Anul 2012 va fi mai greu decit precedentul, dovada fiind chiar la inceput si uciderea cetateanului R.M., Vadim Pisari, doar pentru faptul ca se deplasa in tara sa .
El a fost impuscat in spate, fara sa prezinte vre-un pericol la adresa asa ziselor forte de pacificare ruse, si nu este exclus ca aceasta sa fie vreo provocare destinata tensionarii situatiei in legatura cu schimbarea conducerii de la Tiraspol.
Uciderea lui Vadim Pisari, ne reaminteste ca locuim intro zona de razboi, care doar a fost suspendat in 1992, ca pe teritoriul RM exista trupe straine , si ca viata fiecaruia dintre noi este in pericol.
Reactia autoritatilor de la Chisinau a fost una palida si lipsita de fermitate, intr-o tara normala un Ambasador pentru declaratii atit de jenante si calomniatoare, ca cele ale Ambasadorului FR, ar fi fost expulzat cu siguranta.
Am mai declarat si reiterez, ca Acordul de pace din 1992 este o mare rusine a noastra a tuturor, este un document de mare tradare nationala, semnat in detrimentul intereselor nationale ale R.M., care a legiferat pentru o perioada nedeterminata de timp trupe de ocupatie, a legiferat fortele militare separatiste, a intarit regimul criminal si s-a mai creat si o zona de securitate, absolut inutila care acopera aproape o treime din teritoriul tarii.
Acordul este semnat intre Rusia si R.M. si este in competenta autoritatilor de la Chisinau sa ceara abrogarea acestui document rusinos si inlocuirea cu altul euroconform.
Acest mecanism este unul absolut depasit de timp si trebuie inlocuit urgent, de exemplu cu observatori militari, sau politisti sub mandatul UE sau OSCE.
Oamenii din regiune, care sufera din cauza acestor posturi de control, protesteaza la Nistru, si trebuie sa-i sustinem cu tot ce este posibil.
Astazi este importanta manifestarea de solidaritate umana si cetateneasca , sa facem presiuni asupra guvernantilor sa intreprinda masuri energice in sensul sporirii eforturilor diplomatice, economice, politice etc, pentru a se urni carul din loc, si pentru a demara procedura de negocieri in directia reglementarii conflictului transnistrean.
Dar pentru aceasta este nevoie de vointa politica, de curaj si de stabilitate politica. Avem nevoie si de un Presedinte al tarii ales in sfirsit, astfel ca sa se termine incertitudinea.
Pentru a nu suferi un esec categoric, la anticipate, AIE are nevoie de o relansare, de la zero. Despre varianta zero, si posibile scenarii, voi reveni cu un articol in curind.
Iar prin prizma tragediei din 1 ianuarie, este clar ca avem nevoie de un viitor Presedinte ales, patriot, care sa lupte pentru interesele RM si a cetatenilor sai fara frica.
Iarta-ne , Vadim Pisari, Dumnezeu sa te odihneasca in pace.
ianuarie 3, 2012 la 11:52 pm |
Sunteam prea mioritici si prea cu capul plecat ca sa schimbam ceva. Daca un cecen omoara un rus, el este declarat terorist si impuscat, iar daca un rus omoara un moldovean la el acasa, rusu este laudat si plus la asta i se da medalie.
ianuarie 4, 2012 la 12:35 am |
RAZBOI LA NISTRU – 1992 / SUTE DE MOLDOVENI MORTI
——————————————————————————-
RAZBOUIUL RUSO-MOLDOVENESC DE LA NISTRU:
MARTIE 1992.
Inceput in aprilie 1992, la război au participat peste 28.000 de combatanţi. Oficial 800 de morţi.
In seara zilei de 1 martie 1992, gardistii si cazacii au provocat un incident la o petrecere, apoi au atacat politia moldoveneasca chemata in ajutor; politistii au deschis foc, omorand un cazac, dupa care s-au retras in sediu. Acest incident a servit drept pretext dislocarii ultimei sectii moldovenesti de politie dintr-un oras transnistrean. Sediul politiei a fost atacat de gardisti si cazaci, care i-au facut prizonieri pe politisti, dezarmandu-i.
2 martie 1992 – Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoasterea caracterului ilegal al auto-proclamatelor “republici” nistreana si gagauza.
Este ziua in care incepe razboiul, prin declansarea conflictului armat la Dubasari,
printr-o diversiune a separatistilor, despre a carei pregatire se stia de multa vreme,
dar pe care autoritatile statului moldovean nu au incercat s-o dezamorseze.
O LISTA INCOMLETA / din sutele de victime/
a eroilor moldoveni martiri căzuţi pe câmpul de luptă
pt. “INDEPENDENTA” fumurie a RM
si instrainare de tara-mama- România Mare,
luptând contra ocupatia ruseasca !
