luata in extremis din ratiuni geopolitice. Această perioadă decembrie 2003-decembrie 2006 poate fi definită ca o coabitare a echipei comuniste cu ideia de integrare europeană . R.M. a semnat atunci un plan de acţiuni cu UE şi NATO. La capitolul nereuşite ale lui Tcaciuk trebuie să trecem şi ratarea modernizării reale a PCRM, partidul rămînînd angrenat în mitologie sovietica invechita si ideologia prorusească, nereuşind să se naturalizeze definitiv într-un partid moldovenesc, patriotic de stînga, afiliat la PSE. Sub presiunea atacurilor Rusiei, inclusiv a blocadei exporturilor produselor alimentare si vinului moldovenesc pe piata rusa dar si a referendumului de separare de Moldova petrecut in transnistria cu sustinerea Rusiei in 2006, in loc sa incerce sa reziste cu demnitate avind sustinerea occidentului, Tcaciuk il convinge pe Voronin sa intoarca vectorul inapoi si sa incerce o politica de cedari unilaterale cu scopul de a obtine indulgenta Rusiei si ajutor in reglementarea problemei transnistrene. Apoi din 2007 a început iarăşi o agresiune  nemotivată împotriva Romaniei, motivul declarat fiind o reintegrare rapidă a regiunii transnistrene. Dar se stie ca  Romania devenind membra UE si NATO, si-a delegat o parte din suveranitate catre acestea si toate decizile majore se pot lua doar la Brusell si Wasington care pledeaza pentru reintegrarea transnistriei in RM. Astfel asa numitul pericol al unirii RM cu Romania nu mai exista si fortele politice care opereaza cu aceasta terminologie fac pure speculatii electorale. Reglementarea conflictului transnistrean a fost transformata intr-o operatiune secreta, cu schimbarea regulilor jocului in timpul jocului si cu cedari nejustificate unilaterale din partea Moldovei. S-a facut mult spectacol, rezultatul este nul, dimpotriva, regimul Smirnov s-a intarit si beneficiaza de un acord Jucov-Smirnov care de fapt inseamna recunoasterea de facto din partea Rusiei. Nici pina astazi Chisinaul nu are un proiect de statut al regiunii transnistrene publicat si oferit spre dezbateri opiniei publice.  Se spune că de fapt Tcaciuk l-a minţit tot timpul pe Voronin declarîndu-i că reîntregirea teritorială este aproape , este nevoie doar de încă cîteva declaraţii antiromaneşti şi altele cîteva proruseşti. Dupa esecul reglementarii „rapide” a conflictului transnistrean in prezent RM are nevoie de un nou acord cu UE si Tcaciuk nu mai putea fi pastrat in fata. Astfel Voronin probabil a înţeles în ce capcană l-a băgat Tcaciuk şi l-a demis, căci altfel risca o izolare pe plan internaţional şi intern şi se prăbuşea tot imperiul său creat începînd cu 2001. Astazi a aparut informatia ca Tcaciuk va conduce staful electoral al PCRM pentru alegerile din 2009, acest fapt poate fi interpretat ca o retrogradare si o trimitere la munca de partid, de rutina, ceia ce inseamna ca Tcaciuk se poate intoarce dupa alegeri la functii inalte in stat doar in cazul victoriei in alegeri. Astfel soarta sa este in miinile sale. Ce va fi mai departe o să vedem şi o să comentăm.

6 Răspunsuri to “Doi consilieri care au condus R.Moldova spre faliment sub mandatul lui Voronin -Victor Doraş şi Marc Tcaciuk”

  1. bunduche Says:

    Toti politicienii sunt vinovati de situatia actuala din economia tarii.

  2. mariusmioc Says:

    „Nici pina astazi Chisinaul nu are un proiect de statut al regiunii transnistrene publicat si oferit spre dezbateri opiniei publice”.

    Parcă exista o lege (sau proiect de lege?) privind teritoriul din stînga Nistrului. Dar acum în Transnistria nu se îngăduie discutarea liberă a propunerilor Chişinăului.

  3. admin Says:

    De acord ca clasa politica moldoveneasca este compromisa in ansamblu. Dar raspunderea totusi este personala a celor care sunt la guvernare. Nu doresc sa se inteleaga ca doar Tcaciuc si Doras se fac vinovati de starea actuala, insa acestia au coordonat politicile fiind principalii sfetnici a lui Voronin si a depins foarte multe de ei.

  4. admin Says:

    Referitor la transnistria trebuie sa recunoastem falimentul echipei tcaciuk-sova. S-a facut mult spectacol, rezultatul este nul, dimpotriva regimul Smirnov s-a intarit si beneficiaza de un acord Jucov-Smirnov care de fapt inseamna recunoastere de facto din partea Rusiei. IAr un proiect de statut inca nu a fost oferit spre discutii publice, se decalara ca s-a transmis ceva mediatorilor insa nimeni nu stie ce se contine in acele documente si daca respecta constitutia in vigoare a R.Moldova.

  5. bunduche Says:

    Daca Rusia nu vrea sa fie solutionata problema transnistreana ea nu va solutionata, poate Voronin si sa stea in genunchi. Mama-Rusie nu e dispusa sa ne dea drumul de sub „aripa ei protectoare”. Trebuie sa se ajunga la o intelegere dintre SUA si Rusia, dupa aia putem sa discutam despre problema Transnistriei. Nu depinde de noi asta.

  6. admin Says:

    Sunt de acord pentru reglementarea conflictului este nevoie de un consens pe axa SUA-UE-Rusia, noi trebuie sa tinem directia corecta si sa asteptam. In acelasi timp trebuie incercata atragerea simpatiei populatiei din transnistria care la un moment dat va fi decisiva.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: