Archive for iunie 2008

Ce putem să facem în Moldova privind securitatea alimentară?

iunie 12, 2008

Foametea de care ne părea că am scăpat şi care a secerat milioane de oameni în fosta URSS şi în special în Moldova şi Ucraina iaraşi devine un pericol real. Trebuie să menţionez că în 1946-47 au fost afectate de foamea organizată aproape toate familiile din Moldova, inclusiv şi a mea. Astfel bunelul meu Mihăeş Gheorghe, care pînă în 1944 avea 10 hectare de pămînt şi era un bun gospodar care hrănea propria familie, ajutîndu-i şi pe alţii, a murit în anul 1946 de foame, fiindu-i stabilită cauza morţii distrofie. De ce guvernarea nu stabileste o zi de amintire a jertfelor foamei organizate din Moldova ca sa se delimiteze de crimele regimului sovietic de ocupatie ? (more…)

Pierderile de apă nu trebuie puse in factura consumatorilor

iunie 2, 2008

Domeniul protectiei consumatorilor in Moldova se aseamana cu un cimp minat de probleme, care se acutizeaza in fiecare an. Nu s-a terminat scandalul cu energia termica ca s-a inceput altul poate si mai complicat cu apa. Astfel în luna aprilie unii orăşeni au primit facturile la plata apei cu sume majorate, care conţineau obligarea consumatorilor de a achita diferenţa de volum a apei dintre indicii contoarelor individuale şi cele de bloc. Cetatenii sunt indignati pe buna dreptate, de ce consumatorii trebuie sa plateasca pierderile de apă din reţea? Reprezentatii CMC au subliniat ca este vorba de volume exagerate in factura de plată distribuită locatarilor in privinta doar a 72 de blocuri din Chişinău. SA Apă-Canal Chişinău (ACC) şi ÎM «Infocom» au explicat că volumele suplimentare provin din diferenţa dintre datele generale ale contorului de la intrare în casă şi suma contoarelor instalate în apartamente. ACC declară că a inclus sumele suplimentare în facturi în conformitate cu Regulamentul adoptat de CMC în luna martie. (more…)