http://treeniti.blogspot.com/
———————————————————————————
1. Agatiev Valentin, serg. Maj.
2. Acriș Vasile, sergent
3. Andreev Sergiu, plutonier
4. Antoci Iurie, soldat
5. Balaban Anatol, loc.inf.
6. Barabaș Nicolae, soldat
7. Batrâncea Mihai, soldat
8. Babinschi Alexei, sergent
9. Bânzari Ion, sergent
10. Bâtlan Ion, soldat
11. Bălțatu Mihai, soldat
12. Bălănuță Alexei, soldat
13. Belâi Mihai, soldat
14. Beregoi Vasile, plutonier
15. Beșleaga Vasile, soldat
16. Bordian Valeriu, soldat
17. Borogea Petru, soldat
18. Bodiu Iurie, loc. maj.
19. Boț Mihai, plutonier
20. Boiarnițchi Vladimir, maior
21. Borzeac Ion, soldat
22. Botea Nicolae, soldat
23. Bratușceac Gheorghe, plutonier
24. Braga Ghenadie, soldat
25. Brânza Veaceslav, soldat
26. Brădescu Tudor, caporal
27. Briceag Valeriu, ploițist
28. Buga Tudor, plutonier
29. Buftic Iurie, caporal
30. Budurin Anatol, soldat
31. Bujac Valeriu, soldat
32. Bunesco Petru, sergent
33. Burcă Vladimir, soldat
34. Burcovschi Oleg, soldat
35. Buruiană Pavel, soldat
36. Butnaru Vladimir, caporal
37. Buzu Gheorghe, sergent
38. Calmaţui Anatol, locotenent maj.
39. Caloş Dumitru, sergent
40. Cara Dumitru, soldat
41. Cara Ion ,soldat
42. Caracaci Valeriu ,soldat
43. Caragacian Boris, soldat
44. Carp Igor, plutonier
45. Carpov Vitalie, sergent
46. Caşu Gheorghe, poliţist
47. Cătană Grigore, sergent
48. Cătruc Ilie, soldat
49. Căruntu Grigore, soldat
50. Ceban Alexei, locotenent
51. Ceban Constantin, soldat
52. Ceban Sergiu, soldat
53. Ceban Valeriu, soldat
54. Ceban Viorel, soldat
55. Ceban Vitale, soldat
56. Cebanu Vasile, sergent
57. Cebotari Iurie, soldat
58. Cebotari Valeriu, soldat
59. Cebotari Vasile, subloc.
60. Cecati Ion, sergent
61. Cerempei Octavian, caporal
62. Cercas Vasile, soldat
63. Cernei Vasile, soldat
64. Cernei Dumitru, soldat
65. Cimbir Dumitru, caporal
66. Cimpoies Vladimir, caporal
67. Cioban Ion, soldat
68. Ciobanu Ion, soldat
69. Ciorba Igor, sergent
70. Codiţa Robertino, caporal
71. Codreanu Iurie, sergent
72. Codreanu Petru, soldat
73. Cojocari Ion, soldat
74. Colnic Ştefan, soldat
75. Coragău Valeriu, soldat
76. Cordineanu Valeriu, poliţist
77. Coşciuc Boris, sergent
78. Coţoeana Victor, subloc.
79. Cotuc Gheorghe, plutonier
80. Craciun Ştefan, plutonier
81. Cristiuc Ghenadie
82. Cucuietu Oleg, soldat
83. Culaţchi Sergiu, sergent
84. Darii Andrei, sergent
85. Darda Victor, poliţist
86. Diaconaş Vasile, sergent
87. Digori Ion, caporal
88. Doga Petru, soldat
89. Donca Alexandru, sergent
90. Donica Grigorie, sergent
91. Danuţa Maria, angajat
92. Doroşenco Sergiu, sergent
93. Dorul Anatol, soldat
94. Dovgani Boris, soldat
95. Dumbrava Valeriu, sergent
96. Enachi Vladimir, serg. maj.
97. Eni Mihai, serg. maj.
98. Fetenea Ion, soldat
99. Fodor Sergiu, plutonier
100. Fulga Ion, serg. maj. / impuscat in cap /
101. Găină Gheorghe, caporal
102. Gamangi Valentin, soldat
103. Gargalâc Sergiu, serg. maj.
104. Gavrilan Ion, soldat
105. Gavrilovici Ghenadie, soldat
106. Gazea Alexei, soldat
107. Gazea Petru, soldat
108. Gâncota Valeriu, soldat
109. Glodarenco Vasile, soldat
110. Glinjeanu Mihai, soldat
111. Gociu Vasile, soldat
112. Godiac Ştefan, poliţist
113. Godoroja Grigore, soldat
114. Godoroja Ion, soldat
115. Gojan Vasile, soldat
116. Gongan Vasile, căpitan
117. Grama Gheorghe, soldat
118. Grecul Ion, soldat
119. Grijev Mihai, sergent
120. Gruşevschi Grigore, serg. maj.
121. Gurduială Mihai, sergent
122. Harcenco Alexandru, soldat
123. Iablocichin Ghenadie, sergent
124. Iavorschi Vasile, soldat
125. liev Sergiu, soldat
126. Ioncu Vasile, soldat
127. Isaicu Sergiu, soldat
128. uraşco Ion, loc. maj.
129. Izbaş Andrei, plutonier
130. Juravschi Semion, caporal
131. Lavrenţov Victor, plutonier
132. Lecicman Grigore, soldat
133. Leon Iurie, serg. maj.
134. Leu Igor, soldat
135. Lisnic Vitalie, soldat
136. Lisnic Ion, poliţist
137. Levandovschi Iurie, soldat
138. Lucianov Alexandru, plutonier maj.
139. Lungu Anton, sergent
140. Lupaşco Filip, sergent
141. Lupaşco Alexandru, plutonier
142. Lupu Anatol, sergent
143. Macheev Alexandru, soldat
144. Mafteluţa Tudor, soldat
145. Macariuc Valeriu, căpitan
146. Marâi Anatol, soldat
147. Marcov Petru, soldat
148. Marjanean Valeriu, soldat
149. Martâniuc Anatol, soldat
150. Mânăscurtă Igor, soldat
151. Mereacre Ştefan, soldat
152. Mereniuc Valentin, sergent
153. Mereuţă Pantelei, soldat
154. Migaevschi Petru, soldat
155. Mihailov Boris, soldat
156. Mihailov Nicolae, soldat
157. Mihailachi Ilie, soldat
158. Mocanu Ion, soldat
159. Morga Alexei, soldat
160. Morari Grigore, soldat
161. Morari Mihai, loc. col.
162. Moruz Vasile, soldat
163. Muntean Nicolae, caporal
166. Munteanu Constantin, soldat
167. Munteanu Nichifor, soldat
168. Murzin Boris, sergent
169. Musteaţă Veniamin, sergent
170. Nazarenco Valeriu, loc. maj.
171. Nacu Eugen, sergent
172. Neagu Petru, soldat
173. Negara Igor, soldat
174. Nestor Tudor, soldat
175. Nicolaev Ion, soldat
176. Nicolaev Mihai
177. Noroşean Iurie, sergent
178. Noup Mihai, sergent
179. Oglindă Mihai, soldat
180. Olari Mihai, soldat
181. Osipov Anatol, soldat
182. Osipov Ion, soldat
183. Ostaf Sergiu, serg. maj.
184. Orbu Eugen, serg. inf.
185. Panţa Ion, caporal
186. Pavaluc Vitalie, serg. maj.
187. Pavlenco Anatol, soldat
188. Pavlov Sergiu, soldat
189. Para Ion, soldat
190. Perju Iurie, maior
191. Platon Nicolae, soldat
192. Platonov Alexandru, soldat
193. Popa Ion, loc. maj.
194. Popescu Anton, soldat
195. Popescu Maria, soldat
196. Popovici Anatol, loc. maj.
197. Popuşoi Valeriu, serg. maj.
198. Projica Vasile, poliţist
199. Pruteanu Constantin, sergent
200. Purici Vasile, caporal
201. Purice Vitalie, soldat
202. Puşcarenco Simeon, soldat
203. Racoviţă Gheorghe, sergent
204. Racu Alexei, soldat
205. Railean Alexei, soldat
206. Rău Vitalie, sergent
207. Repida Pavel, soldat
208. Reutchi Vladimir, sergent
209. Rogozinschi Alexandru, sergent
210. Roman Cezar, caporal / inecat in Nistru, veteran al razboiului din Afganistan /
211. Roman Dumitru, caporal
212. Roşca Anatol, soldat
213. Roşca Dumitru, serg. maj.
214. Roşcovan Grigore, sergent
215. Rudi Petru, plut. maj.
216. Rusu Sergiu, sergent
217. Rusu Valentin, soldat
218. Savoi Ion, sergent
219. Sârbu Vladimir, soldat
210. Sârghii Mihai, soldat
211. Sârtmaci Gheorghe, sergent
212. Sinigur Pantelimon, soldat
213. Siniţin Veaceslav, soldat
214. Slonov Petru, sergent
215. Slobozenco Valentin, sergent
216. Soltuz Andrei, soldat
217. Sotnicenco Nicolae, plutonier
218. Stepanov Valentin, soldat
219. Starşii Mihai, soldat
220. Stavilă Ion, soldat
221. Stratan Feodosie, caporal
222. Sprâncean Mihai, soldat
223. Suvac Vasile, soldat
224. Şargu Gheorghe, soldat
225. Şevcenco Vasile, caporal
226. Şevciuc Valeriu, caporal
227. Stâfârţă Valentin, soldat
228. Tabac Mihai, soldat
229. Targan Ion, soldat
230. Tataru Anatol, caporal
231. Ticot Alexandru, sergent
232. Tamaşciuc Ion, soldat
233. Tuchieă Anatol, loc. maj.
234. Ţurcanu Nicolae, locotenent
235. Ungurean Simeon, soldat
236. Ungureanu Oleg, caporal
237. Ungureanu Eugen, subloc.
238. Urâtu Ion, soldat
239. Ursu Victor, loc. maj.
240. Ursul Victor, soldat
241. Ursul Grigore, soldat
242. Usinevici Grigore, soldat
243. Vareaghin Boris, soldat
244. Vartic Ion, soldat
245. Vârlan Mihai, soldat
246. Vârlan Alexandru, sergent
247. Vâlcu Gheorghe, plutonier
248. Vârtos Grigore, soldat
250. Vâzâi Veaceslav, serg. inf.
251. Voina Ion, soldat
252. Vozian Trofim, soldat
253. Vrabie Nicolae, poliţist
254. Zaharov Vasile, soldat
255. Zaiaţ Nicolae, soldat
256. Zarniţchi Vladimir, plutonier
257. Zgârcea Vasile, căpitan
258. Zop Petru, subloc.
259. Zudin Sergiu, subloc.
260. Agapii Ion, soldat
261. Frunză Ion, soldat / Cavaler al ordinului “Ştefan cel Mare” (post mortem)
262. Şeremet Ovidiu, loc. maj.
263. Moraru Nicolae, locotenent / ars de viu /
………………………………………………………………..
- 1 ianuarie 2012, un tânar de 18 ani, Vadim Pisariu
din s. Pârâta este impuscat mortal in spate pe podul
de la Vadul -lui-Voda de catre un soldat moscal.
————————————————————————————
AMINTIRE VESNICA MUCENICILOR NOSTRI SI SA NE RUGAM PIOS PENTRU SUFLETELE LOR DE DINCOLO !
ianuarie 4, 2012 la 12:42 am |
In lista asta de martiri se regaseste si un var bun al tatalui meu. Eu aveam 7 ani cand mergea razboiul, insa tin minte bine durerea de la inmormintarea verisorului.
ianuarie 4, 2012 la 10:07 am |
Agatărsul
Gicu Afroni cu “Haiducii” are un cîntec-baladă despre voluntarul decedat n războiul ruso-molodovenesc din 1992
De ce acest cîntec nu este promovat, nu se aude la radio, la post de televiziune!?!?
ianuarie 4, 2012 la 1:04 am |
“Dar pentru aceasta este nevoie de vointa politica, de curaj si de stabilitate politica. Avem nevoie si de un Presedinte al tarii ales in sfirsit, astfel ca sa se termine incertitudinea”
Domnule Mihaieş,
cel puţin azi să ne lăsăm de ipocrizie.
Am avut şi trei Preşedinţi ai “ţării”. Şi?
Ne sugeraţi dacă il alegeau pe Marian Ilici se lua azi o altă atitudine?
Îmbrăţişaţi ideea Unirii, dacă vreţi să fiţi credibil.
Dacă nu, continuaţi şi mai departe propaganda despre “întărirea statalităţii”
ianuarie 4, 2012 la 1:54 am |
Daca pentru premier e doar un “incident regretabil” iar presedintelui un fapt neglijabilin fata de o vacanta cu familia la Viena… Oare ce sinonim avem pentru cuvintul “neadecvati”?
ianuarie 4, 2012 la 8:56 am |
pt. europsceptic;
daca se poate, indicati va rog anul de nastere si localitatea de bastina a rudei Dvs. Eu am preluat aceasta lista de pe un alt blog, si as dori s-o completez cu date mai concrete pentru generatiile viitoare. Multumesc anticipat !
ianuarie 4, 2012 la 9:04 am |
pt. Tabernaclu:
Totalmente de acord cu Dvs.
Domnul Mihaies ar trebui sa promoveze ideea Re-Unirii cu România, si atunci ar avea sanse sa ramâna si el in istorie ca o personalitate marcanta. I-am scris si eu despre acest lucru acum câteva luni. E straniu totusi, ca dl Mihaies este cam rezervat la aceasta idee: el a facut studii la Iasi, impreuna cu Sandu Tanase si Vlad Filat si totusi mai ramâne cu o mentalitate
de ex-sovietic.
Nu este el de vina, ci sis=temul fost sovietic. Indoctrinarea a fost si mai este atât de putenica, ca si cei mai aprigi patrioti SE CAM TEM sa declare deschis Solutia Re-Unirii. Deci, avem nevoie sa ne debarasam de Frica.
Mult curaj, Romane române !
ianuarie 4, 2012 la 3:51 pm |
Domnul Mihăieş face parte din grupul celor care susţin următoarea teză: “Staţi un pic, nu vă grăbiţi cu Unirea. La început să făurim un stat de drept, al doilea stat românesc, după care intrăm în UE şi acolo ne vom “întâlni” cu România.”
Totalmente fals şi cinic.
“Făurim” de 20 ani acest “stat”. Ştim foarte bine că Kremlinul va continua politica de ocupaţie în această regiune. Armata rusă nu va pleca deaici. 99% di toate partidele politice sunt proruse.
De 20 ani se face jocul forţelor “comuniste” contra forţelor “anticomuniste” dar în esenţă prokremlin
ianuarie 4, 2012 la 9:35 am |
Invit pe toti oamenii de BUNA CREDINTA sa nu se lase provocati de tragedia de la Nistru, caci nu este exclus ca cineva vrea sa ne atraga intr-un conflit care va degenera in defavoarea noastra.
Sa fim CONSTIENTI SI FOARTE prudenti! PUTEMsi sa PROTESTAM IN MOD CIVILIZAT, hotarit si vehement, dar nicidecum dezechilibrat.
Va amintesc ca in Georgia, acum 3 ani, tot asa, de la un mic incident s-a inceput un razboi…
Consider ca un nou razboi la Nistru le-ar conveni bandelor teroriste de la Kremlin, care acum ar incerca, astfel, sa sustraga atentia opozitiei de la protestele anti-pukiniste.
Banda oligarhica de la Kremlin, inculta si agresiva, imperialista, nazista si rasiala, este acum haitiuta in interior si nu este exclus sa provoace conflicte in exterior…
ianuarie 5, 2012 la 5:03 pm |
De acord, scenariul este plauzibil. Tocmai de asta e nevoie ca presa sa se implice total si sa poarte mesajul societatii civile, intreg, netrunchiat – altfel, oamenii se vor revolta si spiritele se vor incinge -, iar AIE trebuie sa inteleaga necesitatea unor masuri eficiente, in sfarsit. Si apropo de articol, cred ca avem nevoie de un parlament in care sa nu mai incapa chiar toate cozile de topor, un parlament care sa tina cont si de interesul national, nu doar de suma intereselor pesonale ale membrilor sai.
ianuarie 4, 2012 la 10:22 am |
Oare nu noi, cetăţenii, suntem în primul rînd vinoveţi! că suntem cei mai săraci din Europa şi “independenţi” ocupaţi de Rusia? Cine alege deputaţii noştri, dacă nu cetăţenii? Practic 20 ani alegem majoritar politicieni proruşi.
Împotriva Decretelor Preşedintelui Interimar Ghimpu, inclusiv şi cu privire la retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM, au fost nu numai PCRM, dar şi PLDM şi PD, ei au fost votaţi de cetăţeni – PCRM+PLDM+PD = 90%
Chiar şi acuma doar PL şi-a expus poziţia, revolta cu uciderea tînărului de către ocupanţii ruşi. Alte partide parlamentare au luat apă în gură.
Dar dacă o rudă de a lor era să fi fost împuşcat, tot tăceau?
La alegerile viitoare cum vom vota !?
Părerea mea că majoritatea cetăţenilor nu conştientizează că şi feciorul lor ar fi putut împuşcat
ianuarie 4, 2012 la 11:46 am |
Pe Internet am gasit doar acest cântec:
“GICU AFRONI PENTRU TRAIAN BASESCU ”
ianuarie 4, 2012 la 1:03 pm |
Stă în puterea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Este nevoie de un glas care să ceară acest lucru de la Est de Prut, pentru a nu fi acuzată România de ingerinţă în politica RM.
ianuarie 4, 2012 la 8:58 pm |
Foaie Verde, MULŢUMESC!
A doua oară a-l aud pe Gicu Afroni. TALENTAT şi PATRIOT!
Sper că Voluntarii războilui ruso-moldovenesc din 1992, precum şi alte persoane de bună credinţă care au posibilitate, vor depune efort ca cîntecul-baladă despre Voluntarul decedat în luptele de pe Nistru din 1992, să fie promovat, să fie defuzat la posturile de radio şi televiziune.
Pentru ce au murit voluntarii în război cu Armata Rusiei în 1992, ca dupa 20 ani Armata Rusă să împuşte tineri nevinoveţi!?
ianuarie 4, 2012 la 4:02 pm |
EU, UN CETATEA ACTIV CER :
ELIMINAREA TOTALA A POSTULUI RUSESC DE
PACIFICATORI –CUPANTI DE LA VADUL LUI VODA !!!
CER CA ACEI OAMENI CARE PROTESTEZA LINGA ACEST POST SA NU SA SE LASE MANIPULATI cu ideia ca betonul va fi scos iar militarii for fi redusi ——————————————————– gevernul nostru (RM) ESTE UNUL ANTI STATAL, SI PRO RUSESC – ei impreuna cu moskova se gindesc ca « BIDLA ORDINARA » (adica multimea proasta – adica NOI) SE VA CALMA , iar peste un an – BLOCURILE DE BETON FOR FI REPUSE LA LOC.
Ori mergem pina la capat – ori din nou demonstram lumii intregi ca suntem o BIDLA ORDINARA
ianuarie 4, 2012 la 4:02 pm |
am dorit sa scriu : !!! PACIFICATORI-OCUPANTI !!!
ianuarie 4, 2012 la 4:52 pm |
Pentru transformarea misiunii de pacificare e nevoie de consens, şef-adjunct OSCE .
2012-01-04/06:29 „Ideea misiunii civile nu este nouă, ca şi demilitarizarea zonei conflictului transnistrean. Totuşi, pentru transformarea misiunii de pacificare trebuie să existe un consens, care până acum nu a fost atinsˮ, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful adjunct al Misiunii OSCE în Moldova, Jan Plešinger.
„Argumentele pro sau contra transformării misiunii de pacificare trebuie să fie disociate de tragedia umană din 1 ianuarie”, a subliniat oficialul.
http://www.info-prim.md/?x=22&y=43600
Nu va fi nimic ,totul se va termina numai cu vorbele goale de la Carpov……
ianuarie 4, 2012 la 5:09 pm |
si vorbe goale de la Filat…
ianuarie 4, 2012 la 9:41 pm |
Duminică va fi organizat miting în legătură cu uciderea cetăţianului RM pe teritoriul RM de forţile Armatei Ruse ilegal staţionate pe acest teritoriu ?
ianuarie 4, 2012 la 10:11 pm |
Astăzi tânărul decedat Vadim Pisari a fost înmormântat de o mare mulțime de oameni, care sunt îndurerați de tragicul evenimen, iar veteranii de război și tinerii din zonă vor răzbunarea tânărului și sunt în căutare de soluții.
Ar trebui să vină în ajutorul acestor localnici toată societatea, toți patrioții, toți acei care cred în izbânda noastră.
RUSIA !!!
I-AȚI ARMATA TA ACASĂ,
CA SĂ-I FIE DE FOLOASE,
SOLDĂȚEII TĂI RUSIE,
SĂ NU STEA LA ANANGHIE,
FII NOȘTRI NU SUNT ȚINTE,
BUNI DE DAT AZI ÎN MORMINTE,
OFIȚERII TĂI RASEIA,
NU MAI SUNT CA CORIFEII,
NU FĂ POZNĂ ÎN ZADAR,
SĂ NU -ȚI FIE MÂINE-AMAR,
PENTRU FAPTELE URÂTE,
DIN SCENARII SMIRNOVITE,
NU FIȚI RUȘILOR, VOI VITE,
NU FIȚI RUȘILOR DREPT BOI,
STRÂNGEȚI GEAMANTANELE,
DE VĂ-NTOARCEȚI ÎNAPOI,
LA RASEIA MATUȘCA,
LA TAMBOVU-BATIUȘCA !!!
ianuarie 5, 2012 la 5:36 am |
“Ar trebui să vină în ajutorul acestor localnici toată societatea, toți patrioții, toți acei care cred în izbânda noastră.”
Foarte corect!
Dar vezi, cu cazul dat Declaraţie a făcut doar PL, la înmormîntare am Văzut doar pe Ghirtoacă, Ghimpu şi Urîtu.
Dar şi Decretul din 2010 a Preşedintelui Interimar, Dlui Ghimpu, cu privire la retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM, nu a fost susţinut nu doar numai de PCRM, dar nici de PLDM şi PD
ianuarie 4, 2012 la 10:18 pm |
“Pentru a nu suferi un esec categoric, la anticipate, AIE are nevoie de o relansare, de la zero. Despre varianta zero, si posibile scenarii, voi reveni cu un articol in curind”.
Dupa parerea mea alianta este in coma profunda si nu mai are sanse sa evite esecul categoric. Mi-e lehamete sa mai aud de aceasta alianta si mai lehamite mi se face cand ii aud pe unii debitand fraze pompoase despre sanse, relansari de la zero si nu mai stiu ce. Alianta a avut toate sansele sa faca CEVA in tara aceasta, dar, din pacate toate s-au dus pe apa sambetei…
ianuarie 4, 2012 la 11:28 pm |
Am scris si voi scri, de cate ori va fi nevoe.
Alianta va ajunge ca sorogatul (3 in unul),adica se vor disipa vor face atatea greseli si neintelegeri intre ei, incat vor fi mult sub Partidul Poporului-DD. Iar eu nu pot decat sa ma bucur,
ca in sfarsit electoratul sa desteptat realizand (in sfarsit), cine a dus Romania de rapa. E doar o chestiune de timp si vor platii toate jafurile aduse in avutia nationala,Doamne ajuta.
ianuarie 5, 2012 la 5:26 am |
Insuccesul este neUnirea, OPOZIŢIA lui Filat şi PLDM în AIE-1 şi AIE-2.
Oare char “in sfarsit electoratul sa desteptat” în RM !?
- vre-o 90% de cetăţeni susţin pe acei ce au “prihvatizat bunurile statului “, devenind multmilionari şi miliardari în Euro din cel mai sărac stat din Europa (PCRM+PLDM+PD = 90%) – aceastaâi “deşteptarea cetăţenilor” !?
Mass-media (şi posturi de televiziune) sunt în mânele lui Voronin+Filat +Plahatniuc – deci “spălarea creerilor ” se prelungeşte şi puţin posibil că “electoratul sa deşteptat” !!!
ianuarie 4, 2012 la 11:29 pm |
Aloooo,TOVARĂŞUL CTP(Cristian Tudor Popescu),slugoi abject al COLOANEI a -5-a RUSE DE MANIPULARE ÎN MASĂ!!!
Bagă la cap KAGHEBIST ORDINAR!
Iată ce ascunde COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă despre Preşedintele Traian Băsescu:
*A iniţiat INTERCONECTAREA reţelelor de GAZE şi CURENT ELECTRIC peste Prut SCĂPÂND Basarabia de ŞANTAJUL ORDINAR RUSESC cu gaze şi curent.
*A CONDAMNAT de la TRIBUNA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI Pactul Ribentrop-Molotov.
*A cerut RETRAGEREA ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE din Basarabia.
*A introdus în Strategia de Apărare a României PERICOLUL prezenţei ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE şi şi-a rezervat DREPTUL DE A INTERVENI INCLUSIV MILITAR în caz că Basarabia CERE AJUTORUL.
*A dispus DUBLAREA numarului de BURSE STUDENŢEŞTI pentru basarabeni.
*A obtinut MĂRIREA BURSEI pentru STUDENŢII ROMÂNI basarabeni
*A avut grijă ca MII DE COPIII ROMÂNI basarabeni să se bucure de TABERELE din Ţara Mamă(litoral,deltă,munţi)
*A LUPTAT 6 ani cu CIORONIN să deschidă cele două noi consulate la Bălţi şi Cahul !
ACUM,în 2011 A REUŞIT să deschidă şi Consulatul din Ungheni.
*A promis SCHIMBAREA legii CETAŢENIEI,A SCHIMBAT-O!
*A promis PERMISE DE MIC TRAFIC,le-a ÎNFIINŢAT!
*A rezista PRESIUNILOR URIAŞE RUSEŞTI(vezi războiul gazelor,South Stream,santajul cu “secuimea”) şi NU A ABANDONAT Basarabia!
*A promis 100.000.000 de EURO Basarabiei,CU TOATĂ CRIZA din Ţara Mama,le-a oferit.
*A înfiinţat în Ţara Mama 5(CINCI!)noi centre unde SE POT DEPUNE ACTELE pentru REDOBÂNDIREA CETAŢENIEI ROMÂNEŞTI.
*A sprijinit LICEELE ROMÂNEŞTI din Transnistria
*A trimis în Basarabia zeci de jandarmi şi pompieri cu toate echipamentele necesare şi astfel au fost salvaţi sute de ROMÂNI basarabeni
*A oferit Basarabiei ajutorul Ţării Mamă ROMĂNIA- 500 de TIR-uri cu materiale de construcţie pentru a reface până în iarnă 1000 de case distruse sau avariate
*Astfel ZECI DE TIR-uri cu SUTE DE TONE de saci de grâu,faină,zahăr şi ulei de gătit au ajuns la Obileni la sărmanii ROMÂNI basarabeni CARE AU PIERDUT TOTUL în urma catastrofei inundaţiilor!
Şi a facut asta în condiţiile în care,pe fondul inundaţiilor catastrofale care sufocau şi România, era “tocat” zilnic de COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă de peste Prut-Antena3-RealitateaTV
*Ţara Mamă plăteşte CEL MAI MARE PREŢ DIN LUME pentru gazele ruseşti(peste 500 de dolari mia de metri cubi faţă de 150 cât plăteşte Basarabia acum).Este UN PREŢ POLITIC pentru că Preşedintele Băsescu NU VA ABANDONA NICIODATĂ Basarabia în ghearele Călăilor OCUPANŢI RUŞI!!!
*NU A CEDAT şantajului RUSESC exercitat prin SLUGILE Franţa şi Germania şi a preferat ca Ţara Mamă SĂ NU INTRE ÎN SCHENGEN decât să ne abandoneze pe NOI,ROMÂNII basarabeni!
ianuarie 4, 2012 la 11:30 pm |
Iată de ce sunt pline forumurile de propagandişti ai urii ruseşti anti-româneşti!
Iată de ce fierbe de URĂ RUSEASCĂ acest dezgustător SLUGOI de presă al OCUPANŢILOR RUŞI numit CTP!
SLUGOIUL RUS CTP ştie că
Presedintele TUTUROR românilor va rămâne în istorie drept
AL DOILEA ALEXANDRU IOAN CUZA,
Băsescu din Basarabi RE-ÎNTREGITORUL!
ianuarie 5, 2012 la 6:41 am |
A-ţi dat un răspuns argumentat. Mulţumesc!
ianuarie 5, 2012 la 8:10 am |
Ascultati aici / 23 min./
niste idei foarte importante despre viitoarea
Re-Unire cu România Mare in Vechile Hotare din anul 1918.
Interviu realizat de Stela Popa cu Eugen Popescu,
directorul RGN press de la București / Romanian Global News /
http://voxreport.unimedia.md/2012/01/05/%E2%80%9Ee-nevoie-de-o-noua-generatie-nepervertita-de-politicienii-de-la-bucuresti-si-chisinau/
N.B.
stimata jurnalista Stela Popa maratonista,
fiti mai relaxata, si vorbiti mai incet, pe cât posibil.
Mai respirati adânc, si totul va fi bine.
ianuarie 5, 2012 la 9:31 am |
În lista eroilor transnistreni este şi numele unui consătean de-al nostru Coţofană Victor Simion,fost ostaş internaţionalist decorat cu ordinul “Steaua Roşie”, care a fost ars de viu în războiul transnistrean.
Mi-a plăcut mult cîntecul baladă a lui Gicu Afroni şi unele comentarii ale articolului.
ianuarie 5, 2012 la 11:48 am |
Ai reaparut Vanatorule? Bravo tie!!
ianuarie 5, 2012 la 2:25 pm |
[...] Iartă-ne, Vadim Pisari (Blogul lui Roman Mihăeș). [...]
ianuarie 5, 2012 la 10:47 pm |
Dragi prieteni,
va mai rog o data: daca cunoasteti unele date
/ anul nasterii si localitatea/ indicati va rog aici, pe acest blog.
sau pe altele.
Eu am preluat aceasta lista de pe alt blog de voluntari care nu au notat toate datele necesare despre eroii nostri morti.
Particpati la salvarea memoriei martirilor nostri !
Va multumesc !
ianuarie 5, 2012 la 11:18 pm |
pt. Argentina de mai sus :
UNICA SOLUTIE ESTE RE-UNIREA CU ROMANIA !
sI VOM FI SI IN NATO SI UNIUNEA EUROPEANA !
singuri ca stat, nu avem putere si vointa sa aderam la NATO si UE de sinestatator. E de mirare ca diplomatii nostri din Europa nu inteleg niste lucruri simple. Sau functiile si scaunele sunt mai importante decât interesul national ?
De ce majoritatea functionarilor nostri se tem sa se proclame unionisti ? Din frica pierderii unor avantaje materiale.
Numai noi, cei multi si simpli, si oropsiti vom Reaiza Re-Unirea !
ianuarie 6, 2012 la 11:54 am |
ANUL 2012: DOSARELE RE – UNIRII ( 2 )
——————————————————–
un comentariu preluat: / Coman Georgel /
“Conducatorii de la Chisinau sunt rusofili pâna in maduva oaselor !!
Daca ar avea SUFLET ROMANESC ar OPRI macar 50% din propaganda Moscovei si a Kievului
si s-ar intoarce spre noi si Europa !!
ACUM in aceste MOMENTE nu ne opreste nimeni sa facem Unirea !!
Dar vrea BASARABIA?? Asta e intrebarea !!
România este intr-o relatie EXCELENTA cu S.U.A. si nu-i refuza la sigur nimic !!!
Unirea trebuie facuta de partea LUMINATA a populatiei MOLDOVEI,
caci ei sunt DECIDENTII ISTORIEI:
SAVANTI, IDEOLOGII, PROFESORII, DOCTORI, POPII IN PRIMUL RâND !!
Dati afara biserica ruseasca din Moldova si apoi apucati-va de pregatirea Unirii !!
Nu e usor !! Dar luati HOTARâRI ISTORICE, care sa schimbe istoria regiuni !!
Europa , România, SUA va ajuta, dar sa vada HOTARâRII PUTERNICE
CARE SA VA IMPINGA IN FATA Europei !! De ce va este FRICA !!
AVETI SPRIJINUL TUTUROR EUROPENILOR DACA LUATI HOTARâRII CURAJOASE !!
Nu muriti de foame, iata exemplul exporturilor de vin
si altele care va confirma ca indiferent in ce situatie ati fi,
ROMANIA ESTE lânga voi !! CURAJ Moldova!! Curaj MOLDOVENI !!
Capul sus ! Traim in sec. xxi ! Altfel se scrie istoria !!!
http://www.timpul.md/articol/1812-2012-rusii-si-romanii–fata-in-fata-dupa-200-de-ani–30070.html
TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
DINTRE NISTRU SI TISA DIN ANUL 1918 !
ianuarie 6, 2012 la 4:39 pm |
NUL 2012: SERIAL: DOSARELE RE – UNIRII ( 3 ) :
azi un subcapitol special: ” ne-unionistii statalisti ” sau ” Pasul inapoi ” spre Kremlin.
1.
Ion Hadârca, poet si deputat, Prim-vicepresedinte al Partidului Liberal,
ne minuneaza iarasi prin frazeologia lui lemnoasa intr-un articol recent cu cuvinte gen:
- Suntem predestinaţi schimbării,
- două decenii ale firavei noastre independenţe,
- in faţă ne aşteaptă un orizont larg şi promiţător, de esenţă proeuropeană, etc.
/ 5 ianuarie 2012 /
http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=203&id=3301&zidc=1
SI OARE DE CE STIMABILUL NU MENTIONEAZA DE LOC IN ACEST LUNG ARTICOL, NICI ANUL 1812,
NICI IDEALUL NOSTRU DE RE-UNIRE CU ROMANIA MARE ? OARE DE CE ? SIGUR, NICI NU NE MAI INTREBAM
SI DE CE NU A SEMNAT FAIMOSUL “APEL ” DE RE-UNIRE CU PATRIA-MAMA” DIN 16 MAI 2011
SEMNAT DE 44 PERSONALITATI ALE FORULUI DEMOCRAT AL ROMâNILOR DIN RM.
2.
O studenta moldoveanca /rusofona in spirit si minte / la Universitatea din Cluj, Catalina Brinza,
care prin “opusul” ei referitor la data de 1 Decembrie, Ziua Nationala a României,
se inregimenteaza in tabara ne-prietenilor pamânturilor noastre românesti,
ea fiind o admiratoare a rusificarii in continuare a Basarabiei rapite.
Intrebarea este simpla: ce cauta ea in capitala Ardealului, având afinitati mai aproape de Tambovski volk ?
http://vox.publika.md/biografii/catalina-brinza
3.
Si o alta sudenta tinerica de la Roma, cu floare la ureche, Aurica Danalache,
si ea pierduta in mrejele vrajite si bratele vânjoase staliniste, si incântata de deportarile si gulagurile comuniste,
foametea si genocidul din Basarabia, si toate astea prin prisma unei carti in limba italiana:
http://vox.publika.md/politica/un-cercetator-italian-alberto-basciani-despre-basarabia-si-romania-mare-1918-1940-134791.html
4.
Intrebare in loc de Concluzie:
care din ele se incadreaza in aceasta OPERATIE SIS-tem NKVD-KGB de anvergura ” PASUL INAPOI ” ?
a)
http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/4185-reprezentant-al-ofiterilor-sis-nu-tot-sis-ul-este-prorusesc-atentie-la-operatiunile-pas-inapoi.html
b)
http://www.rgnpress.ro/categorii/politic/4176-sis-ul-preocupat-de-anihilarea-miscarii-de-reunire-a-celor-doua-state-romanesti-mediul-studentesc-basarabean-din-romania-vizat.html
ianuarie 7, 2012 la 4:02 pm |
APEL CĂTRE CAMARAZII DE ARME !
Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992,Municipiul Chișinău, exprimă condoleanțe familiei Pisari pentru durerea pricinuită de așa zișii pacificatori ai Federației Ruse, care staționează de acum aproape 20 de ani pe teritoriul Republicii Moldova.
Fraților,
Iată că urmările războiului ruso-moldovenesc își arată efectele și după 20 de ani de la declanșarea ostilităților de la Nistru.
Iată aici vedem cum se declanșează așa numite conflicte de pe teritoriul fostei URSS.
Iată suntem puși în fața faptului împlinit.
Rusia ne omoară fii !
Vă chemăm să veniți luni, 09.01.12, la ora 10.00 la podul de la Vadul lui Vodă, partea stângă a Nistrului, la mitingul de doliu și alungare a așa zișilor pacificatori.
Moldova trebuie să scape de ei și să aducă forțele ONU și NATO în Țară !
Doar uniți vom izbuti !
Fraților,
Este necesar să intervenim promt în ajutorul cetățenilor din stânga Nistrului pentru ai debarasa de aceste forțe militare, care în opinia lor sunt nu forțe de pacificare, ci forțe de destabilizare și intimidare a patrioților și cetățenilor activi.
Este evident că fără o presiune uriașă și constantă din partea populației civile nu se vor duce de pe pământul străbun acei care de mai mult de 200 de ani staționează ilegal cu trupele de ocupație pe pământul Moldovei Ștefaniene, dându-se aici drept eliberatori, pacificatori, frați.
Este evident că doar noi împreună avem puterea de a ne debarasa de acești nepoftiți, pentru a avea siguranța zilei de mâine, pentru a ne vedea vii concetățenii, pentru a scăpa de moscălimea înfumurată.
Chemăm alături de noi să vină populația, patrioții, tinerii și bătrânii. Să le spunem un NU categoric acestor fățarnici și războinici, care răpesc viețile oamenilor noștri, îndeplinind mârșava misiune a imperialismului velicorus.
Doar uniți vom izbuti !
ianuarie 8, 2012 la 9:56 am |
Apropo de intelectualii moldoveni, Ion Sturza, fost prim ministru al Republicii Moldova, declara ca principalul handicap al moldovenilor este nivelul scazut al inteligentei. El o spune, nu romanii…
ianuarie 9, 2012 la 6:00 pm |
TAVARICI DODON,
Cand se va termina cu sloganul “” apartinik “” care nu vrea sa spuna absolut nimik.
Cum poate sa fie apartinic cand toata lumea trebue sa stie ce POLITICA VA FACE.
NOI stim ca suntetzi contra ROMANIEI
Contra Unirii
Pentru Rusia
Atunci spunetzi clar ::::: Vrem UN PRESDINTE apartinik dar cu politica PRO RUSEASCA.
ianuarie 9, 2012 la 10:48 pm |
ce presedinte?! Moldova nu are nevoie nici de presedinte si nici de 101 parlamentari-tilhari, Unirea e scäparea . Unire -inseamnä putere, cu cit mai multi vom fi cu atit mai multä fricä vor avea de popor , incercati sä faceti ordine in Tarä,cä tare e räu sä fii sträin, voi tinerii aveti- semaforul verde, oare chiar sä nu aibä Tara asta un Stefan, un Tepes????????!!!!!!!!!???????????????!!!!!!
ianuarie 9, 2012 la 11:04 pm |
ESTE foarte dificil
Sa acuzam Excelentza SA, KUZMIN, Ambasador al Rusiei pentru
fapte care ne apartzin noua, politrucilor dela guvernare si din opzitzie.
Domnia Sa nu a facut decat un REZUMAT al pozitziilor sustzinute cu inversunare de partidul KOKO – ilor si de ALIANTZA APATRIDA dela putere.
Domnul Ambasadàor NU are nici un motiv sa demissioneze
.
Politrucii MALDAFANI striga peste tot ca sunt anti-romani.
Striga peste tot ca sunt contra UNIRII cu Romania.
URLA ca sunt devotatzi Kremlinului, ca privirea lor STRATEGICA este spre KREMLIN.
Nu sufla o vorba despre Trupele rusesti din transnistria.
Filatoff defileaza in Piatza Rosie.
Un om cu bun simtz, om simplu sa ambasador, ar fi tras aceleasi
concluzii ca si Domnul Ambasador KUZMIN, si anume ca acesti Maldafani sunt fratzii rusilor deci Domnia Sa nu putea decat sa-i sustzina si sa-i incurajeze in aceasta directzie PRO – rusa.
Si atunci dece facem furtuni intr’un pahar cu apa ?????????
In ce priveste accidentul tragic cu cetatzeanul moldovean
este prea devreme sa dam vedicte, trebue sa asteptam concluziile JUSTITZIEI si sa nu dam crezare impresiilor lui FILATOFF si LUPOFF.
Domnul ambasador si-a facut datoria.
Maldafanii sunt cei care trebue sa se trezeasca din somnul cel de moarte.
ianuarie 11, 2012 la 1:42 pm |
CINE ????????
L – scos din buzunar pe acest NANTOI ????????
Din ce coltz al Siberiei a ajuns pe aici ??????
Faptul ca Dandanake a sarit sa-l puna in SCAUN nu este semn bun.
Inseamna ca totzi politrucii dela EXTREMA stanga a lui Bardanoff si pana la Aliantza Apatrida, TOTZI sunt de acord cu acest nantoi, Alesul Moscovei.
Mai are rost sa vorbim de ce politica va face ????????
Maldafanii NU se vor trezi Niciodata din somnul cel de moarte.